Flori

Pe deasupra uşii stătea lipită cu nişte scoabe şi nişte frânghie albă pe la colţuri, un cearşaf negru cu încrustaţii sidefii cu o cruce albă în mijloc ce ne anunţa placid că acolo cineva a murit. O răsturnare de situaţie în viaţă.
Părintele Popa Răstoaca, veşnic purtător al sutanei şi îngrijitor de suflete, se străduia din toate puterile să urce ultimele 8 trepte ale etajului 4. Gândi sobru şi încet din adâncimea celor 120 de kile „Dumnezei mă-ti care nu aţi gândit blocul cu lift!”, ca nu carecumva enoriaşii să-i ghicească ideile. Asudat şi de gândurile de mai devreme, răsuflă uşurat şi dădu să încalece ultima treaptă. Sutana îi juca o festă şi se interpuse între talpă şi treaptă, făcându-l să-şi piardă echilibrul neuronal şi să-l azvârle spre uşă decedatului, o masivă de fier cu trei lacăte încorporate şi un sistem de siguranţă lateral. Poate că barba lui ar fi făcut prima cunoştinţă cu uşa din fier masiv a decedatului, dacă o doamnă în vârstă ce străjuia intrarea nu l-ar fi oprit.
– Da’ de ce a murit mamaie? Întrebă popa ca efect al reveniri în stare sobră, după ce doamna îl ridică din poziţia stat pe căcăstoare şi mirat de profunzimea sufletului.
– E părinte, a iubit prea mult, de la atâta iubire i s-a dus viaţa, s-a stors.
– Ai să-mi f…! Vai săracul! Dumnezeu să-l ierte şi să-i odihnească sufletul dincolo. Câţi ani avea? Dumnezeu e mare şi-i primeşte pe toţi păcătoşi, sufletul este curat.
– Nici măcar nu împlinise 75. Tânăr părinte, tânăr! În floarea vârstei. Şi-a propus ca în mai, când împlinea vârsta, să facă o petrecere mare şi să-şi cheme prietenele. N-a mai fost nevoie să le cheme că au venit singure cu tristeţea in chipuri.
De dincolo de sutană, popa se hlizea pe interior la auzul vârstei. Se minuna totuşi că în apartamentul situat în blocul ADHD3, la etajul 4, se aflau un număr covârşitor de femei. Doar doi bărbaţi, îmbrăcaţi festiv în costume negre şi cravate în dungi închise şi care păreau a se bucura de momentul festiv.
– Părinte, vrei ceva înainte, o ţuică, un întăritor?
– Nu mamaie, că sunt în exerciţiul funcţiunii şi mai am două parastase şi o comemorare de făcut. Dacă încep de acum, sunt mangă la ultima. Da’ nu te refuz de nişte apă, că-s însetat. Tocmai vin de la biserica unde am stat la spovedanii şi am capul flendurea.
Părintele Popă îşi bău paharul de apă limpede precum cristalul, îşi puse costumul de muncă, patrafirul şi se îndreptă spre camera unde mortul era depozitat într-o vitrină frigorifică pentru aduceri omagii.
Lumina din cameră era obscură, dată de cele câteva lumânări de la capul mortului, dar tot reuşi să îngaime cu privirea multitudinea buchetelor de flori. De parcă greşise camera şi intrase într-o semi gradina botanică. Erau de toate neamurile, de toate soiurile de parcă întreg universul florar se răsturnase în încăpere. De la crini albi imperiali la păpădie şi nuferi de baltă.
De la buchete de dianthus alb la multicolorele lalele.
buchet-de-crini-si-lisianthus-albi-xa0mxv5lph
Ochii lui erau suprasaturaţi de frumuseţea florilor şi căută disperat întrerupătorul, închis de gazdă în ideea să nu deranjeze mortul de atâta lumină.
– Mamaie, de unde atâtea flori?!
– Eee părinte, ţi-am zis că de la iubire i se trage. A iubit atât de mult încât s-a stins cu zâmbetul pe buze în mijlocul iubirii. Iubea câte trei femei pe săptămână. Florile pe care le vezi au venit de la o florărie online, care-ţi aduce buchete acasă pentru orice fel de ocazie. Băieţandru’ ăla de curier de flori care le-a adus a zis că a primit în două zile comenzi cât pentru un an întreg şi mai are vreo 5 drumuri de făcut să termine de adus. Fiecare buchet reprezintă o femeie. Şi astea doar de la cele care au recunoscut că au fost iubite de el. Mă duc să-l aştept la uşă cu livrările de flori, că-i năuc şi uită unde trebuie să ajungă.
Părintele Popa încrucişa ochii în semn de admiraţie şi spuse în gând vreo trei psalmi de nemulţumire. Pe panglica celui mai apropiat buchet citi ” Pentru bărbatul vieţii mele, veşnic respect şi adulaţie”. Un buchet mai la dreapta avea inscripţionat pe panglica mesajul „Tu m-ai făcut femeie!”. Un alt buchet păstra parfumul femeii ce-l inscripţionase iar mesajul era unul clar „Ca a ta nu voi mai găsi. Al meu pe veci Terente”.
Într-un colţ al camerei, pe câteva scaune care-şi găsiseră cu greu loc printre atâtea flori, trei doamne ce semănau a bocitoare, discutau în şoapte. Ochii lor sclipeau din când în când, de fiecare dată când în şoapte era menţionată dimensiunea purtătorului.
Părintele îşi aruncă privirea spre cele trei doamne. Rămase o clipă în aer şi cu vocea tremurândă de emoţie, exclamă:
– Nevastă, ce cauţi aici?!

 

 

Reclame
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s