Vineri

De obicei, unui bărbat însurat serile de vineri sunt închiriate de familie. Nu încerci să-ți faci niciun program pentru că vei deceda subit cu programul în mână sau în cel mai bun caz în minte, când ești anunțat cu câteva ore înainte să se întâmple că urmează să facem aia sau să mergem acolo. Pentru că așa vrea ea, nu că trebuie, dar așa vrea.
Vinerea asta nu diferea prea mult de alte zile de vineri, cu diferența că nu trebuie să părăsești incinta casei chiar dacă ești singur. Nu se știe niciodată de unde răsare ideea. Sau când.
Asa că îmi fac rost de câteva filme, de obicei prefer comediile pentru binedispunere sau cele fanteziste pentru visare în reverii lucide. Aveam de ales între a privi un film sau a privi spre stele urmărind balet în Orinoide dar cum norii se împotriveau, am ales un film. Cel mic și blond  se înarmează cu telefon și trotinetă și-mi spune un Pa dat pe speed și o tulește afară la întâlnirea trotinetiștilor. De când i-am luat trotineta, o bijuterie pe două roți, doar când e la școală  sau la culcare se mai dă jos de pe ea.
Mă instalez confortabil în fața calculatorului, iau mouse în mâna dreaptă și când să dau click pe Play, ușa de la intrare  se încăpățânează să cânte la mine, ciripind o arie de Verdi instalată de producător. Din vizor se vedeau prea puține, doar o umbră ce ținea tras la gât un  halat/capot. Totuși o recunosc pe vecina. Deschid.
– Bună seara vecine. Îmi cer scuze că te deranjez dar poți să mă ajuți cu o problemă?
Părul blond vâlvoi, ochii ușor măriți, rugători, papucii ce lăsau să se vadă niște picioare superbe în sus, halatul minuscul ce acoperea o infimă parte a corpului, mă făceau să mă gândesc la ce este mai rău. Îmi mai ceruse ajutorul dar erau alte condiții, era îmbrăcată decent iar soția era acasă. Îmi repetam în gând „Sunt bărbat însurat… sunt bărbat însurat!” de mai multe ori, până să-i răspund la salut. Înghit în sec și mă arunc:
– Bună seara, vecină! Dacă intră în sfera mea de descurcărelă, cu cea mai mare plăcere! Și dau un zâmbet cretin, de bărbat ușor excitat, gândind cu …
– Nu știu ce are internetul. Nu mai merge pe laptop. Poți să mă ajuți?
Să mă duc, să nu mă duc…eram în starea de întrebare existențială. Totuși mă gândesc că chiar are probleme cu internetul dacă a avut curajul nebun și a venit așa îmbrăcată la mine.
– Stai să pun ceva pe mine și vin.
Am coborât cu vecina, ca stă la 3. Pe holul aproape de intrarea în bucătărie, pus pe o măsuță de cafea, stătea impasibil laptopul. Ușa de la baie era ușor întredeschisă și din interior se scurgeau spre mine acordurile dușului. Mi-am pus ordine în gânduri și mi-am scos orice idee obscenă de ce ar putea urma, gândind că are pe cineva la ea.
Îmi arunc ochii în căutarea routerului și dau peste bunătatea asta de router.
– Probabil trebuie doar un restart. Ți-ai conectat cumva laptopul la televizor, vecină?
– Am avut de gând dar nu am știut cum.
– Dacă ai de gând, folosește ceva de genul ăsta pentru cabluri. E un adaptor HDMI. Se conectează mult mai frumos. Stai să-ți arăt pe laptop.
Între timp, după ce i-am dat un restart la router și luminițele au început să clipocească pe rând, am deschis laptopul să-i arăt despre ce vorbeam. Brownserul s-a deschis singur direct la ultima pagină accesată iar din ea, blocate pe desktop, îmi rânjeau lasciv două femei ce se sărutau.
Încerc timid un zâmbet compromițător spre vecina iar răspunsul ei este o ridicare vinovată din sprâncene.
Parcă desprinsă dintr-o stare  statică, rămânem amândoi stane de piatră când pe ușa băii, o femeie goală își face apariția, aruncând pe spate claia de păr ascunsă într-un prosop.
– E gata cu internetul? Apucă să întrebe, înainte de a rămâne și ea cu ochii fixați spre mine.
Poate că aș fi trecut cu vederea goliciunea și perfecțiunea trupului și cele două fire rebele de păr negru ce făceau  ca două picături de apă să se scurgă pe sânul stâng, dacă nu vedeam în ipostaza femeii goale pe colega mea.  Una din ele.
Grupul statuar, cu ochii cât cepele, format din mine stând pe scaun, vecina sumar îmbrăcată stând lângă mine și colega mea goală stând în pragul ușii de la baie, își mută la unison privirea spre ușa de la intrare, de unde se scurse unduindu-se o altă vecină de la un bloc mai sus. O cunoșteam din vedere și ne salutam  ca vecini de cartier fără să intrăm în alte politețuri. Închise ușa după ea și apucă să strige, înainte să ne vadă pe toți cum îi urmăream mișcările:
– Am găsit frișca și….
Cuvintele îi înghețară și nu am să aflu probabil niciodată ce mai găsise, pentru că în  aceeași secundă cu ultimul ei cuvânt, telefonul meu sună. Are o melodie special dedicată pentru ea, pentru soție și știam de la primele acorduri cine sună. „Să răspund…să nu răspund!!?” încă mai aveam în minte cuvintele când m-am văzut tulind-o pe ușa, lăsând cele trei femei în pragul unei isterii în masă.
„Ah…și nu i-am spus de promoție” gândeam când am intrat pe ușă, acasă, ținând telefonul în mână.
conectica_banneregoogle_saptamanileretelisticii_728x90px

Pentru SuperBlog2016

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în de larg public. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s