Căsuța din poveste

Cică a fost odată ca niciodată un om. Omul avea o casă. Casa era cam friguroasă și de aceea s-a gândit si s-a tot gândit că ar fi bine să-și întrebe femeia ce măsuri ar trebui să ia să-și țină casa mai caldă. Femeia, care era o femeie așa mai răsărită la minte, chiar de venită de pe alte meleaguri unde oamenii își țineau borcanele cu murături în copaci și le culegeau în primăvară, i-a spus:
– Măi bărbate bărbățel, noi când simțeam că frigu’ trage pe sub fuste și nădragi, ne tocmeam un țăran mai trecut de cele vârste și barbă sură până-n pământ și ne trăgea o scurtătură  peste casă și știa  pe unde iese căldurica.
Omul se uita chiorâș la femeia lui și-și închipuia că de prea multă muncă, slobozise o țâră de minte și acum umbla fleandura prin câmpie.
-D-apăi cum măi femeie să știe acel bătrân despre eficiență în căldură? Avea el termoviziune în ochii lui și citea așa ce ogradă-i mai scăpată de frig?
-Da’ de ce nu crezi tu măi bărbate? Când le-oi vedea cum se pitulea prin prispă și se schimonosea la coșul de fum, mai mare dragul să privești așa spectacol. Se răsucea, se învârtea si când termina, venea la ăl de ținea casa și-i spunea pe unde-i fug cojocii. Apăi să vezi cum punea tătuca piei de gâscă și bivoliță pe pereți să nu mai fugă căldurica. Și stăteam iarna la gura sobei  cu nădragii suflecați  și povesteam de lună și-n stele. Și ne durea-n cot, că băgam doar un ciot în sobă și stătea căldura câte o săptămâna în casă.
-Au tu femeie, voi nu ați auzit de ăia care te energizează și te vaporizează și te termografează?? Ăia de vin cu o pițtoarca într-o cutie și scanează bordeiul și face bordeiul să se întoarcă după soare? Uite na aicea ditamai firmoaca ce ne auditeaza bordeiul  și ne spun pe unde ne scapă căldurica. Mai apoi ne avizează energetic printr-un petec de hârtoagă ce spune că suntem preabine avizati energetic. Așa că mai tacă-ți fleanca tu femeie, că nu știi nimic.
Iar omul se ridică agale din fotoliul în care-și ținuse discuția cu femeia, se duse în curtea largă plină de animale de toate neamurile și  se uita lung la bordeiul cu etaj în care-și ducea zilele cu femeia lui. Apoi se plimbă leneș prin curte, dând câte un șut la vreo găină ce nu se dădea la o parte din calea lui, înjură motanul portocaliu ce stătea tolănit pe gardul cotețului și  scoțând mâna din buzunar, dădu un măr calului. Calul necheză de bucurie.
De dincolo de gard, vecinul îl strigă dacă nu vrea să treacă pe la el să-l cinstească la o țuică. Omul îi răspunse că nu și se îndreptă la fel de leneș spre prispa casei lui. Chiar când să apuce ușa să o deschidă, un junghi îi măcelări mintea și mijlocul. Omul căzu lat pe prispă, țipând ca din gură de șarpe spre femeia lui. Din poziția în care era, văzu două găuri în tavanul prispei și își dădu seama că pe acolo o să se strecoare căldura la iarnă.
-Văleu femeie,  fă-mi ceva că-s ca o stană de piatră și nu mă pot misca!
Femeia, cu frică de Dumnezeu, începu a se ruga și se închina crezând că a dat nebuneala în om. Bietul om, nu știa ce să facă, să-și dojenească femeia sau să țipe de durere.
– Mai bine sună la Salvare femeie… Sau mai bine dă-mi mie să le spun.
Într-un final femeia realiză că omul nu se lungește pe prispă de nebuneală și apucă telefonul și sună.
-Ați sunat la 112. Ce s-a întâmplat? Printre sughițuri si rugăciuni, femeia reusi să explice operatoarei că omul ei nu mai mișcă. Din păcate avem unele urgențe și mașinile sunt plecate peste deal. Vă supărati dacă mai întarzie mașina  puțin?
Soarele se apropia de asfințit iară razele lui mângâiau grinzile casei cu ultimile  sforțări ale zilei.  După două ceasuri omul stătea în continuare întins pe prispă în așteptarea Salvării care întarzia mai mult.
-Auzi măi femeie, mai bine nu mâncam fasolea aia cu prune de la prânz. Na că acum mă trec toate fioarele prin stomac, de parcă vor să iasă afară toate. De n-o fi diaree, să nu-mi spui mie om. Si ce au început a mi se borfăi în stomac!
De departe sunetele Salvarii nu avură darul să-l linișteasca. Mașina trase pe uliță, în fața porții ornamentate și din ea coborâră doi gealați îmbracați în rosu alb.
-Ce-ai pățit  omule?  întrebă unul din ei privind la omul ce stătea întins cu ochii trecuți ușor de orbite și mâinile ținându-se de burtă.
– A…a…a..îmi vine a strănuta!

Pentru SuperBlog2016

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în de larg public. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Căsuța din poveste

  1. Foarte tare! Mi-a plăcut mult, era să-mi sara ochelarii de pe nas de ras.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Kudika_15804 zice:

    Iar am lesinat din cauza rasului!:)))))))) Bomba atomica, combinatia ultimului drum! Felicitari!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s