Credit de criza

Sunt în criză de idei, o criză existențială și o criză a vârstei. Nu știu care din ele este mai rea cert este că sunt undeva la marginea unei prăpăstii și mi-e cald. Doar aștept pe cineva să-mi facă vânt.
Deschid geamul la balcon și mă bulbuc în jur. Nici țipenie de om prin jur, iarna s-a instalat cu alai chiar dacă nu a căzut nici un fulg. E  frig. Atăt de frig încat mi s-au răcit creierii. Mă uit la blocul din fața unde vecina de la etajul trei și-a băgăt ghirlandele de flori în casă și a scos ditamai steagul. E al României, ca un semn că se apropie ziua națională.
Se spune că atunci cand ești în pană de inspirație, suni un prieten…s-a oprit muzica. Mă deranjează zgomotul tastaturii și de aceea ascult muzică. Orice, atâta timp cât acoperă zgomotul. Acum cântă Queen.
Nu prea sunt prietenii prin zonă, așa că mă rezum la stat pe Facebook și să urmaresc discuțiile grupului despre superblog. Tot încerc să caut un subiect despre credite și alte chestii.
Nu-s un iubitor de bănci, credite sau brokeri. De fapt brokerii sunt mai răi de bancherii că te aburesc cu nevoile,  umblă la dedesubturi și te tachinează că ai nevoie de una, de alta, de parcă Pamântul nu se mai mișca dacă nu-ți iei un credit prin ei.
Mă deranjează atitudinea celor care lucrează în bănci, care te tratează ca pe o cârpă când te duci la ei cu o  situație  în care ei nu au de caștigat și încearcă să te aburească, să-ți ofere tot felul de chestii de care tu nu ai  nevoie dar ei în mărinimia lor sunt dispuși să-ți ofere pe tavă luna numai și numai să iei niste bani care probabil nu-ți trebuiesc.  Indiferent de titulatura creditului, tot bani se numesc, tot TREBUIE SĂ-I DAI ÎNAPOI.
Mai nou te sună pe telefon , că intrun fel au dat de baza de date și au găsit că tu nu ai mai luat credit de prea mult timp și trebuie să-ti vâre pe gât un credit.
Întrun fel sau altul găsesc mușterii, așa ca multi alții care vor să te  ajute neprecupețit și dezinteresați, pentru că se bazează pe lăcomia omului.
Noutatea ultimilor ani la noi constă în aparitia brokerilor. Adicatelea este o firmă care  intermediază luarea de credit. Încă încerc să le înteleg sensul existenței.
Citez din site-ul AVBS CREDIT despre ce înseamna un broker și mă minunez de…
Iar posteaza DM pe grup. Dacă ar avea ceva de spus poate că era interesantă dar am așa un simțământ că postează doar să se vază postând. Urâtă fiintă!
Deci brokerul este o  persoană care te ajută sa-ți iei credit, te perie și îți piaptănă părul până ajungi sa iei banii. Totul gratis din partea ta,  își ia comisionul de la banca.
De pilda, vreau să-i fac un cadou unui blogger, un exemplu la nimereală , să zicem Bianca Alexandra Bizîiac, că-i fată bună și a fost atentă cu mine pe  grup și în concurs.
Mă gandesc să-i cumpăr un cadou frumos, o brățară din aur cu cristale Swarovski ca drept recunoștința. Dar na,  îmi mai lipsesc vreo 1200  de lei din prețul brățării.
Sun la AVBS CREDIT pentru un credit rapid, fulger.
logo

De cealaltă parte a firului când aude că vreau bani,  ca vântul și ca gândul vine la mine,  mă pupă, mă urcă la el în mașină și mă duce la bancă, vorbește cu banca, îi dau buletinul, zâmbește tâmp la mine, stă de vorba cu casiera, numără banii în gând, dă oamenii la o parte când ies din bancă și apoi mă întreabă „Dar ce faci cu bani?” Îi promit că îi donez la acțiuni caritabile.
Mă duc direct la magazinul de brățări, aleg  o brățară draguța din aur, pun bijutierul să graveze pe spate” Pentru cea mai bună fată din lume” și apoi direct la firma de curierat. Dar stai, am uitat că stă aproape în același oraș cu mine.
Urc în viteză întrun taxi, îi dau  adresa și mă lasă chiar în fața blocului. Strig de jos la mama Biancăi dacă o lasă afară să-i dau brățara. Ea, Bianca, iese la balcon și-mi trage o ditamai găleata cu apă exact peste scăfârlia mea încinsă. Și e iarnă! Bag brățara în buzunar și mă duc trist acasă.
Da, simt total lipsa inspirației și scriu numai tâmpenii.

Pentru SuperBlog2016

Acest articol a fost publicat în de larg public. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Credit de criza

  1. Pe mine m-ai aburit cu zâmbete…😊
    …în prag de sărbători ideile mai obosesc, dar la tine nu se vede…😊😊

    Apreciat de 1 persoană

  2. Bună Gigel, păcat că ți-a pierit inspirația tocmai acum, la final. Am crezut că o să mă impresionezi, știam că ești un om vesel, însă în acest articol pari foarte supărat pe viață.
    Mulțumim pentru articol, mult succes!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Adriana zice:

    Se vede ca scrii din pasiune și cu drag dacă nu ți-a păsat de reacția Alinei, măcar. Am râs cu lacrimi. Ai un fel de a scrie care mă face să te admir foarte tare. Succes în tot ce faci! Esti o încântare, cu sau fără Superblog.

    Apreciat de 1 persoană

  4. RaduThor zice:

    Da tare te-a supărat Bianca! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu