Despre ce ?

O întrebare care şi-a imortalizat aspectul chiar pe retină şi acum râde de mine.
Chiar, despre ce să scriu?
Oare să scriu despre oamenii pe care-i întâlnesc în fiecare zi? De pilda azi dimineaţă am fost la câţiva  metri de o baie matinală. În drumul meu spre staţia de microbuz , chiar la câţiva metri de ea, stă o doamnă cu mintea înceţoşată de vreme şi logică. De la etajul unu  cam pe când i se scoală si vrea sa alunge spiritele rele ale lumii, aruncă un lighean de apa în direcţia trotuarului. Ferice de cel ce se nimereşte să treacă în acel moment p-acolo căci e spălat de păcate pâna a doua zi. Din spatele perdelelor bolboroseşte cuvinte şi vrăji aducătoare de ploi. Câteodată doar stă la geam , sprijinită în cot aruncând asupra oamenilor o baie de cuvinte şi înjurături. Pentru plăcerea de a cunoaşte noi şi vechi înjurături  cu trimiteri la tot neamul, recomand petrecerea a câtorva minute  privind la geamul ei.
Să scriu despre oamenii din microbuz? Aproape aceiaşi în fiecare zi. Atât de mult am ajuns să ne cunoaştem între  noi fără să vrem încât şi şoferul ne întâmpină la urcare cu titulatura locului unde coborâm : Hai nea Caraiman, urcă ca este loc. Sau: Buna dimineaţa la Mamaia.
Tipul cu şapcă roşie ce stă sprijinit de geam încercând să mai fure câteva minute de somn, domnul înalt ce coboară la Casa de Cultura, doamnele ce se duc la Spitalul Municipal, doamna blondă  mereu cu parul străns în coadă ce coboară la Dobrogea, aproape un coleg cu care ma întâlnesc deseori şi ne salutăm el stând pe scaun eu cautând un punct de sprijin să nu mă răstorn peste doamna brunetă cu părul creţ…suntem  fără să vrem ca o familie. Azi am văzut primul ţânţar ce a orbitat în jurul nostru. S-a învârtit în căutarea unei ţinte mai bogate, mai pline iar în final s-a  montat pe geam privind lacom la multitudinea de opţiuni.
Despre ce să mai scriu oare?  Despre ce a fost un uichend. A fost unul dintre cele mai preapline uichenduri din ultimii  2000 de ani.
Vineri pe la prânz şi puţin după aia m-a luat soţia şi m-a târât prin magazine să mă îmbrace să nu mă duc precum o paparuda uda la o întâlnire. Am colindat toate magazinele de second hand în căutarea unui tricou negru,  care să mă arate că nu sunt atât de gras cum sunt în realitate. M-a pus să probez  vreo trei perechi de blugi, cinci cămăşi şi şase tricouri. În final, aruncat într-un colţ nebăgat în seamă şi fluturând un aer de integritate, stătea un tricou negru.  D-abia când am văzut poze cu mine am observat emblema.
La întâlnire am papat nişte chestii  pe care  cineva le-a pus pe o farfurie şi mi le-a pus în faţa. Am crezut că sunt pentru mine şi am băgat repede una lungă în gură să-mi potolească emoţia. Apoi acel cineva a venit şi mi-a luat farfuria din faţă. Priveam pe sus la nişte chestii atărnate de tavan. Apoi unii au început să danseze că asa le spunea unu’ cu microfon ce tot ţipa la ei să danseze.  Mă uitam la alţii pe care i-a chinuit şi i-a pus să treacă pe sub o aţa. Ce calvar!!
Am fugit repede şi m-am băgat la adăpost  la o terasă. O doamna îmbrăcată în negru a venit la mine şi am discutat de multe, despre mare, despre vreme, despre Constanţa. Avea parul ondulat şi-mi aducea aminte de valurile marii, nişte valuri mai brunete, dar mi-a fost frica sa-i spun că mai încolo era soţul ei care ne privea pe sub ochelari asa cum priveşte un leu prada.
Sâmbătă l-am luat pe marele blond cu mine să vadă altfel Constanţa. L-am momit cu autobuzul descoperit, pe care nu-l mai încălecasem de anul trecut. Autobuzul a fost plin cu tot felul de oameni , unii dintre ei, probabil care au scăpat teferi de la chinul de vineri seara, îi mai văzusem cu o seara înainte. O doamnă cu o raţă ne-a arătat cum se vizitează Constanţa, nu aşa cum o făceam eu repede pe înainte.
Când am ajuns la alimentara în aer liber din Piaţa Ovidiu, ni se făcuse foame şi de foame am dat o căruţa de bani pe nişte cârnaţi. Promit că nu voi mai face asta.
La o biserica s-au străns toţi şi dacă tot s-au strâns toţi m-am strâns şi eu lângă ei şi unul cu  o chestie lungă în mână ne tot spunea să  zâmbim până am rămas cu muşchii feţei blocaţi.
O doamna a vrut să-mi facă poză la tricou şi eram cât p-aci să mă dezbrac să i-l dau.
Am fugit  spre casă , că marele blond avea o petrecere de 10 ani.  Unei colege de clasă şi bune prietene i se pregătise o surpriză de ziua ei şi pe drum ne-am tot gândit ce cadou să-i luam. Un buchet de flori şi un unicorn/ponei de pluş au făcut furori în mintea prietenei.
Spre seară am revenit acolo unde mâncasem chestia aia şi de data asta am şi băut nişte apa că de emoţie mă dezhidratasem de eram să dau iama în  doza de două beri a colegului de la masă.  Ce mi-a plăcut este că am băut doua cafele la liber, că mi se pusese o zgardă şi eram  aşa mândru că atunci când am întrebat de  cafea o domnişoară drăguţă în spatele unei tejghele m-a întrebat : Domnul este cu noi?
Am crezut că nimerisem în altă parte şi i-am răspuns: Lăudat fie Domnul şi numele lui!! Sunt doar o oiţă rătăcită în căutarea unui strop de trezire la viaţă.
Când a văzut zgarda a zâmbit şi mi-a zis: Dacă sunteţi de la SuperBlog aveţi cafea gratis. În acel moment îmi părea rău că nu venisem cu o damigeană la mine.
Despre ce să mai scriu?  A da, la întâlnire au venit mulţi şi aproape pe  toţi  i-am văzut cum au fost puşi să-şi spună păcatele la microfon. Unii mai curajoşi au îndrăznit să-şi spună visele iar un nenea chiar ne-a citit dintr-o  viitoare carte. Sper să fie de bucate, că nu am înţeles nimic din ce a citit.
A fost un moment când mi-am auzit numele strigat şi mă uitam când în stânga când în dreapta să vad care  mă cunoaşte şi mă strigă aşa. A trebuit să vorbesc la microfon şi să spun ceva că altfel  nu primeam pălăria de Strumf. După ce am bolborosit câteva cuvinte un nenea a venit la mine la masa, mi-a zis să zâmbesc şi m-a bătut pe umăr felicitându-mă. Cred că chestia asta cu zâmbetul este o obsesie generala că nu făceam doi paşi fără ca cineva să strige la mine să zâmbesc şi apoi să fiu inundat de lumina. De acum încolo   dacă o să mai particip la  adunări o să-mi iau faţa cu zâmbet inclus.
A fost o  frumos ca o nunta,  cu diferenţa că am primit dar, nu am dat, mesenii au fost pe rând ba mire ba mireasă,  soacra mare a fost tot timpul pe scenă iar tata socru ne făcea poze din toate poziţiile. Mai vreau odată!
Am scris atât de mult  şi complicat încât duminica nu-şi mai găseşte locul.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în de larg public. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Despre ce ?

  1. Adriana zice:

    Ești perfect. Cam asa mă simt și eu in lume. Nu ai un tricou in plus? Ca zambet nu am nici eu. Era o vreme cand puneam pe facebook poze cu mine. Lumea era multumita doar daca zambeam. Asa că nu mai pun ca nu știu a rade, desi tu stii. Am vazut eu cea mai poza de poza. Sa scrii despre orice. O faci ca nimeni altul.

    Apreciat de 1 persoană

  2. RaduThor zice:

    🙂 Doza de două beri! Ai uitat să specifici că erau fără alcool! M-ai pricopsit cu un zâmbet larg!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Doamna sunt eu!? Cred că da… Mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase. Dar soțul meu nu e leu. E taur!! 🙂 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s