Necropola

Ziua începuse cum nu se poate mai bine. Soţia îl trezise în sărutări tandre, soarele îşi înălţase câteva raze ce-i mângâiau ceafa iar micul dejun îl aştepta pe masa în bucătarie, preferatele lui , ouă ochiuri cu slănină şi ceapă verde.
Poate că voia să o întrebe cărui fapt îi datorează această trataţie dar se gândi că nu-i frumos să strice momentul. Îşi puse  geacheta de protecţie galbenă, îşi strânse soţia galant în braţe, o sărută fix pe buze iar cu  mâna dreaptă îi mângâie fundul în timp ce cu stânga ţinea  casoleta cu ciorbă de fasole pentru prânz. Ea zâmbi languros şi-i şopti rotindu-şi ochii „Te aştept deseară”
Era o zi cum nu prea mai avusese parte în ultimii ani. Şi era d-abia începutul ei.
Pe când cobora pe scară dădu nas în nas cu Vera, vecina de la 1. De obicei bălmăjea printre buze un „Săru’mâna” forţat de împrejurări dar azi Vera fu cea care îl salută observând şi cum un zâmbet îşi face apariţia pe chipul ei”Bună dimineaţa Virgil” .
Când ajunse în faţa scării se uită în reflecţia lui în  geamul de la uşă dacă nu uitase ceva bucăţi de mâncare pe la colţul gurii sau dacă îşi uitase cămasa pe afară sau cum îi stătea  freza. Nimic din toate care să-i trădeze că ziua e altfel decât alte zile.
În autobuz îmbulzeala obişnuită. Bătrâni ce se duceau în pieţe în căutarea produselor proaspete, muncitori ca şi el cu casoletele la vedere,  liceeni agitaţi strigând în gura mare unii la alţii. Stătea sprijinit de bară când unul dintre tinerii ce stăteau pe scaune se ridică şi-l pofti să ia loc. Mai că-i venea să-si facă cruce.
La bază nea Vasile portarul il întâmpină cu o mişcare scurtă a capului şi un salut  din ochiul stâng „Care-i treaba Virgile!?” îl mai auzi pană să dispară din raza lui vizuală.
Ruinele fabricii de pâine se vedeau nu departe de locul sedinţei. Şeful de şantier  vorbea despre ce aveau să facă azi despre decopertarea molozului dar Virgil era cu gândul la neglijeul purtat de Varvara de dimineaţa.
-Nea Virgile, când te trezeşti din visare poţi să-ti iei utilajul în primire, îl auzi pe şeful de şantier. Ţi-a sosit azi noapte, exact după indicaţiile tale. Şi e nou nouţ. E deja pus pe baricade, băieţii s-au chinuit toată noaptea să-l monteze ca dimineaţa să fie bun de excavat. Rămâne doar să ai grija de el să nu-l strici prea repede, zâmbi şeful.
– Îl fac să sfârie moloz, încercă o glumă la care colegii îşi dădeau coate şi zâmbeau pe sub mustăţi.
-Hai să mergem la treabă, încheie şedinţa şeful.
Ziua întrase în monotonie,  camioanele veneau goale şi plecau pline iar utilajul se comporta ca dresat sub mâinile pricepute al lui.  O manetă trasă, alta mângâiată,  alta atinsă uşor cu genunchiul făceau ca utilajul cu o zdruncinătură scurtă din fiare să-şi deşarte conţinutul în cocoaşa camioanelor. „E ca un tango în aer liber” .
-Nea Virgileee, hai la masă!! Gândurile îi fură întrerupte de strigătul colegilor.
îşi scoase casoleta cu ciorbă , coboră de pe utilaj, îi lasă uşa larg deschisă, să poată respira.
– Ia zi bre, ce-ai mai făcut cu casa? Îl chestiona  Oleg lipoveanul, între doua înghiţituri.
– Ba’, sunt din ce în ce mai aproape de ce mi-a trecut prin cap, adică o casă pe pământ. Am strâns destui bani pentru proiect şi pentru începutul ei. Mă trece aşa un fior comun când o văd în minte. Cu etaj, cu o grădina mare în spate unde să pun câte ceva doar pentru noi, o roşie, nişte morcovi şi pătrunjel poate nişte ardei. Iar în faţă o grădiniţa mică de flori pentru ea, să-şi facă de cap, că îi place să le vadă dimineaţa când deschide geamul.
-Bravo nea Virgile, nu ai gusturi rele, spuse Artimon, lucrător la lopata de loc de prin părtile Botoşanului.
-Apoi mă trece prin cap să pun şi de o boltă să-mi ud gâtul cu licoarea strugurilor în miez de toamnă, continuă Virgil.
-Bre, da’ la o piscină nu te gândişi?
– Aş pune şi de o piscină de or veni copii. Eu încă sper dar ăştia de la clinica mi-au spus ca să nu-mi fac speranţe că nu întodeauna se nimereşte din prima. Apăi eu zic că încă suntem tineri şi o să mai muncim la ei, că vreau cel puţin doi.
-Ai găsit firmă să ţi-o proiecteze? Îl întrebă Oleg.
– Ba’ lipovene, am găsit. Am tocmit un evaluator ANVAR  să vină şi să evalueze casa lu’ a bătrână să putem împarţii proprietatea, că fraţii ăştia ai mei îi cam doare-n şapcă să umble. Ei vor da’ nici unu’ nu se agită, aşteaptă ca tot eu să umblu de parcă a fost doar mama mea. Apoi mi-au spus că tot ei pot să si proiecteze  o casă, indiferent de locaţie sau formă. Aşa că i-am rugat ca după evaluare să-mi facă un proiect de casa. Nu-i scump pentru ce vreau eu. Ei au zis că au multe proiecte că asta-i şi menirea lor, proiecte case.  Îmi place că-s serioşi şi mi-au arătat mai multe case, unele deja construite după proiectele lor, altele doar pe planşetă. A rămas ca eu să mă decid.
– Deci te-ai demarat. Să ne chemi  la chermeza de casă nouă, nea Virgile. Dacă aţi terminat, treceţi la treabă,  le spuse şeful.
–  Doar o ţâră, să vă arât şi poza la ce-mi trece prin ganduri. A a, e frumoasă?
8r-Proiect-casa-parter-cu-etaj-moderna-Dalia-de-la-AIA-Proiect-tel-0722494447

-Da nea Virgile, e faină.  Acum hai, băgaţi bice la utilaje, să terminam măcar o parte până după amiază.
Virgil îşi reluă locul  maestrului de ceremonii din cabina excavatorului, pentru noi partituri de tango. Lăsă cupa să muşte  mai adânc din moloz. Un scrâşnet îl puse în gardă.
Scoase capul din cabină şi strigă la Oleg:
– Lipoveneee, ia vezi că a dat de ceva mai tare.
– N-o mişca! Ţipă la fel de tare Oleg.
După cercetările de rigoare cu privirea, Oleg  luă poziţia scărpinătorului în cap şi decretă:
– Mă duc să-l aduc pe şefu’, că pare o bucată mare de ciment. Răzuie puţin pe deasupra până îl aduc pe şef.
Mişcă lin cupa răzuind puţin câte puţin suprafaţa. Din înalţimea cabinei  îşi dădu seama că blocul de ciment este mai mare decât prevăzuse. Lăsă cupa într-o parte şi coborî în aşteptarea şefului.
– Ăsta nu-i moloz şefu’, îl întampină.
-Da’ ce poate să fie Virgile, că-i cam mare nu? Oleg, dă cu lopata acolo, că parcă se vede ceva scris.
Praful se limpezii şi toţi trei stăteau şi priveau scrisul:
LUCRETIA UXORI MEMORIA MEA AEDIFICAVI LOCUM
Mai jos încă păstrând culoarea roşie se putea vedea:
FACTUM EST
sigla-AIA-2016-300x153

Pentru SuperBlog 2017

 

 

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în de larg public și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Necropola

  1. Frumos articol, mi-a plăcut. Baftă să ai 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. Ioana zice:

    Ha-ha, stiam ca o sa fie ceva misto la sfarsit 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • igigel zice:

      Povestirea se bazeaza pe un adevar. In Constanta o fabrica de paine a fost daramata pentru a face loc unui mall. Cand au inceput sa stranga molozul au dat peste o necropola de prin sec. II-III. In fiecare zi trec pe langa necropola si ma rog sa nu fie construit ceva peste, ca sunt in stare. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  3. Foarte fain, Gigel!! Bafta sa ai, mi-a placut povestea ta! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  4. Am citit pe nerasuflate. Frumoasa poveste ! Pfiu, am ramas in urma cu scrisul din pricina muraturilor 🙂 Felicitari !

    Apreciat de 1 persoană

  5. Pingback: Proba 3. Case frumoase pentru oameni fericiți

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s