Filozofia ştampilei

Perfect. Am o pagină albă pe care trebuie să o umplu cu  dedicaţii pentru o ştampilă.
Nu am încercat niciodată genul de articol care să-mi desfunde chakrele şi să scoată la lumină cine ştie ce filozofie ieftină de duzină. Dar vine un timp când acest lucru se întamplă, când după lungi perioade  în care am stat cuminte şi am văzut lumea fără să mă intereseze, mintea reacţionează la ce se întâmplă în jurul ei.
Ce poţi să spui despre o  ştampilă!? Un obiect neînsufleţit menit să dea veridicitate unei hârtii. Sau, obiect de recuzită din dotarea unui director şi nu numai.  Nu e ca şi cum ai spune că poţi vorbi despre ea, sau mai rău cu ea. Şi cum este de gen feminin să te bată gândul să-i faci o declaraţie de dragoste „Ah iubita mea, îmi plac formele tale rotunde, rubiconde.  Eşti unică şi doar pe tine te iubesc. Nu pe aia pătrăţoasă. Aia e rea că i se scurge tuşul”
Sau să-i povesteşti unui prieten despre cum te-ai îndrăgostit :
„Ştii, mergeam azi prin centru oraşului, purtându-mi paşii printre frunzele arămii ale toamnei, când fără să-mi dau seama, m-am oprit. Eram în dreptul unui magazin . Nici mare nici mic, atât cât să te facă să priveşti în vitrina. Pe  firmament strălucea în lumina soarelui numele COLOP. Când ochii mi-au căzut pe vitrină, am văzut-o. Stătea cuminte lângă un afiş aproape făcând parte din el. Îi vedeam forma atrăgatoare, curbele ce lăsau loc imaginaţiei.

Apoi privirile noastre s-au întalnit şi pot spune cu mâna pe coala de hârtie că a fost dragoste la prima vedere. Ochii ei rugători cerşeau atingere A4 şi iubire.  Am întrat în magazin, nu înainte să apuc să văd o datieră la doua rafturi mai sus ce, plină de ură că nu am ales-o pe ea, scotea flăcări din burete. Când am ţinut-o pentru prima oară în mână m-am simţit un om împlinit, ne completam reciproc, eram captivat de uşurinta cu care îşi lăsa amprenta asupra mea.
-Nu doriţi şi un printer? m-a întrebat drăguţa doamnă ce-mi adusese personalizare iubirii mele.
– Nu, sunt complet acum.
De atunci suntem nedespărţiţi, unul lângă altul. Este atât de fină şi drăguţă încât nici măcar nu pot să mă supar pe ea, să iau o coală albă şi s-o trântesc peste ea, na consumă-te!”
Aşadar,  o stampilă prinde viaţă atunci când mâini dibace îi stârnesc utilitatea.
Deşi e un text deja vintage, se potriveşte ca o mănuşă fără degete la ideea ştampilei, suntem în secolul vitezei dar suntem tributari unui sistem învechit.
Vrând  nevrând sunt sclavul ei la muncă. Îmi certific aplicaţiile pe hârtie, ideile îzvorâte din negura minţii şi montate prin imprimantă peste un scris Arial. Şi pentru nu creea iluzia ameţitului de timp, îmi port cu mândrie ştampila la mine. Se întâmplă deseori să privesc în ochi persoana care-mi spune „Ai uitat să pui ştampila” când scot ca un magician ştampila de niciunde şi o potrivesc în locul ei în subsolul paginii. Am un sentiment de înălţare când fac asta.
Suntem întrun univers tehnologic,  respirăm biţi şi gândim în pixeli mari dar totuşi undeva, întrun mic univers al lor, băncile îşi au filozofia lor. Oricâte aplicaţii ar exista, oricâte facilităţi de comunicare ar exista între client şi ele, nu se pot debarasa de mentalitatea identităţii.
Când calci pragul unei bănci trebuie să te înarmezi cu cel puţin un pix şi două rezerve pentru că sunt în stare să te pună să semnezi pe toate hârtiile posibile, pe copia după cartea de identitate, pe formularul de înregistrare, pe formularul de certificare a datelor personale, pe formularul de solicitare, pe formularul de prezentă activă în bancă, pe formularul de menţinere a datelor personale şi într-un final pe formularul care certifică  semnătura, „Să fim siguri că dumneavoastră sunteţi titularul semnăturii” ţi se explică.
Pentru a veni în sprijinul lor şi a crea siguranţă pentru identitatea posesorului, mi-am tras o ştampilă personalizata, o mică pată de culoare în universul alb-negru.
Am apelat din nou la COLOP şi la profesionalismul lor,

băieţi buni, intransigenţi şi sensibili la nevoile mele.
Când am dat comanda domnişoara din spatele tejghelei mi-a zâmbit şi mi-a spus că sunt unicul în materie, drept pentru care m-a recompensat cu numărul ei de telefon şi cu promisiunea unei cine.

Pentru SuperBlog2017

Acest articol a fost publicat în de larg public și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Filozofia ştampilei

  1. Ai muncit ceva la ștampila aia! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. IB zice:

    Vai, Doamne, mor de râs! exact asta mi-am tot zis, in timp ce citeam. Râd și acum. Nu știu dacă e bine sau e rău că te urmăresc, că mă distrez copios, dar mă și încuie de nu nu mai știu ce să scriu, mă uimește cum ai reușit să scoți atâta dintr-o… ștampilă :))
    (de care nici n-am mai văzut de când am plecat din Ro., decât la magazinele de hobby :D)

    Apreciat de 1 persoană

  3. Mie imi place cel mai tare zambetul ce nu lipseste stampilei. :))

    Apreciat de 1 persoană

  4. Foarte bun! Bun, bun!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s