Jaques

Jaques este bucătar. Jaques iubeşte bucătăria. O iubeşte atât de mult încât şi-a dedicat o parte din viaţă gastronomiei. De mic copil a descoperit că atunci când îmbini diferite arome se creează altele noi.
Ca orice francez îndrăgostit de gastronomie, care se respectă, Jaques şi-a deschis un restaurant.
Dar până să-l deschidă, a muncit pe brânci; a fost bucătar în mai multe restaurante, iar pe unde trecea îşi lăsa amprenta.
Se specializase să aducă îmbunătăţiri reţetelor clasice, dar şi să realizeze adevărate opere culinare. Iubea să se joace cu mintea clienţilor când îi punea să ghicească ingredientele. Era o tortură pentru aceștia când își imaginau te miri ce mirodenii.
Dar Jaques nu spunea, niciodată, secretele sale.
Pe Claudette o cunoscuse imediat ce primise o stea Michelin, ca bucătar. Era în vara lui 1988 când, după un sezon culinar plin de satisfacţii, a văzut-o în restaurant stând singură la masă. A fost un „coupe de foudre” iar, după cei aproape 30 de ani împreună, îsi declară dragostea, spunându-i:„Tu es mon étoile Michelin”.
După trei ani, a venit Jaju, cum îi plăcea lui să-l alinte. Jaques Junior crescuse printre reţete, oale şi mirodenii, dar nimic din toate cele văzute nu-l impresionase.
La vârsta maturităţii, alesese medicina și pentru că voia să fie foarte bun, a preferat să studieze în România, la Cluj. Jaques a învățat de la fiul său multe expresii româneşti și declara sus şi tare că poate purta o conversaţie cu orice român, deşi nimeni nu-l auzise, vreodată, vorbind limba română.
Nu departe de Sena, la intersecţia străzilor Rue Bois de Bologne și Rue de Longchamp, într-un decor parcă desprins din penelul lui Renoir, descoperise un loc uitat de timp şi lume.
Proprietarul, un bătrânel apropiat ca ani de Turnul Eiffel, i-l vânduse cu drag lui Jaques, poate şi pentru că, la vârsta lui, nu-l mai putea întreţine.
Era tot ce-şi dorise Jaques – un loc al lui, un loc în care să-şi poate etala, cu dragoste, talentul de a face oamenii să guste din arta sa.
Amenajase totul cu gust, astfel încât o atmosferă boemă întâmpina clienţii ce treceau pe sub ghirlandele verzi de la intrare. Dincolo de ele, atât în stânga cât şi în dreapta, o grădiniţă de crizanteme, ideea lui Claudette, îşi împrăştia parfumul.
Îl numise -„L’apricot”.
De la intrare erai luat în primire de Bertrand, garçon de casă cu state vechi în restaurante, care te conducea la locul tău în paşi boemi, cu Charles Aznavour drept inspiraţie:

 

Jaques pusese suflet în tot ceea ce făcuse. Drept răsplată meritorie pentru eforturile lui, restaurantul primise prima stea Michelin. Tare mândru era cu cele două stele, una a lui şi cealaltă a restaurantului. Clienţii erau cei mai privilegiaţi de aceste stele şi nu conteneau cu laudele. În fiecare seară avea parte de cel puţin un „magnifique” şi două „merveilleux”.
Dar Jaques nu era genul de bucătar să se culce pe lauri, nu se oprise doar la a face ceea ce ştia.
Voia cea de-a doua stea Michelin, cel puţin, pentru restaurantul său şi de aceea încerca să aducă un suflu nou în reţete. Ingrediente, amestecuri, mirodenii erau toate la dispoziţia lui.
Dar pentru asta avea nevoie şi de uneltele potrivite, cele care se mulau pe arta sa desăvârșită. Unul din ingredientele secrete era uleiul presat la rece. Îl descoperise când fusese în Grecia şi de atunci era nelipsit acolo unde era nevoie de el.
Jaju îi vorbise întruna din seri despre magazinul profitstore.ro din România,  şi că este foarte posibil să aiba ceea ce căuta el- o presa de ulei Yoda Home Pro.

Regreta că, în urmă cu ceva timp, descoperise într-un magazin o presă de ulei de la Yoda şi nu o cumpărase.
Jaques comandă plin de speranţă și nu dură nici o săptămână că, deja, avea tot ce-şi dorea să se apuce de treabă.
Clienţii au avut din nou de câştigat, iar renumele lui a crescut astfel încât toţi îi spuneau că trebuie să fie de cel puţin două stele. În fiecare seară restaurantul era plin, în fiecare seară Jaques  pregătea pentru ei bunătăţuri şi în fiecare seară era aproape aplaudat. Iar el pleca spre casă cu acel zâmbet de satisfacţie, o satisfacţie a lucrului bine făcut.
Odată, pe când pregătea un ratatouille, Burnel, garconul de seară, veni la el în bucătărie cu biletul de comandă:
– Chef Jaques, je ne comprends pas ce que la a ordonné table 9!
– Mais no!
– Mais oui!
– Donne moi le billet!
Jaques lăsă şorţul în bucătărie şi întră în sala de mese. La masa 9, șase tineri râdeau şi se veseleau în atmosfera caldă a restaurantului. Într-o română pocită îi întrebă:
– Cine a comandat 30 de mici şi patru porţii de cartofi prăjiţi?
– Je!, îi răspunse, aproape sarcastic, unul dintre tineri.
– Je suis desole, dar aici nu este McDonald’s. Noi suntem un restaurant cu alt specific.
– Şi nu poţi să faci pentru mine un rabat?
– Mais, qui es-tu?
– Nu mă recunoşti!?? Poate dacă-ţi cânt ceva…
Şi fără să aştepte încuviinţarea lui Jaques, tânărul se ridică în picioare, îşi ridică şi mâinile şi începu să lălăie, acoperind-o pe Edith Piaf şi al ei „Je ne regrette rien”, ce se auzea în fundal:
– Oooooooof………. viaţa meaaaaaaaaa!

 

Pentru SuperBlog 2017

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în de larg public. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Jaques

  1. RaduThor zice:

    Chiar așa, ooofff viața mea! 🙂 Ce mă mai fac eu cu ea dar și cu tine. 😉

    Apreciat de 1 persoană

  2. IB zice:

    Na, ca acu as manca si eu niste mici :))))

    Apreciat de 1 persoană

  3. Daniela zice:

    Stiam ca ai fantezie si umor, dar chiar asa? :)))
    Mi-a placut mult! Si m-am amuzat la fel de mult! Bravo! *****

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s