Emoticoane

Este miezul nopţii. Îmi tremură mâinile. Nici măcar nu pot tasta. Mă învârt prin cameră; nu ştiu de ce să mă apuc, încotro să mă uit. Nu credeam că aşa ceva este posibil…sau credeam, dar nu tocmai mie să mi se întâmple una ca asta. Nu, nu nu este posibil!

De afară luminile oraşului răzbat până pe tavan. Încerc să-mi abat gândurile privind razele reflectate ale unui far de maşina. Dar nu pot, inima îmi bate nebuneşte şi mă învart în continuare. Îmi tremură mâinile, îmi tremură picioarele, tot corpul îmi tremură.

Mă uit spre calculator, l-am lăsat deschis pe Facebook. Am un mesaj. Îl deschid.

– Sunt goală! – faţă îmbujorată, inimioară, inimioară, wink.

– Şi eu, dar din cu totul alt motiv. – faţă tristă.

– Ce ai păţit dragul meu?? – faţă întrebătoare cu ochii mari.

– Am fost jefuit…tâlhărit…nici nu ştiu cum să spun mai bine. – faţă şi mai tristă.

– Nu se poate!!! Nu-mi vine să cred! Eşti bine, ai păţit ceva!!? Spune-mi că eşti bine, te roog.? – faţă cu ochi bulbucaţi.

– Sunt speriat, tremur tot. Şi am rămas doar cu chiloţii pe mine. – faţă neutră cu zâmbet timid.

– Dumnezeule! Dragul meu, tot ce contează este să fii tu bine, te rog! Fii tare! Cum s-a-ntâmplat? – sărutări, sărutări.

-Mi-a luat tot…tot, nimic nu mai am. – faţă tristă, tristă.

– Pot să te sun? Vreau să te sun, să te ajut, să-ţi aud vocea, să te liniştesc, să te ştiu bine, dragul meu? – faţă iubitoare, sărutări.

– Nu ai la ce să mă suni, nu mai am telefon! – faţă intrigată.

– Măcar ai reuşit să suni la Poliţie? – faţă întrebătoare.

– Tocmai ţi-am spus că nu mai am telefon. – faţă enervată.

– Iartă-mă, dragul meu! – sărutări, sărutări – dar trăiesc aceeaşi stare ca tine şi nu mai ştiu ce scriu. Dacă vrei, sun eu la Politie. – faţă cerşind iertare şi sărutări, sărutări.

Revine după câteva minute, timp în care am măsurat din nou camera în lung şi-n lat.

– Le-am dat adresa ta şi vor veni cât de repede pot ei. – faţă zâmbitoare. Dar vreau să-mi spui cum s-a întâmplat?

-Îţi spun. Când vorbesc cu tine am senzația că mi se ia o piatră de pe inimă şi mă simt mai …bine, mai liniştit. – inimioară, inimioară. – Mulţumesc că eşti cu mine, acum. – ditamai inimioara roşie.

Am rămas fară ţigări. După ce am vorbit cu tine, mai devreme, m-am îmbrăcat şi ştii bine că nu ies afară, chiar şi pentru nişte amărâte de ţigări, îmbrăcat aiurea. Afară era chill şi mi-am tras blugii Diesel şi cămaşa pe care le-am cumpărat de pe Answear, alea pe care le-ai ales tu – inimioară, inimioară – când mi-am dat seama că nu am unde să pun tot ce voiam să iau cu mine. Aveam de ales între geanta de umăr şi rucsac. Într-un final am ales rucsacul. Mi-am băgat portofelul în buzunar şi am coborât. Sunt sigur că ţi-ar fi plăcut cum îmi stau pe mine dar nu am mai avut timp să-mi fac un selfie – faţă plouată – , îţi  poţi face o idee după poza de pe site:

– Îmi închipui, dragul meu! – inimioară, inimioară, sărutare.

-Da, şi nu fac decât câţiva paşi. Dintr-un gang iese un tip şi mă acostează: „Moşule, n-ai o ţigară?” Îi spun că nu am, încercând să ghicesc cine se ascunde sub gluga hanoracului, căci tocmai mă duceam să cumpăr, ti-am spus doar. Dacă ştiam ce urmează îi spuneam că nu fumez – faţă palidă târzie. În lumina lunii văd strălucind lama unui cuţit…

– Vai! – faţă explozivă uşor timorată.

-…da, şi pe care-l îndreaptă spre mine!!!!

– Ah, dragul meu, prin ce ai trecut!! – faţă miloasă, sărutări.

– Cu o voce schimbată, aproape că răcneşte la mine: „Scoate tot ce ai la tine. Începe cu portofelul!” Am încercat să mă apăr spunând că nu am nimic, dar, în secunda următoare, aveam în dreptul ochilor lama cuţitului.

– Hi! Doamne Dumnezeule! – faţă deja aflată în descompunere.

-…am scos portofelul, portofelul ce-l luasem tot de pe Answear şi i l-am întins. Aveam în el, bani – nu mulţi – carduri, identity card şi câteva poze cu tine. A, şi o iconiţă cu Arsenie Boca. Se pare că nu prea a ajutat. – faţă intrigată. „Telefoanele !!?”, a răstit la mine. Habar nu am de unde bănuia că am două telefoane?! – faţă întrebătoare din umeri ridicând – dar nu ştiam ce să mai fac atunci când a apropiat iar cuţitul de pieptul meu. Mi-am dat jos rucsacul, rucsacul nostru drag pe care l-am urmărit amândoi pe Answear

şi am scotocit în el. „Scoate tot ce ai acolo!”, mi-a zis. Am scos mai întâi bateria externă, apoi încărcătorul, apoi firul de la adaptor, apoi un telefon, apoi cheile, bricheta, celălalt telefon, un pachet de gumă început, două chibrite, husa de la telefon, digipass-ul, un pachet de şerveţele umede, unul de batiste de hârtie…..„Stai! Pune totul la loc în rucsac şi ia-ţi doar cheile. Dă-mi rucsacul!” Plângeam de durere că toate vor dispărea. Şi am plâns şi mai tare când i-am întins rucsacul şi s-a uitat la mine lung. „Dă jos tot ce ai pe tine şi tunde-o!” . Plângeam în timp ce mă dezbrăcam – emoticon cu lacrimi – totuşi mi-a zis să-mi păstrez chiloţii. Am fugit cât am putut, până-n scară, apoi pe scări plângeam iar. Când am întrat în casă eram numai lacrimi – emoticon cu lacrimi de crocodil.

Bine că nu m-a văzut nimeni în starea aia.

– Vaaai, dragul meu – sărutări, sărutări – vreau să fiu lângă tine, să te strâng în braţe şi să fac ca toate astea să dispară! – lăcrămioare mici drăguţe, hug, hug.

În depărtare se auzea sirena maşinii de poliţie – ninoo ninoo.

Pentru SuperBlog 2017