Bibliotecarul veneţian

– Buon giorno, professor Langdon, long time no see…, îl întâmpină bibliotecarul pe profesor într-o engleză stâlcită.
– Buon giorno, Vincentio, aşa e. A trecut ceva vreme de când nu am mai trecut pe aici.
Se salută ca doi prieteni vechi, încrucişand mâinile şi îmbraţişându-se amical.
– Ce vânt te aduce prin umila mea bibliotecă?
Pe chipul brăzdat de timp, bibliotecarul îşi portă ochelarii parcă  mereu într-o stare gata să cadă. Părul alb este în ton cu şortul  ponosit de vreme şi, deşi vârsta lui este undeva de seama unor cărţi vechi, nu şi-a arătat niciodată cei 73 de ani.
– Munca, Vincentio, munca şi dorinţa de a revedea un vechi prieten. Profesorul îşi ţine mâna stângă în jurul a trei cărţi. Plus că m-am gândit că ar sta bine aceste cărţi în bibliotecă.
Parcă niciodată nu a strălucit Veneţia în toată măreţia ei ca acum.  Până şi reflexia soarelui în apa canelelor este plină de magie. Lumina îşi desenează trasee prin vitraliile bibliotecii, căzând alene peste cărţile aşezate în rafturi. Câteva firicele de praf se plimbă nestingherite, acoperind ici colo câte o copertă.
„Oare ce secrete îmi vei dezvălui azi!?” se întreabă în sinea lui.
Profesorul Langdon se plimbă printre cărţi, lăsându-şi  vârfurile degetelor de la mâna  dreaptă să-i fie ghid. Un colţ din sclipirea soarelui trecut printr-un ciob de sticlă roşie îl face sa tresară.
-Vincentio, unde crezi că ar trebui să stea cărtile?
– În orice caz, nu la ficţiune, îi răspunde bibliotecarul.
Găsește un spaţiu gol, cât să încapă cele trei cărţi, pe un raft aproape de intrare. Un loc fără praf, de parcă cineva ştersese  înainte sau  scosese cărţile.
Ia una câte una cârţile şi le privește înainte să le pună. Fiecare din ele e o părticică din viaţa lui, fiecare reprezintă un pas mai departe. Le-a citit şi le-a recitit, ba chiar mai mult, le-a trăit. Mereu găsește ceva nou în ele, un indiciu sau o frază care să-l facă să continue aventura.
Poate cea care i-a plăcut cel mai mult, prima lui mare descoperire

va fi şi începutul unei minunate poveşti.  Poveste care l-a transformat, l-a întărit  si l-a făcut să-i placă acel sâmbure de adevăr  ce dăinuie  în jurul nostru  inconştient. Enigmele sunt făcute să fie dezlegate, îşi spune mereu.

Prin ea, a înteles că suntem doar grăunţe în mijlocul unei furtuni, că viaţa poate căpăta un alt sens la distanţa de doar o secundă şi că nebunia şi genialitatea sunt despărţite doar de un gram de raţiune.
Pune şi cea de-a treia carte pe raft , care speră să nu fie şi ultima. O  aventură care i-a adus prezenţa zilei, amintindu-i că şi cei contemporani pot crea enigme.

Un gând nu-i dă pace. Îl întreabă pe bibliotecar:
– Vincentio, când am aşezat cărţile, am observat că nu era deloc praf .  Ce a fost în locul acela?
– Eterno Enigma. O carte scrisă de un veneţian-  Enrico Torcello- un negustor ce a trăit pe la 1400 si care după ce a călătorit prin lume şi-a descris toate aventurile şi descoperirile. Mulţi o consideră ficţiune pentru că vorbeşte de tărâmuri mitice. Se spune despre el că atunci când şi-a terminat cartea, a înnebunit pentru că a trebuit să-şi retrăiască o parte din aventuri. Iar unele din ele nu au fost chiar plăcute.
– Aş putea să o văd?  întreabă profesorul.
– Da, dar nu azi. Am dus-o  la muzeu pentru…come tu dici  …restoration. Cei de la muzeu mi-au trimis o scrisoare cum că atunci când i-au desfăcut coperta au găsit pe interiorul ei un desen ca o hartă şi multe cifre, iar unele pagini ce păreau a fi una, de fapt erau câte două lipite. Pe unele erau schiţe ce semănau foarte mult cu cele ale  lui Da Vinci…Leonardo…
– La ce muzeu ai trimis cartea? întreabă plin de nerăbdare profesorul.
Bibliotecarul îl privește cu ochi neştiutori pe profesor şi, dând din umeri, pentru câteva secunde închide ochii,   încercând să-şi amintească numele muzeului. Orice efort pare în zadar; fapt ce-l face pe profesor să devină neliniştit.
Pleacă mai mult în fugă din bibliotecă, fluturând mâna în semn de salut, aproape trântind uşa  veche. Nu-l mai aude pe Vincentio făcând o încercare.
– Poate…Antipa…!?

Pentru SuperBlog 2017

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în de larg public. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Bibliotecarul veneţian

  1. Dan Brown e autorul meu preferat, nu stiu cum reuseste dar ma cucereste cu fiecare rand

    Apreciat de 1 persoană

  2. igigel zice:

    Este si unul din preferati mei 🙂

    Apreciază

  3. Si eu sunt mare fan (fana, mai exact) Dan Brown, abia astept sa citesc Origini. Succes!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Pingback: Proba 16. Transformă-ți personajul preferat în cititor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s