Sunt urât.

Sau cel puţin aşa mi s-a spus.
Vorbeam cu cineva undeva şi am întrebat dacă nu vrea o poză cu mine. „Sunt sigur că eşti naşpa” mi-a replicat.
Dis de dimineaţă am plecat spre servici. Pe scări m-am întâlnit cu femeia de serviciu care cum m-a văzut a întins băţul spre mine şi-şi făcea cruce. Plus că pe gât îi ieşeau nişte vocalize sau aşa am înţeles eu că sunt „Gări gări! Câh!”
Pe strada câţiva oameni care probabil ca şi mine îşi duceau traiul spre locul de muncă de cum dădeau cu ochii de mine, îşi ridicau gulerele mai sus şi treceau pe partea cealaltă a străzii. Am crezut că vor să-mi facă loc.
Nu ştiu de ce dar biroul meu este baricadat cu sârmă ghimpată şi e pus chiar în fundul holului. Când ies începe să urle alarma şi aud uşile celorlalte birouri trântindu-se şi zgomot de încuietori zăvorate.
Azi trebuie să fac un comision şi ca să nu uit, şeful mi-a trimis un mail. Mă uitam pe ecran cum mailul se chircise, se strângea aşa în el şi refuza cu încăpăţânare să se deschidă. Îl vedeam cum îşi ţine respiraţia.
Pe la 12 am ajuns în faţa blocului unde trebuia să fac comisionul. Priveam în sus spre etajul 8 unde trebuia să ajung. Când am lăsat privirea în jos, o doamnă gravidă în luna a şaptea, ce trecea întâmplător pe acolo, m-a văzut. A născut pe loc prematur doi gemeni.
Până să vină Salvarea am încercat să o ajut şi trăgeam de bebeluşi să-i aduc pe lume. Primul care a ieşit când m-a văzut a exclamat ‘Mother fucker!” şi a zbughit-o pe picioarele lui, uitând şi de cordonul ombilical. Celălalt scotea doar un pic capul şi cum mă vedea, îl bagă la loc. Din interior se auzea „No no no!!!”
A venit Salvarea şi i-am lăsat pe cei doi să aibe grijă de ea iar eu am intrat în scara.
Liftul a urcat până la trei deşi eu îi dădusem comanda până la 8. Se blocase şi nu mai putea să urce. Sau nu mai voia să urce. Noroc că nu era între etaje şi am putut coborî să o iau pe scări. Am lăsat pachetul în faţa uşii şi am chemat liftul pentru coborâre. Dar nici după 10 minute liftul nu venea. Am tras de uşile liftului şi am privit în joc. Liftul era la parter şi tremura din toate încheieturile. Îşi scosese sistemul de frânare şi se ţinea tare de grinzile de oţel. L-am strigat „Liftuleeeţ, hai sus la opt!” A îngăimat o negaţie mai mult nazală guturală şi a refuzat cu desăvârşire să se mişte.
Cum drumul meu trecea şi pe la bancă, am coborât repede pe scări. Norocul meu că banca îşi avea filiala chiar lângă bloc. Dau să intru pe uşa când paznicul îmi pune mâna în piept şi mă opreşte „Ţuţu, dă-ţi ciorapul jos de pe faţă!” „Dar nu am nici un ciorap” i-am zis.
A rămas încremenit cu ceaşca de cafea de la tonomat la jumătatea drumului spre gura şi după vreo două minute, de am crezut că timpul se oprise în loc, mi-a zis „Ia tu pistolul, să nu mă sinucid!”
La ghişeu, când m-a văzut casiera a întins mâna instinctiv spre butonul de panică. Dar se pare că reuşise să mă privească mai bine, că era cu ochii bulbucaţi privind exact în ochii mei, de nu a putut apese pe buton. Se oprise cu el la câţiva milimetri paralizată.
Apoi am văzut venind spre mine un domn, despre care mi-am dat seama că este şeful. Căra după el trei saci cu bani pe care i-a lăsat lângă mine spunând” Oricum vă dădeam bani, nu era nevoie de pistol”
Am vrut să mă reculeg după toate păţaniile şi m-am oprit în parc. Luasem câţiva covrigi să hrănesc porumbeii. M-am pus pe o bancă şi încercam să le atrag atenţia fluturând firimiturile. Dar toţi se roteau în cerc deasupra mea. Într-un final unul mai curajos s-a apropiat. Avea ochii închişi şi-i ţinea în jos. A ciugulit câteva firimituri apoi a căzut lat pe spate cu aripile răsfirate. Am crezut că a murit de bătrâneţe, că se mai întâmplă, dar de unde! Deschisese ochii să vadă firmiturile şi a ridicat puţin ochii spre mine. A făcut infarct spontan.
Am ajuns acasă spre seară şi am zis să scot câinele la plimbare. Se ascunsese în debara şi mai mult l-am târât pe scări. Stătea departe de mine cât de mult îi permitea lesa şi din când în când se întorcea la mine şi lătra să-i dau drumul, că nu mai rezista stresului. Devenise introvertit, că nici pipi nu mai putea face.
Trecând pe lângă o maşină parcată, am văzut şoferul ce se uită la mine şi mi-am scuipat în sân „Bă’, da’ urât eşti!” Apoi mi-am dat seama că era reflexia mea în geamul lateral.

Pentru Diana