Mme Michelle

Mereu am fost fascinat de cultură haitiană. Toate poveştile despre practicile şi relaţiile lor cu cei dragi m-au atras într-un miraj al dorinţelor. Voiam să ajung acolo unde viaţa se îmbină perfect pe mai multe planuri.
Tumultul istoriei nu a ştirbit din frumuseţea insulei. Desele schimbări de regim totalitar, ocupaţii de-a lungul anilor, frământările interne care au făcut ca insula să fie divizată în două, nu au reuşit ce natura a făcut în 2010. Un cutremur devastator a dus la pieirea a peste 200.000 de suflete şi a transformat tara într-una din cele mai sărace din lume. Pe lângă toate astea, numărul mare de bolnavi de Sida şi de holeră, desele uragane care mătura insula nu era tocmai o îmbietoare chemare la călătorii exotice.
Ca lucrurile să se aşeze pe un făgaş normal fără surprize pe parcursul drumului până la Port au Prince, am apelat la CND Vacanţe Speciale.
CND-turism-250x250
Specialişti în destinaţii speciale pentru vacanţe speciale, pentru că îmi consideram călătoria o vacanţă specială ce trebuia pusă la punct până la ultimul detaliu, aveau să-mi faciliteze drumul până la punctul cel mai aproape al destinaţiei mele, în Republica Dominicana. Pentru cei interesaţi de destinaţii speciale sau destinaţii exotice pentru vacanţe speciale, vă recomand cu toată încrederea să apelaţi la ei.
De acolo un alt avion m-a dus până pe Aeroport Internaţional Tuossaint. Oameni primitori haitienii! Cei de la vamă au zâmbit tot timpul, ca un semn al revirimentului turistic mult încercat de dezastrele naturale.
Chiar când să se termine controlul vamal, un vameş mai cu exces de zel, a descoperit ceva în bagajele mele fapt ce l-a determinat să exclame:
– Qu’est-ce que cela signifie?( Ce  semnifică asta?)
Pe legitimaţia de serviciu scria Jean Baptist Croissant, aşa că am încercat să fiu cât mai concis.
– Sunt mici.
– Qu’est-ce exactemant!!? Mitch!? Mon Chef, cette homme il  a Mitch emballe! Monstruosite! C’este impossible! Nous avon un sadic ici!
( -Ce insemna mai exact!!? Mitch!? Sefu’, acest barbat il are pe Mitch ambalat!. Monstruozitate! Este imposibil! Noi aici avem un sadic!)
Ţipa cât putea către şeful lui. A trebuit să le explic într-o engleză pocită că micii fac parte din gastronomia romană şi i-am adus în sensul de schimb cultural. La fel şi castronul de 5 kile plin cu mămăligă şi cele 10 figurine cu Dracula.
Mi-au dat drumul după ce au rămas plăcuţi surprinşi de gustul sarmalelor învelite în foi de viaţă. Pe cele în foi de varză le păstrăm pentru întâlniri cu oameni deosebiţi.
Prea puţine lucruri de vizitat în capitală. Încă îşi făcea simţită prezenţa efectele cutremurului din 2010. Ce era o dată Catedrala Notre Dame de L’Assomption, era un morman de moloz.
Se lucra de zor la reconstrucţia oraşului şi doar câteva restaurante deschise, ocazie cu care mi-am potolit foamea. Meniul în general din peste, fiindcă aşa cum îi şi spune, capitala este un port.
Am consultat orarul autocarelor care mergeau spre Labadee, o porţiune mică din nord nord-estul insulei, concesionata către o firmă de turism şi agrement, care o transformase într-un paradis tropical. Poate singurul loc din Haiti ce păstra imaginea veche de paradis tropical.
VacanteSpeciale.ro_Superblog2018-5-768x512
Nu existau trenuri care să plece din capitala iar cea mai bună soluţie era autocarul. Cu maşina sau taxiul era foarte scump pentru cei 137 de kilometrii între cele două localităţi.
Dealtfel cu autocarul aveam posibilitatea să mai văd din insula. În cele o oră şi jumătate m-am delectat cu ceea ce a mai rămas întreg în insula. Natura începuse prima procesul reînvierii, arborii tropicali renăşteau din propria cenuşă, verdele era omniprezent pe tot parcursul. Mergând cu autocarul a fost o ocazie bună să-l cunosc pe Henry Lacoste, care ca şi mine, mergea spre Labadee. Se întorcea la muncă după o săptămână de vacanţă acasă la ai lui în capitală. În urmă cu două veri găsise de lucru în locul pe care-l descria înfăţişându-l ca un loc special. Apa turcoaza îţi lua ochii, erai înconjurat de arbori de migdale şi mango iar nisipul arata de un alb pur. Încă puţin şi credeam că-mi povesteşte de un loc de vis. Dar aşa arată locul în care puteai intra doar dacă erai pasager pe unul din vasele companiei de turism. Învăţase engleza de nevoie pentru că majoritatea turiştilor erau vorbitori de engleză. Aşa am conversat şi noi, în engleză. Înainte de a ne despărţii la destinaţie, l-am servit cu un boţ de mămăligă şi câteva sarmale în foi de varză. În timp ce mormăia de plăcere înghiţind sarmalele cu totul, l-am întrebat la cine să apelez dacă vreau să descopăr câte puţin de podoabă culturală a statului Haiti, voodoo. Cu gura plină de mămăligă, mi-a spus.
-Il n’y a qu’une seule femme à Cap Haïtien qui peut vous aider. Et il ne peut y avoir que Mme Michelle. Vous pouvez le trouver sur la rue Cotiti Arbor, à côté du marché aux puces à Cap-Haïti. Il a une compagnie de néons bleus, bon ami. Bon mamalig!
– Mersi beaucoup mon amis.
( -În Cap Haitien există o singură femeie care vă poate ajuta. Și nu poate fi decât doamna Michelle. O puteți găsi pe strada Arborilor Cotiţi, lângă piața de vechituri din Cap-Haiti. Are o firma de neon albastru, prietene bun. Bună mămăligă!)

Am mers pe jos prin oraş. Încă era lumina şi vedeam oraşul ce era puţin atins de cutremur. Casele vechi coloniale atrăgeau imediat atenţia, prin opulenta grădinilor verzi şi coloanele magistral construite să susţină măreţia lor.
Rătăceam puţin prin oraş aşa că am întrebat un localnic despre piaţa de vechituri. M-am recomandat Gi şi l-am rugat să mă îndrume.
– Moi, Jean Luc Picard. Şi şi-a îndreptat degetul spre piaţă, care după calculele mele vizuale, nu era departe.
După câteva minute stăteam în faţa firmei de neon albastru. Aveam emoţii ca pentru prima întâlnire cu o fată. Eram în faţă în faţă cu simbolul cultural al haitienilor, o stare ce-mi provoca o inversare circulaţiei sângelui.
Am păşit timid peste prag dând la o parte perdeaua multicoloră. Încăperea era cufundată într-o semiobscuritate roşiatică care totuşi îmi dădea posibilitatea să văd pereţii tapetaţi cu cărţii specific culturale, cranii lustruite de trecerea timpului, schelete şi paiete, sticluţe cu poţiune despre care folosinţă d-abia aşteptam să aflu, mici creuzete din care se scurgeau spre tavan firicele de fum albastru iar într-un colţ un foc deasupra căruia începuse să bolborosească un recipient. Pe o măsuţă câteva păpuşi brute din care una întoarsă cu spatele către mine cu un ditamai acul înfipt. În celălalt capăt al camerei, faţă de uşa de la intrare, stătea ea, Mme Michelle. O negresă undeva pe la 65 de ani, stând în faţa unui bol alb cu sclipiri argintii, cu ochii ţintă spre mine. Îmi venea să fac temenele în faţa templului cultural şi al reginei acesteia. Dar vocea ei liniştită în loc să-mi aducă mărunta linişte în fata măririi, mă puse şi mai mult în încurcătură. Într-o română perfectă îmi spuse.
– Bine ai venit Gi. Te aşteptam. O cafea? O să-ţi facă bine după lunga călătorie Se ridică şi se duse spre recipientul care bolborosea. Un cubuleţ de zahăr sau două? Mă întreba. Ştiu că-ţi plac două dar mă gândeam că în urma călătoriei ţi-ai schimbat gusturile. Continuă pe acelaşi ton calm.
Rămăsesem perplex în faţa acestei doamne. Mă simţeam ca în Matrix.
– Ştiu cine eşti, ştiu că ai venit la mine, ştiu că ai făcut drum lung dar nu ştiu de ce ai venit, îmi spunea în timp ce mă invita să iau loc în fata ceştii aburinde. Deci Gi, ce te-a adus la mine?
– Mme Michelle, sunt mândru purtător al unor valorilor naţionale pe care doresc să ţi le ofer că recunoştinţa şi ca schimb cultural. Mi-ai face o deosebită onoare dacă le-ai primii.
Şi porni a-i scoate din bagaje cele 4 pachete de mici ţinute la congelator înainte, bolul de 5 kile de mămăligă, sarmalele în foi de vită şi în foi de varză, câte 80 de fiecare, iile înflorate strânse cu grijă şi cele 10 figurine zâmbitoare cu Dracula. Când am terminat am încercat o reverenţă scoţând şapcă de pe cap cu sigla FCSB.
– Şi ce vrei în schimb Gi?
– Mărită Mme Michelle, la noi iarna nu vrea să plece. Stă aşa şi tot rânjeşte la noi. Am cunoscut o fată care atunci când zâmbeşte, aparele soarele şi încălzeşte tot. Mă gândeam dacă poţi să faci ceva să stea mereu cu zâmbetul pe buze.
– Hm! Să încercăm. După câte văd în bol, o chema ceva cu Ina. Didina, Clementina, Despina, Hemoglobina, Imunoglobulina.
– Da da da! Doar Ina.
Se duse la masă cu păpuşi şi alese una mai bine închegată. În cealaltă mână ţinea un ac destul de lung care-mi dădea unele fiori.
– Vrei să râdă mai mult.
– A, nu nu, că după aia intrăm direct în vara. O gâdilătură mică, cât să vină primăvara.

Pentru Ina

Pentru Spring SuperBlog2018

 

 
 
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în de larg public. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Mme Michelle

  1. Ioan M. zice:

    A republicat asta pe Cronopedia.

    Apreciază

  2. Ce simpatic mai ești Gigele 🙂 Daaa să vină primăvara asta odată, că de iarnă ne-am cam săturat. Baftă să ai! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Madi zice:

    Ai zugravit o destinatie idilica 🙂 Dar eu astept cu interes traducerile. Am asteptari mai acolo 😀

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s