Teodora

Nu trecuseră nici 5 minute de când plecase trenul. Încă făceam valuri cu mâna de pe peronul gării din Constanta spre ultimul vagon unde soţia mea găsise loc în drum spre cele trei zile de delegaţie, când telefonul sună insistent.
– Bună Gi!
Din telefon o voce necunoscută mă saluta.
– Bună ziua. Dar cu cine stau de vorbă?
– Nu ştiu dacă mă mai ţii minte, a trecut ceva vreme de atunci. Ne-am întâlnit cu 11 ani în urmă la întâlnirea băşcălioşilor de la Hanul Piraţilor.
Pârghii începuseră să funcţioneze în cufărul cu amintiri. Dar nici un click.
– Sunt Teodora. Pe atunci aveam nickul Theo Rasf, de la răsfăţata. Când ne-am întâlnit atunci, am făcut schimb de numere de telefon şi ne-am spus că dacă vreodată soarta ne va aduce prin locuri neştiute, ne putem ajuta între noi. Îmi cer scuze că te deranjez dar nu ştiu pe nimeni în afară de tine din Constanta.
Cam pe aici cufărul începuse să facă implozie şi amintirile dădeau navală.
– Ai unde să stai?
– Da, o să stau la Hotel Aurora în Mamaia. Urmează să particip la o consfătuire pe teme de mediu tot în cadrul hotelului şi nu ştiu cum să ajung acolo. Nu prea am încredere în taximetrişti.
– Te conduc eu.
– Chiar voiam să te rog.
La ultimele cuvinte cufărul revărsase cam tot ce ştiam despre ea. O femeie frumoasă la 44 de ani cu ochii albaştri şi părul auriu, peste care timpul uitase să mai treacă.
Am aşteptat-o pe peron. Mă gândeam că am să văd o bătrânică simpatică coborând scările trenului trăgând două bagaje după ea, cu năframa şi o bocceluţă la braţ.
Dar nu a fost aşa. Priveam ochii jucăuşi ai doamnei blonde ce stătea în faţa mea. Timpul făcuse o pauză şi parcă o revedeam în urmă cu 11 ani când râdeam la glumele de pe forum. Nu se schimbase. Rămăsese aceiaşi femeie frumoasă, iar cele două riduri apărute pe undeva pe frunte îi sporeau frumuseţea. Părul încă blond şi lung ce-i trecea de umeri şi ţinută elegantă nu trădau deloc vârsta ei, care acum trebuia să fie pe la 55.
Ne-am salutat şi ne-am îmbrăţişat ca doi vechi prieteni. Pe drum spre hotel, în taxi, am depanat amintiri din epoca forumului, vorbind despre colegi, despre prieteniile rămase de-a lungul timpului. Îşi păstrase tonusul vesel şi era o încântare să o priveşti râzând.
– Câte zile stai?
– Trei. Vineri sâmbătă şi duminică. Vineri şi sâmbătă o să particip la consfătuire dar după ele chiar nu ştiu ce să fac, cum să-mi petrec timpul.
– Ai putea să faci plajă la piscina hotelului.
aurora-1024x430
Este singurul hotel cu piscină în Mamaia deschis pe timpul ăsta. Sunt două bazine ultramoderne, pentru adulţi şi pentru copii. Poţi să faci ceva plajă la mare. Perioada asta e mai liber, e început de sezon şi nu se înghesuie lumea. Iar după amiază, mi-ar face o deosebită plăcere să-ţi arăt oraşul.
– Îţi mulţumesc din suflet Gi. Mi-era teamă să-ţi cer acest lucru şi din perspectivă a ceea ce ar spune soţia ta.
– Cred că ar spune „Ajuta femeia, nu fi mototol!” Cu prima ocazie îi spun la telefon că ne-am întâlnit. E plecată câteva zile la Iaşi. Schimb de experienţă, delegaţie, ceva legat de muncă.
– Ha ha ha! Nu ţi-ai pierdut umorul.
Râsul ei inundase taxiul şi-l făcu pe şofer să se uite în oglindă şi să zâmbească odată cu mine.
A doua zi mă aştepta acolo unde o lăsasem, în fata hotelului.
– Cum a fost?
– Ca la orice consfătuire. Puţin plictisitor dar m-am răcorit după în piscina hotelului despre care ai avut dreptate, este superbă iar apa cristalină. Acum spune-mi, unde mă duci? Sunt nerăbdătoare!
– Sunt câteva atracţii în Constantă care merită toată atenţia. Dar peste toate este Muzeul de Artă. Ştiu că-ţi plac picturile, vedeam în fiecare zi în pofilul tău picturi iar acum ai ocazia să le vezi în realitate. Tonitza, Steriade, Aman, Luchian, Grigorescu, Baba… sunt toate la discreţia ochilor tăi. Dacă la începutul începutului, care se întâmpla prin 1961, a fost vorba de câteva lucrări modeste ca număr, acum s-a ajuns la 7500 din care 1500 expuse permanent. Sunt singur că te vei simţi în elementul tău. E chiar în centru oraşului. Dacă avem timp, mâine trecem şi pe la cele două secţii, Muzeul Ion Jalea şi Muzeul „Dinu şi Sevastita Vintila”.
Peste câteva zeci de minute priveam amândoi spre operele de artă lăsându-ne seduşi de linia melodică a picturilor şi structura culorilor. Şi poate am mai fi stat dacă timpul nu ne-ar fi fost potrivnic. Timpul de vizitare expirase.
– Să mergem spre centru vechi. Nu e departe şi la fiecare pas găsim câte o părticică din istoria oraşului Kostence. Între Tomis şi denumirea actuală a existat o sincopă numită aşa.
Ne-am plimbat printre terasele întinse pe trotuar, pe străduţele mici ale oraşului vechi pline de restaurante şi mici barulete, cafenele şi puburi până am ajuns în Piaţa Ovidiu.
Ne-am aşezat picioarele obosite la una din multele terase pentru o cafea, exact când soarele se pregătea să-şi retragă razele, privind spre Muzeul de Istorie şi Arheologie.
– Ce ştii despre el? M-a întrebat privind la statuia lui Ovidiu.
statuie_ovidiu
– Nu prea multe. E mort, nu a fost căsătorit cât a fost exilat aici şi printre constănţeni circulă o anecdotă care sună aşa: De ce stă Ovidiu aşa gânditor cu falca în mâna dreaptă? Răspuns: Se gândeşte cum să se dea jos.
– Ha ha ha! Tot aşa ai rămas Gi. Mă bucur mult că ne-am revăzut. Mergem spre hotel?
– Şi eu mă bucur că ne-am reîntâlnit Teo. Da, să mergem.
Se înnoptase de-a binelea iar în holul hotelului oamenii se retrăgeau spre camere.
– Bem un ceai? M-a întrebat în timp ce se trântea pe unul din fotoliile din hol.
– Da. I-am răspuns luând exemplul ei şi trântindu-mă pe un fotoliu lângă ea.
A făcut un semn discret către barman mai mult şoptindu-i „Două ceaiuri, te rog”
Recepţionera era cufundată în hârtii, barmanul prepara de zor ceaiurile iar pe televizorul din hol se scurgeau spre noi scene dintr-un film romantic.
– E târziu Teo, ar trebui să plec să prind ultima cursa spre casă.
Măna ei îmi atingea  genunchiul.
– Ştii Gi, nu prea place să dorm singură într-un hotel aşa mare. Vrei să rămâi cu mine în seara asta?
Daca ar fi fost o camera de filmat in acel moment si mi-ar fi surprins chipul in prim plan, s-ar fi vazut spranceana stanga ridicata si un zambet poznas intiparit pe chip.

Pentru Spring SuperBlog2018

Sursa imagine

Reclame
Acest articol a fost publicat în de larg public. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Teodora

  1. Magda Magdi zice:

    Un sfârșit care lasa imaginația sa „zburde”…:)

    Apreciat de 1 persoană

  2. dana zice:

    how convenient…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s