Centru de voluntariat, ajutor şi alte chestii

Tanti Elisabeta. Sau mamaia de la 1. E singură. Adică nu e chiar singură. Are un băiat la casa lui, momentan plecat prin străinătăţuri. Nora nici n-o bagă în seamă. Când mă prinde la intrarea în bloc îmi povesteşte toate cele. La cei 75 de ani e încă vioaie, doar picioarele i se obosesc atunci când se duce la cumpărături. Îmi arata sacoşa plină şi începe să-mi spună despre fiecare produs cât a costat. Vreo juma de oră încerc să par interesat şi-i urmăresc buzele cum recita cifre. Şi-ar dori să-i mai treacă pragul câte cineva, s-o bage şi pe ea în seamă să mai povestească despre viaţa în general, aşa că soţia mai coboară din când în când trei etaje.

Nea Ţambal. Stă cât e ziulica de lungă în parc. Cred e singurul posesor de Nokia 3310 încă funcţional. Sau măcar aşa pare, că chiar dacă nu sună niciodată, el vorbeşte la telefon. Şi cât e parcul de mare vocea lui tună în acorduri de ţambal, povestind la telefonul închis ce corzi trebuie acordate şi care trebuiesc lăsate mai libere ca sunetul să fie în concordanţă cu nevoile ţambalistului. Se îndreaptă vertiginos spre 70 de ani şi şi-ar dori măcar o dată să mai ţină în mâna lingura, să mai audă ciupitura corzilor. Puţini sunt cei ce-l înţeleg şi de obicei stă singur. Poate şi datorită timbrului vocal puternic.

Virginica. Chiar aşa o cheamă! Virginica. Deşi s-ar putea spune că e singură, nu e. Are trei copii minori şi stau toţi la scara alăturată într-o garsonieră. Îşi ascunde bine vârsta reală, care e undeva la 28 de ani, deşi arăta cam de 45. Uneori simte nevoia unui bărbat în casă şi mă opreşte când ies cu animalul la plimbare „Vecine, mi s-a ars un bec la dormitor. Nu vi matale să-l schimbi?” Îi spun că din păcate nu pot, că la mine în casă soţia schimbă becurile. I-am luat şi scară.
Nu prea are servici. Adică ar putea să aibă dacă şi-ar dezlipii de picior pe cei trei minori. Mai face câteodată curăţenie în scară şi atunci soţia îi da câte un sac de haine din cele rămase mici de la băiat. Nu numai soţia îi dă. Când plecă din scară de la noi zici că-i un brad de Crăciun cu cadouri cu tot.

Amalia. O salut prin parc sau pe strada când ne întâlnim. Îmi răspunde la salut. Sau aşa interpretez mişcarea involuntară a mâinii şi schimonoselile chipului. Nu am văzut-o niciodată singură. Nu are cum. Stă într-un cărucior cu rotile. La o alimentară într-un colţ de stradă s-a deschis o cutie pentru donaţii pentru cea de-a ‘şpea operaţie. Nu am văzut-o nici pe mama ei vreodată singură. Îşi dedică întregul ei timp pentru Amalia. Uneori o văd cu chipul plin de cearcăne, împingând căruciorul şi cu o dorinţă înăbuşită să aibă timp şi pentru ea. Aceiaşi expresie o văd şi pe chipul tatălui Amaliei.

Ea. O vad mereu. Stă în uşă la intrarea vreunui supermarket dar nu cerşeşte, nu stă cu mâna întinsă, ci doar stă. Nu-s prea multe magazine în oraş aşa că o văd mai mereu. Îmi zâmbeşte pentru fiecare leu oferit. Cinci lei, cinci zâmbete.
Are dinţi stricaţi şi poartă haine primite. Uneori de la mine alteori de la alţii. Habar nu am unde stă, cum o cheamă sau ce vârstă are dar niciodată nu am trecut pe lângă ea fără să-mi zâmbească. Stă cuminte la intrare şi zâmbeşte la oameni cu dinţi cariaţi. Câteodată spune „Bună ziua!”. Unii se sperie alţii o ocolesc, unii hâtrii îi recomandă un stomatolog. Dar ea zâmbeşte la toţi.

Ce au toţi în comun? Cred că nevoia de oameni, de noi, de voi, de ei cei care citesc în spatele tău.
Ca ei sunt poate mulţi. Neştiuţi, nebăgaţi în seamă, strigând uneori în umbră după un pic de ajutor.
Primăria oraşului a deschis o cantină socială. Dar cam atât.
Îmi doresc să existe un loc, precum o placă turnantă, unde oamenii pot întinde o mână de ajutor şi să aibă cui să o întindă, un loc în care mamaia de la 1 să-şi găsească un companion căruia să-i spună cu cât s-au scumpit gogoşari, un loc de unde o mamă poate găsi pe cineva să stea câteva ore cu copii, un loc din care cineva s-ar oferi să-l conducă pe nea Ţambal la un ansamblu folcloric să mai simtă fiorul corzilor, un loc de unde mama Amaliei s-ar îmbogăţi cu câteva ore pentru ea, un loc unde Ea ar împărţii zâmbete.
Pentru că nu întotdeauna este vorba de bani, ci de oamenii din noi.

 

„Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018, la proba sponsorizată de brokerul de credite – AVBS Credit: www.avbs.ro, compania de intermedieri credite bancare numărul 1 în România, după cifra de afaceri, în topul companiilor cu capital 100% românesc, în domeniul brokerajului bancar. Visează… Obține cu AVBS!”
AVBS-CREDIT-300x300

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în de larg public. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Centru de voluntariat, ajutor şi alte chestii

  1. Sensibil articol. Cu toții avem câte o tanti de la 1, o Ea și un nea’ Țambal în viața noastră, doar că poartă alte denumiri și alte povești. Felicitări pentru articol!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Sf Ioan Gura de Aur spunea ca: ” Daca fiecare dintre noi am practica MILOSTENIA -milostenie insemnind chiar si ceea ce ai facut tu, Igigel, aici, sau ceea ce ai facut cu multi amărâți, miluindu-i cu cite ceva sau chiar cu un minut de conversatie amabilă, afar` de atunci cind n-ai vrut sa mergi sa schimbi becul acelei vecine (…), dar, ma rog, stiai tu de ce n-ai vrut!!-, n-ar mai fi amărâți pe lume”., pentru ca e clar ca amărâții sunt cu mult mai puțini decât ceilalți. Dar…ce te faci că s-au inmulțit ca pulberea Centrele de BINEFACERE, care, culmea, mai poarta si nume pompoase, sau nume de sfinti, ca sa dea bine la auz, s-au inmultiti Centrele de Filantropii -care papă multi bani de la Buget!!-, dar, culmea, s-au inmultit si săracii lumii!!, in loc ca acestia sa se imputineze, cum ar fi logic!!! (Antoaneta Radoi)

    Apreciat de 1 persoană

    • igigel zice:

      Cand te gandesti ca se pot face foarte multe chestii fara nici un ban, de la o vorba simpla spusa cuiva pana la o mana de ajutor acolo unde este nevoie, tind sa va dau dreptate cu toate Filantropiile. As avea multe de spus si despre ONG-uri, dar nu mai vreau sa dau cu barda in ei. Nu pot sa schimb un bec pentru ca tine de fizic. Fizicul meu 🙂

      Apreciază

  3. Sensibil articol, îmi place! Dar dacă nu vom privi în viitor vom tot repeta trecutul ăsta!

    Apreciat de 1 persoană

    • igigel zice:

      Multumesc Radu. Exista pentru toate un inceput, zic eu. Cu pasi marunti, usoara constientizare, poate ajungem sa schimbam ceva.
      Felcitari si pentru tine. E fain articolul tau, mi-a placut 🙂

      Apreciază

  4. abisurile zice:

    Foarte adevarat. Am citit ca s-a dovedit ca cei mai fericiti oameni sunt cei care au o viata sociala activa. Singuratatea ucide.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s