Atelierul de gravură

Comuna se trezise la viaţă. Oamenii mişunau care încotro. Soarele se ridicase câteva palme cât să risipească puţin din frigul nopţii. Cei câţiva care aşteptau autobuzul spre oraş, trăgeau de gulerul hainelor în speranţa că frigul va dispărea mai repede. Era spre mijlocul toamnei iar vară se vedea departe în urmă.
Cu paşii unui bătrân care nu se grăbeşte niciodată, nea Grigore se apropie de locul ce-i ţinu loc de a doua casă vreme de vreo 40 de ani. Atelierul de gravură.
Azi, după atâţia ani de bătut în dalta, avea să fie o zi specială. Azi pentru prima dată în cei 40 de ani de gravură, nu va mai bate cu ciocanul.
De câteva zile atelierul fusese dotat cu cel mai nou model de gravor. O bijuterie tehnologică, controlată electronic. Numai numele te duce cu mintea la chestii extraterestre, BCL-1610X! Mare cât o masă de ping pong şi cu luminiţe de ziceai că pom de crăciun.
bcl-1610x
Îl pusese lângă virtină, la vedere, ca oamenii care treceau pe lângă atelier, să se minuneze de el.
Nimeni nu ştia exact împrejurările prin care Gravorul laser Bodor intrase în atelierul lui nea Grigore dar ca şi el, erau mulţi care aşteptau să fie pus în funcţiune.
Când ajunse la atelier, nea Grigore rămăsese uimit de cei câţiva oamenii care îl aşteptau. Nu se întâmpla prea des acest lucru, poate doar cine ştie ce întâmplare, când vreo urgenţă majoră îl obliga să fie dis de dimineaţă la atelier, aşteptat de vreun client grăbit.
În timp ce ridică obloanele, încercă să-şi aducă aminte ceea ce cei doi flăcăi de la Bodor, îl învăţaseră despre marcare, gravare, debitare, cum funcţionează aparatul şi ce secrete are, pe ce butoane să apese şi cum să-şi folosească tehnologia în interesul meseriei lui. Nu prea a înţeles rolul flăcăului de la Colop România care se învârtea în jurul lor şi care din când în când ștampila nişte hârtii.
Şi pentru că recunoştinţa lui pentru noua tehnologie nu era limitată, îşi propusese ca prima zi cu noul aparat să fie o zi în care toate gravurile să fie făcute fără nici un cost.
Parcă răsăriţi din cine ştie ce colţ al artei acapella uitate, cei ce-l aşteptau strigară la unison.
– Bună dimineaţa nea Grigore!
– Ce ma’, nu aveţi somn?! Bună dimineaţa! Staţi ma’ să mă aranjez şi să dau drumul la aparat şi vă primesc. Da’ pe rând! Nu vă avântaţi buluc.
Aprinse luminile în atelier iar cei de afară îşi lipiseră nasurile de vitrină, câte unul exclamând admirativ.
– Oauuu!
– Tanti Saveto, hai intră, că eşti mai bătrâna din grup.
Tanti Saveta se extrase din rândul curioşilor cărând după ea o piatră funerară.
– Ho mamaie, ce faci cu piatra aia?!
– Hei maică, m-am plictisit să tot văd textul ăsta „Odihnească în pace” când mă duc să strâng ciupercile de pe mormântul lui moş Tăgârţa, răposatul.
– Şi ce ai vrea să scrie tanti Saveto?
– Apăi, mă gândeam la „Putrezi-ți-ar oasele”. Sau ” Fir-ai tu să fi de nenorocit, cu curvele tale care mi-aţi mâncat viaţa”!
– De ce mamaie?
– Ete aşa!
– Bine mamaie! Hai, ajută-mă să băgăm placa în aparatul de gravat.
Nea Grigore meşterii câteva butoane, scrise câte cuvinte cu tâlc din tastatura şi dădu Enter.
Se uitau amândoi prin capacul de plexiglas al aparatului ca la o vitrină cu prăjituri. Aparatul bâzâia încet, ca o albină în căutarea polenului iar lumina roşie din interiorul aparatului făcea că ochii să li se aprindă de bucurie la fiecare cotitură de literă.
După câteva minute aparatul scoase un oftat prelung, semn că îşi terminase treaba.
Scoaseră amândoi placa din aparat şi priveau cu mândrie rezultatul.
– E, altă viaţă! Exclamă tanti Saveta şi saltă placa pe spinare.
Îi deschise uşa şi apucă să o mai vadă câţiva metri luând drumul cimitirului, bodogănind fericită pentru ea, de ispravă făcută.
– Hai, care eşti următorul?
– Eu eu, nea Grigore?
– Tu ce vrei Pardailane?
– Nea Grigore, vreau să-mi tatuezi cu laser pe burtă, Florin Salam.
– De ce pe burtă ma’?
– Păi pe spate scrie Nicolae Guta şi nu vreau să-i amestec.
– Ma’ Pardailane, pe piele nu am încercat niciodată dar pentru tine fac o mică excepţie. O să te gâdile puţin dar merită. Hai, bagă-te în aparat!
Astfel continuă ziua lui nea Grigore, mai gravând, mai marcând.
Ziua în care toate gravurile fuseseră fără cost se încheie când ultimul client ieşi cu zâmbetul larg pe uşă atelierului. Era cam când luna începuse să bată în vitrina unde aparatul bâzâise toată ziua.

colop_1502401232-1-300x300

Pentru SuperBlog2018

 

 

Reclame
Acest articol a fost publicat în de larg public. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Atelierul de gravură

  1. Mi-a plăcut ideea ta și scena are de film 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. Marinel zice:

    Adevărat gravatorul. Nea Grigore a fost și la curs de grafica? Ce noroc a avut aia bătrână de gratuitate, alta data no să mai vina la pe ce preturi se practica în domeniu.Si ștampilele tot gratis au fost?

    Apreciat de 1 persoană

  3. Magda Magdi zice:

    Chiar nu stiu de unde-ti vin ideile astea dar sunt super…:). Succes!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s