Vasile

Spiritul de aventură a stat mereu bine înfipt în starea mea zilnică. Copil fiind îmi închipuiam că sunt aventurier pe vreun vas de piraţi, cutreierând prin locuri neumblate, destinaţii neştiute. Cunoşteam toţi cireşii din zona iar uneori, când pomi fructiferi nu îmi ofereau recompensa binemeritată, urcam în autobuzele oraşului doar ca să văd locuri noi din oraş. Şi din judeţ.
Dar vremea trece, viaţa o ia pe altă cărare decât îţi închipui iar spiritul de aventură încearcă să-şi găsească loc printre problemele zilnice.
Ajungi la o vârstă când priveşti înapoi şi observi că unul din visurile tale încă îşi aşteaptă rezolvare. Visul unei aventuri adevărate.
Nu voiam ca timpul să mai treacă fără acest deziderat realizat, de aceea vara asta, împreună cu cei doi buni prieteni ai mei, Gogu şi Patraulea, ne-am hotărât să trecem la fapte.
Pentru că eram novici în ale aventurii, am căutat să găsim ceva sau pe cineva care să ne îndrume sau chiar mai mult, să organizeze o excursie şi să ne fie ghid în marea aventură a vieţii noastre: un safari spre Zanzibar.
Norocul ne-a surâs mai repede decât ne-am fi aşteptat, prin Extrem Travel, oameni specializaţi în turism de aventură cu o bogată experienţă în spate, dornici de noi şi noi aventuri alături de clienţi lor.
Prima întâlnire cu ei a fost relativ simplă. S-a pus cap la cap traseul, faţă de cel obişnuit voiam o scurtă călătorie cu barca spre o insulă neexplorată, bagajul şi echipamentul de care aveam nevoie pentru explorarea ţinuturilor şi ruta pe care urma să plecăm. Având experienţă în turismul de acest gen încă din 2007, au înţeles necesitatea unui mic addendum la destinaţia prestabilită, conform dorinţelor noastre, transformând-o într-o excursie personalizată. Aveam de unde alege, prin multitudinea de locuri care putea fi vizitate, locuri despre care auzisem doar din filme și cărți. Chiar si locuri unde am fi întâlnit triburi primitive. În final ne-am hotărât asupra unui safari urmat de o excursie către giuvaerul Africii de est, Zanzibar.
Au urmat câteva zile de aşteptare până la plecare, zile care au trecut destul de greu, în aşteptarea marei aventuri. Prilej de glume pentru cei doi prieteni, pe seama nerăbdării mele „Te aşteaptă cineva acolo Gi? Poate Zugwunga?” „Stai liniştit, că o să fie bine! Nu pleacă nicăieri Zanzibar-ul” Nu era vorba de bine, pentru că ştiam că lucrurile vor merge ca unse, ca un plus de recompensă pentru starea mea, ci creştea în mine dorinţa de aventură, creştea pasiunea de a descoperii lumi noi. Aşteptasem 47 de ani pentru ea.
Zborul de la Bucureşti la Nairobi a fost lin, am încercat să dorm dar voiam să văd totul, chiar dacă pe hublou nu se vedeau decât norii. Albi, pufoşi şi cu forme de vată de zahăr.
Doar cu vreo jumate de oră înainte să aterizăm, un gol de aer a făcut ca avionul să hurducăie, fapt ce l-a făcut pe Gogu să sară în braţele mele şi să-mi spună că mereu a iubit-o pe soră-mea şi că sunt cel mai bun prieten al lui şi că are ascunse în pivniţa casei câteva kilograme de aur. Când avionul s-a liniştit, începuse să fredoneze prin fluierături câteva acorduri din Bolero, ca şi cum nimic nu se întâmplase. Patraulea a dormit tot drumul iar la aterizare a dat vina pe diferenţa de fus orar şi răul de înălţime pentru starea lui de somnolenţă. Dar ştiam că îşi ascunsese în pardesiu o jumate de vodcă din care gustase până să decolăm.
Nu am stat la hotel decât cât să ne schimbăm şi să ne tragem sufletele după lungul zbor. Nu era timp de stat în cameră, ne aştepta marea aventură a vieţii.
Îmbarcaţi într-o maşină 4×4, am urmat direcţia spre rezervaţia Masai Mara, prima destinaţie a excursiei noastre. Drum lung din care o mare parte neasfaltat. Chiar când ieşeam din oraş, printre copacii pitici, un hipopotam şi o hipopotamiță încercau să guste din viaţa alergându-se în cerc. Erau primi hipopotami pe care îi vedeam în viaţa mea. La fel şi pentru Gogu şi Patraulea. Ghidul era numai un zâmbet şi încerca să pară serios când hipopotamul o prinse pe hipopotamița între doi arbuşti şi se chinuia să urce pe ea.
Nu am stat să vedem urmărea, aveam de făcut un drum de vreo 5 ore, prin sălbăticie.
Când mai aveam vreo oră de parcurs până la rezervaţie, o turmă de zebre traversând drumul, ne-a făcut să oprim.
Safari-Xtravel-300x200

Priveam cele câteva zeci de zebre care nu se sinchiseau de prezenţa noastră. Îşi vedeau alene de drumul lor mestecând. Ghidul ne-a făcut un semn discret cu ochiul şi până să ne dăm seama ce vrea să însemne, Patraulea a încercat să-l sărute. În partea dreaptă, din direcţia de unde venea cireada de zebre, o familie de lei stătea la umbră. Două leoaice, doi pui ce se învârteau în jurul lor şi la câţiva metri de ei, un mascul.
Ghidul forţă trecerea printre zebre şi apăsă pe pedala de acceleraţie. Cu cât mai departe de ei, cu atât mai bine. Totuşi apucăm să vedem cu coada ochiului cum o leoaică porni în viteză spre ultima zebra din turma, cum îşi înfipse colţii în ea şi o trântise de pământ. În spatele maşinii Gogu caută de zor hârtia igienică.
Cele câteva zile petrecute în rezervaţia Masai Mara ne-au prilejuit ocazia să vedem cum arată paradisul animalelor, peste 400 de specii îşi găsesc căminul în acest loc. Vegetaţia luxuriantă, arborii înalţi, sute de specii de păsări fac locul să fiu un furnicar.
Drumul de întoarcere spre Nairobi a fost lipsit de evenimente deosebite. Doar o girafă curioasă ce şi-a introdus capul pe geamul din spate, în timp ce noi luăm masa de prânz la umbra unor pâlcuri de copaci.
De la Nairobi am luat un alt avion spre Zanzibar, insula mirodeniilor. Ne-am relaxat la umbra palmierilor, savurând din plin de plajele cu nisip fin de culoarea albă.
Pentru ultima zi a şederii, programasem acel ceva ce nu făcea parte din itinerarul obişnuit. O insulă neexplorată.
Ghidul, cu care devenisem prieteni la cataramă după aventurile avute împreună, a vorbit cu un căpitan de vas pentru închiriere. Când a auzit ce vrem a strâmbat din nas şi a încercat o renegociere a înţelegerii. Pe drumurile lui pe mare, trecuse de multe ori pe lângă o insulă dar avea reputaţia de a fi o adevărată capcană pentru  vase. Multe din ele îşi găsiseră sfârşitul printre recifurile ce înconjoară insula de aceea mulţi o ocolesc. Până şi exploratorii de meserie la auzul insulei, simţeau fiori pe şira spinării. Puţini spre deloc dintre căpitani aveau curajul să se aventureze mai aproape de o milă de insulă. Curenţii puternici făceau navele de necontrolat iar lăsate în voiau valurilor ajungeau fărâme pe micile plaje ce se zăreau printre recifuri.
Dar Patraulea şi cu mine eram de neînduplecat. După ce am mărit suma cu încă o jumătate din taxa obişnuită, căpitanul tot rămăsese neclintit în decizia lui. Atunci Patraulea i-a oferit în semn de împăcare să tragă o duşcă din sticlă de vodcă ce o purta mai tot timpul cu el.
La a treia duşcă se înţelegeau de minune şi deveniseră prieteni la cataramă. Patraulea începuse să cânte despre Oltenia lui iar căpitanul îi ţinea isonul cu lălăituri. Nu prea ţinea la băutură. Pe lângă asta, căpitanul dezvoltase un curaj nebun şi aprobă cu veselie drumul spre insulă.
Ne îmbarcasem toţi patru în barcă şi priveam nerăbdători în direcţia în care am presupus că se poate afla insula. După un drum de o oră şi jumătate, un petec negru se vedea la orizont. Căpitanul râdea la cârma bărcii şi la vederea insulei începuse nişte incantaţii si mișcari ciudate ale mâinii ce semanau cu niste cruci. Culoarea fetei aducea cu una cadaverica dar am crezut că este de la băutură.
Ciudat a fost că marea era de o linişte mormântală, parcă aşteptând un cortegiu funerar bătând pe un ritm lent la tobe.
Şi totuşi, nimic neaşteptat nu se întâmplase. Marea ne-a croit drum printre corali şi barca oprise la câţiva metri de o plajă cu o culoare a nisipului cum nu mai văzusem. Priveam la palmierii înalţi ce străjuiau plajă de o pădurice bogată în vegetaţie verde.
Era imaginea unui paradis pierdut şi regăsit.
Am coborât barca de salvare şi lăsându-l pe ghid care încă privea atmosfera de pe insulă cu ochii scânteietori nevenindu-i să creadă, ne-am îndreptat spre plajă.
Barca de salvare s-a înfipt în nisip şi ne simţeam picioarele afundate într-un covor de mătase când am atins nisipul. Atât de fân şi de o culoare azurie!
Ne-am întors spre palmierii uriaşi şi dintr-o dată în faţa noastră două mogâldeţe împopoţonate cu frunze mari de palmieri în locurile cele ruşinoase, un el şi o ea, puţin mai mici ca noi, ne priveau la fel de curioşi cum îi priveam şi noi.

Dream-Island-1024x640
Au trecut minute bune până ce unul din noi a spus ceva. Am încercat o formă rudimentară de salut, ridicând mâna şi făcând valuri. Au făcut la fel. Era un început.
Am încercat să-i spun lu’ Gogu la ureche să nu facă mişcări bruşte, iar el a făcut la fel, i-a şoptit ceva ei.
Căpitanul puse mâna la şold unde avea un pistol mai vechi decât vasul dar dintr-o privire şi mişcări de buze l-am făcut să înţeleagă că nu e potrivită o asemenea abordare.
Am făcut un pas în faţă şi am zis „Me Gi! You?” Nu a înţeles gestul meu şi s-a retras un pas în spate.
Cum nu mă las cu una sau două, am încercat din nou. „Eu sunt Gi” bătându-mă cu palma peste piept. „El este Gogu iar el Patraulea. Tu?” arătând cu degetul întins spre ei.
L-am văzut zâmbind şi exclamând.
– Păi de ce nu spui aşa ma’ vere! Ea e Maricica iar eu sunt Vasile.

Logo_eXtreme_Travel_transparent_small-1-1-300x300

Pentru SuperBlog2018

Reclame
Acest articol a fost publicat în de larg public. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Vasile

  1. Pingback: Proba 10. Transformă-ți viața într-o frumoasă aventură!

  2. Daniela zice:

    Hahaha! Eu cred ca tu ai fi mai mult decât spiritul unei întregi echipe de aventurieri. M-as distra de minune într-un grup în care ai fi parte, mai ales când ti-ar sta inima în loc si singura salvare ar fi o gluma.. fie e si proasta, la urma urmei! 🙂
    Sper ca nu întelegi gresit sensul în care am spus-o!
    Bafta, Gi! De la Me, Daniela!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Magda Magdi zice:

    Nu se știe niciodată peste cine dai în lumea asta mare…:). Oricum, sa întâlnești români acolo unde nici nu gândești nu mai e de mirare…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s