Invitația

– Bună seara nea Marine!
– Ma’ Haralambie, dacă mai ţipi aşa la mine, te pun să mă saluţi prin sms-uri.
– Stai bre, că te văzusem aerian şi m-am gândit să te readuc pe pământ.
– Fie! De data asta iertarea este benevola.
Umbrele căpătaseră o alungire diformă de la cele câteva raze pe care soarele se zbătea să le ţină în viaţă. Doar doi muşterii rămăseseră pe teresa cârciumii, chinuind cele câteva pahare din faţa lor. La intrare, strălucind în visare cu capul dat pe spate şi rezemat pe spătarul scaunului într-o poziţie nefirească, stătea Oliviu. Bătrânul poştaş ieşit la pensie pe caz de boala venerică, ce venise să-şi sărbătorească cea de-a 10 lună de pensionare.
La masa alăturată, nea Marin. Era în miezul celei de-a doua vizite zilnice ce o făcea la cârciuma lui Grigore. Cum nopţile deveneau întunecate şi pentru minte, îl luă şi pe Marcel cu el. Câinele stătea tolănit la picioarele lui, ronţăind supărat la unul dintre şireturile pantofului. Când îl văzu pe Haralambie, se ridică din jocul lui şi îşi salută prietenul cu mişcări ample din coadă.
– Da’ ce-i cu tine Haralambie? Că nu-ţi stă în fire să-mi disturbi gândurile la apus.
La auzul cuvântului, Haralambie se opri din mângâiat câinele şi se uită lung la nea Marin, încercând să desluşească înţelesul lui în semiîntunericul serii.
– Bre nea Marine, ştiu că matale eşti trecut bine prin viaţă, ai umblat pe colo şi pe dincolo, te-ai plimbat chiar şi peste mări, ai întâlnit oameni şi locuri la care unii doar visează…
– Când termini de periat, poţi să mă trezeşti Haralambie.
– Bine bine! Azi pe la prânz ne-am trezit cu Firică, poştaşul ăla nou, băiatul Maricicai de la cantina socială. A bătut la poartă până ne-a trezit din somn, că ne culcasem un pic să ne revenim din trebuşoarele casei. Ne-am şi jucat un pic, că doar nu era să ratez ocazia…
– Haralambie… subiectul… treci la el!
– Firică ne-a adus o invitaţie la nuntă!
– Şi v-aţi speriat?
– Pe moment nu, că eram adormiţi dar când am citit unde se petrece nuntă, am rămas amândoi halucinaţi.
– Unde Haralambie? Nu unde aţi rămas halucinaţi, ci unde se petrece nunta?
– În Poiana Braşov!
Când rosti cuvintele, Haralambie se lăsă în jos mai aproape să intre sub masă şi îşi îndesa ochii în orbită.
– Şi mai exact?
– La Hotel Royal. Ştiu că matale ai umblat prin multe locuri şi ai fost la multe nunţi şi mă întrebam dacă ştii de locul ăsta.
– Ştiu Haralambie! Am fost la viaţa mea la atâtea nunţi cam câte cărţi am scris. Adică multe. Aş putea să scriu câte o carte pentru fiecare din ele, pentru că fiecare are farmecul şi particularităţile ei. Mi-au dansat picioarele când trăia răposata şi am mâncat bucate pe care urechile tale nici nu ar îndrăzni să le accepte că există. Poveştile sunt minunate când oamenii sunt minunaţi. Cea mai scurtă nunta a fost atunci când am participat doar noi, ei mirii, popa şi dascălul. Şi pentru că nu avea cine să facă poze, dascălul- între două amin-uri şi trei lălăieli- făcea click pe aparatul de fotografiat. Cea mai inedită nuntă a fost la nunta unor pitici. Mi-a trebuit ceva timp să-mi dau seama că nu sunt singur în salon. Auzeam muzică, auzeam voci şi tropăituri dar nu vedeam pe nimeni.
Hei, ce amintiri îmi stârneşti tu Haralambie! Să fi fost în primul an de căsătorie, când am fost invitaţi pe o insulă, departe de ochii lumii, la o nuntă de nudişti. Până şi popa era în curu’ gol şi i-a trebuit vreo 20 de minute să pună întrebările, că nu-şi lua ochii de la mireasă. Avea mireasa doar un voal pe ea. Până să ajungem la masă, stăteam toţi bărbaţii cu ochii în jos, să ne măsurăm. A mea soţie mă tot înghiontea „A ta e mai mare!”
Dar cele mai frumoase nunţi au fost cele petrecute la Hotel Royal din Poiană Braşov. Au fost două. Ultima a fost cu un an înainte ca Maria să se ducă spre cele cereşti.
Dacă ar fi să dăm un nume eleganţei, Hotel Royal sigur l-ar câştiga. Ma’ Haralambie, se spune că omul sfinţeşte locul. Pe bună dreptate se aplică aici. Salonul, aranjat din lemn, e atât de mare că trebuia să dau telefon să vorbesc cș unul din partea cealaltă a lui. Ma’, nu ştiu ce-i făcuseră, cum îl ornamentaseră, că atunci când dansai, aveai impresia că pluteşti. Băieţii de la servire făceau balet printre meseni şi nici nu-i vedeai. Te trezeai cu mâncarea pe masă şi nu ştiai de unde a apărut.
Nunta era nuntă, adică distracţie! Gazdele nu te lăsau nici să respiri, ne întrebau din cinci în cinci minute dacă mai avem nevoie de ceva.
Ăia mici, că mai veniseră câţiva cu cei mici, că nu putuseră să scape de ei, îşi vedeau de treburile lor la locul de joacă. Pe la 11 noaptea îi vedeam întinşi dormind pe topogan cu pamperşi plini. O domniţă de p-acolo cu părul bălai, îi tot întorcea pe partea ailaltă, să respire aer curat.
La prima nuntă la care am fost acolo, nişte prieteni machedoni, s-a dansat mult machedoneste, cu batista în vârful lanţului uman. Am fost atât de mulţi la nuntă, că de fiecare dată când se forma şirul de dans, primul ajungea la telecabina. Noroc că era închis!
Peste tot şi toate Haralambie, a fost perfect de fiecare dată! Şi ştii ce este ciudat? Că port mereu la mine poze de la nuntă. Pentru că e şi ultima poză în care apare Maria.
dsc_3837.JPG.1024x0-768x511
img_3633-1.JPG.500x375_default

A, să nu uit Haralambie! Din orice loc te-ai uita spre afară, rămâi cu sechele toată viaţa. Îţi răsare în ochi muntele şi rămâi cu ochii bulbucaţi de frumuseţea lui. Pune asta la locaţie, organizare, aranjamente şi felul gazdelor de a se purta şi poţi să spui că ai întâlnit eleganta şi perfecţiunea.
– Bre nea Marine, matale sigur nu vorbeşti aşa frumos de la băutură?
– Nu Haralambie, de la pasiune. Dă o raită pe internet şi tastează, cel mai bun salon de nunţi în Braşov. Să vezi ce-ţi da.
– Când o auzi aia a mea despre câte în luna şi în stele mi-ai zis, poate se mai răzgândeşte puţin. Ca noi am stat tare în cumpănă când am citit invitaţia. Că nu ştim unde e, că ce o să facem dimineaţa, că dacă mă îmbăt ca porcu’… chestii femeieşti.
– Ma’ Haralambie, ai calculator? Ai! Ştii să scrii? Ştii! Te duci frumuşel acasă şi cauţi cazare în Poiana Braşov. Dacă nici aşa nu e convinsă, adu-o la mine!
De departe luna îşi mască frumuseţea în câţiva nori. Întins la picioarele stăpânului, Marcel casca de zor căineşte, dând semnalul drumul spre casă.

Royal-300x300

 

Pentru SuperBlog2018

Reclame
Acest articol a fost publicat în de larg public. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Invitația

  1. Ce tare! Mi se pare cel mai fain articol pe care l-am citit!! Sper sa iei cele mai multe puncte!

    Apreciat de 1 persoană

  2. igigel zice:

    Multumesc! Concursul nu se bazeaza prea mult pe creativitate. Foarte putini sponsori apreciaza un articol pentru creativitate. Se lasa mai mult ghidati de partea practica a situatiei, daca articolul in cauza face multi pureci, adica sa creeze reclama.
    Mai exista si exceptii. 🙂 De aia imi place sa raman constant stilului. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Magda Magdi zice:

    As merge si eu la o nunta la Hotel Royal după asa descriere. Felicitări!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Artificii zice:

    Excelent! De fiecare dată cu super-idei, felicitari! :))

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s