Bulevard. Ora 5

Ultima prima întâlnire a fost în urmă cu 24 de ani. A fost ea ultima dar a fost cea mai plăcută. A lăsat urme adânci în viitorul meu.
Eram colegi de serviciu. De fapt şi acum suntem. Dar şi acum ca şi atunci, ne despărţea intervalul orar în care lucrăm.
S-a întâmplat într-o zi să fac o pocinoagă la servici, jucam şah când a dat peste noi un control inopinat. Ca drept pedeapsă mi s-a schimbat intervalul orar în care-mi desfăşuram activitatea. Mai târziu aveam să-i mulţumesc binevoitorului şef pentru gestul lui eroic de a mă apropia de viitoarea soţie.
Nu eram niciunul de prea mult timp angajaţi. Eram printre cei mai tineri şi eram amândoi necăsătoriţi. Singurii necăsătoriţi! Şi ca să vezi ciudăţenie, ne-am îndrăgostit unul de celălalt. Dacă stau să mă uit bine în urmă, de la căsătoria noastră nu a mai existat nici un cuplu care să se fi cunoscut acolo şi să se căsătorească. Am fost şi suntem unici! Cel puţin după anii ’90.
Locul primei noastre întâlniri, a dispărut. Restaurantul Bulevard de la intrarea în parcul Tăbăcăriei. Acum îi se spune City Mall dar noi tot Bulevard îi spunem. Pentru că ne face să ne amintim de primele noastre întâlniri. Ne întâlneam mereu la ora 5 şi atât de mult ne intrase în sânge acest punct şi ora, încât au fost dăţi când mergeam acolo la ora 5 fără să mai stabilim dinainte ceva. Simţeam că ne găsim acolo, că sufletele noastre îşi aşteaptă mereu perechea la Bulevard la ora 5.
După primele ocheade, zâmbete şi câteva cuvinte, am prins curaj şi am invitat-o la o cafea. La Bulevard, la ora 5.
Era începutul lui iunie. A venit într-o rochie care m-a lăsat fără respiraţie. Obişnuit să o văd doar în pufoaica şi echipament de protecţie, a fost o adevărată revelaţie să o văd civil. Cu cât îi priveam buclele blonde căzând pe o rochie neagră, cu atât se întipărea în mine gândul că mă uit la viitoarea mea soţie.
Dacă ar fi să compar cu ceea ce există azi, aş zice că asemănarea este izbitoare.

Își accesorizase rochia cu o pereche de pantofi cu toc. Nu sunt chiar aceiași cu cei purtați atunci dar din nou, se apropie de realitate.

Ne-am plimbat prin parc câteva ore bune vorbind despre orice. Nici nu am realizat când a trecut timpul și ne-am trezit în fața unui apus de soare. Ne-am sărutat pentru prima oara cam pe când luna își făcea loc printre ultimile raze ale soarelui. Și de atunci ne sărutam în continuu.

Pentru SuperBlog2018