Interviu imaginar

Preducăneanu Caramfil îsi aranja geanta plină cu efecte tehnice și se repezii cu microfonul întins spre gura lui Vasile Herdot.
Puțin prins nepregătit, acesta din urmă îi împinge microfonul cât colo și precum un polițist justițiar, îi trage un pumn în mecla plină de transpirație a reporterului.
Amăndoi însă și-au revenit imediat din disputa ad-hoc, reporterul adunănd-se din bucățile împraștiate pe jos, fără să-și mai caute motivație de ce s-a întâmplat.
Reporterul își reluă rolul de intervievator și țintii prima întrebare spre Vasile:
– Bună ziua. Sunt reporter la Gazeta Adevărul Suprem și as dori să va pun căteva întrebări, desigur cu permisiunea dumneavoastră.
Sprijinîndu-se în coada măturii, Vasile  urmării cu un ochii atent țintiți asupra mișcărilor microfonului și răspunse:
-Evident că doresc. Aproape că simțitise o satisfacție interna la rostirea cuvintelor. Se considera un om educat și doar soarta îi pecetluise accensiunea în rândul măturatorilor.
– Pentru început, cum vă numiți și ce faceți aici?
-Buza ziua zic dumneavoastră, cititorilor dumneavoastră și radioamatorilor din întreaga lume. În primul rând mă numesc Vasile Herodot și sunt Director de Operațiuni în zona Gara Constanța. Sunt purtător de stindard în meseria noastră și chiar pe acest oraș aș spune. Că în urmă cu câteva saptămâni, la întrunirea Tijei Manșonice, am fost numit Prea Purtătorul și Curătitorul Prim. De rangul 7.
– Probabil vă referiți la Loja Masonica și rangurile ei.
– Nu, că noi nu avem nici o treabă cu Lonja Masonica. Ei cu ei, noi cu a noastră. Noi, adică aștia ce mânuim cu gratie și eleganța subtilă aceste instrumente ce aproape scriu în asfalt istoria orașului, ne-am gândit într-o zi să facem un sindicat. Ne-am adunat așa  ad-hoc si tam-nesam , la o răcorire când soarele ne ardea pe ceafă și în noi creștea dorința de ceva înspumat. Ne-am zis așa ” Ar trebui să facem mai des aceste întruniri și mai oficiale”  A fost o revelație că ne-a pocnit pe toți în același timp. Unii zic că ar fi fost ceva în bere dar eu cred că a fost ceva mai mult, o epifanie multiplă.
Așa că ne-am pus pe treabă și  am anunțat celelalte cartele să-și trimită câte doi reprezentanți să punem  bazele unui sindicat și să numim un lider.
Și cum stăteam noi așa în ședința și gândeam la o denumire și la câteva revendicări în caz de greva, iaca  cum vedem  că vin peste noi niște salopetiști murdari de vaselina si motorina. Când i-a văzut, reprezentantul cartelului Faleză Nord a izbucnit în lacrimi de ras și  a exclamat surprinzător
” Ăștia zici că sunt mecanici, dar mai revoltați.”, că aveau așa peste tot o stare de iritare revoltătoare. Mai aveau incă pe ei  urmele de vaselină și noroi că nu apucaseră să se schimbe că auziseră despre întâlnirea noastră și  veniseră cu propunerea să ne unim într-o mai mare organizare. Și așa le-a rămas numele, Mecanicii revoltați.
Si că să le facem pe plac și să nu mai fie așa supărați, ne-am numit Tija Manșonică, că noi ș-așa eram într-o pană de idei. Mulți  veniseră cu diferite denumiri dar nici una nu a întrunit nici măcar minoritatea necesară să treacă. Unul dintre noi propusese să ne numim The Golden Brumm.
– Foarte frumoasă povestea. Deci să înteleg că  stau de vorba cu un lider, liderul incontestabil al sindicatului oamenilor de strada și mecanicilor? O multinațională?
– Aproape că suntem multinaționala că  au auzit de noi și colegii noștrii din Bulgaria, că atunci când și-a petrecut concediul, Secretarul nostru General domnul Filistin Lovin l-a petrecut la Nisipurile de Aur.   Acolo a intrat în contact cu câțiva colegi din breasla noastră, oameni experimentați care  mânuiau  cu îndemănare cele efecte personale. Și când le-a povestit despre sindicatul nostru  era mai mai să sară peste el și să facă să-i invite și pe ei în uniunea noastră. Dar sunt mai pișicheri decât noi, bulgarii, că i-au spus Secretarului General că Nisipurile de Aur, numele vine de la faptul că bate vântul așa tare că mută nisipul de pe plaja pe străzi și din cauza presiunii  noaptea se transformă în aur. Ăsta a crezut și și-a făcut rost de o mătură și toată noaptea a dat cu mătura în căutarea filonului de aur.
A rămas acum să vină ei la noi la o ședința și să propunem să ne transformăm în multinaționala.
– Povestea este  foarte interesantă și vreau să vă mulțumesc pentru tot. În încheiere aș dori să vă întreb despre ce planuri aveți pe viitor? Planuri personale, planuri de sindicat?
– La noi viitorul este puțin sumbru că de ceva timp s-a votat în consiliul orașului ca orașul să devină unul smart. Habar nu am ce înseamnă asta dar avem o iscoadă la primărie care ne-a informat că se întrevede un viitor nesigur pentru noi, că   smart înseamnă că toate gunoaiele vor fi recoltate organizat. Așa ceva nici în coșmarurile noastre cele mai sumbre nu le-am prevăzut. Dar stăm fără grijă pentru că acum  când suntem într-o uniune nu ne poate  înlocui așa ușor, că înca nu s-a născut om să arunce tot gunoiul  în pubelă, mai scapă din când în când cate un muc de tigară pe jos, o ciunga sau un rest de plăcintă. Și ce, o să vedeți prea curând roboți să dea la măturâ sau sa curețe  ciunga? Nu, tot noi vom fi baza.
Despre viața mea personală vreau să va spun că este una bogată, am cunoscut de curand o femeie care face și ea parte din rândurile sindicatului nostru. E blondă, poartă cercei aurii și colanți iarna, să nu-i fie frig, ca știți cum sunt iernile la mare, mai scurte și mai blânde. Plus că-mi place cum își poartă cu mândrie mătura și îmi dă fiori la stomac atunci când o vad cum  se mișcă pe stradă cu mătura în mână.
Sper că la următoarele alegeri sindicale  să o cer în căsătorie și să și accepte.

 

Publicat în de larg public | Lasă un comentariu