Toamna

Toamna îşi făcea simţită prezenţa. Frunzele interpretau o partitură aparte, căutând reverberaţia pământului.
Drumul spre casă trecea prin parc iar dincolo de el, la ieşirea spre lumea reală, eram trecut printr-un filtru al frumuseţii.
De cum am intrat în casă, am fost întâmpinat de vocea blândă a ei.
– Gata, nu mai rezist! Vreau să ne despărţim!
Stăteam în pragul uşii privind la chipul ei ce-şi folosea toată partitura când era vorba de supărare, de la roşul înflăcărat la verdele crud al nestăpânirii. Nedumerit de situaţie, nu ştiam ce să fac cu ditamai sacoşa plină cu zarzavaturi, atârnată de umărul meu. Să o las jos încet ca şi cum ar fi o bombă sau să mă laud cu ea!
– Dar ce s-a întâmpla…?! Nu am apucat să termin fraza căci o nouă tiradă porni spre mine.
– Cum, te mai întrebi ce s-a întâmplat? Ce-ţi trece prin capul ăla, ce este în el de vrei să mă transformi, să fiu o divă după care să întoarcă toţi bărbaţii capul după mine? Ah! Nu ştiu ce a fost în capul tău?! Dar ajunge! Nu mai rezist! Vreau să ne oprim aici! Vreau ca totul să termine!
Să-ţi spun ce s-a întâmplat, să nu te mai uiţi la mine cu ochii ăia calzi şi admirativi! A venit o comandă de la Answear. Da, exact! Comanda de la Answear, cea de care nu mi-ai spus! M-am trezit cu curierul la uşă şi mirată de ce aş putea să găsesc în pachet, l-am deschis.
– Dar…!
– Nici un dar! Când am desfăcut pachetul  am găsit în el  frumuseţe de rochie elegantă.

Am pălit de emoţie. Am izbucnit în plâns privind la croiala superbă, la culoarea ce-mi scoate în evidenţă ochii, la forma ei croită după forma trupului meu. Şi ceea ce este mai deosebit, se potriveşte perfect cu perechea mea favorită de pantofi, pe care aş purta-o şi în baie.
Eşti nemilos! Eşti crud că îmi scoţi în evidenţă frumuseţea! Vreau şi eu odată să fiu normală, să nu mă simt atât de deosebită. Nu este îndeajuns că mă iubeşti la nebunie, că mă adori pentru sufletul meu, că atunci când facem dragoste, mă înalţi… nu, pentru tine nu este niciodată îndeajuns.
Mă simt folosită, ca un obiect de recuzită pe care îl pui pe un soclu şi îl expui aducând osanale pentru perfecţiunea relaţiei.
– Dar…
– Opreşte-te acolo şi taci! Ţi-aduci aminte de toamna trecută? Ai făcut la fel. Aşteptam cu nerăbdare să port paltonul acela vechi al meu, de care îmi ziceai că m-am îndrăgostit mai tare decât de tine. Dar tu… tu… ai făcut în aşa fel să uit total de el, din nou cu Answear, de parcă Answear este răspunsul tău la tot ce înseamnă frumos. Mi-ai luat paltonul, acesta!

Şi parcă tot universul a complotat împotriva mea. Totul se potrivea la el. Şi încălţările de toamnă, ghetuţele acelea ca nişte botine ce-mi lăsau gleznele să respire din aerul cald de toamnă şi eşarfa ce o ţineam pentru evenimente deosebite. Nu…nuu… a trebuit să strici totul şi să mă faci să o port  de ziceai că au fost catapultate amândouă exact pe trupul meu. Nici un fel de imixtiune de culori , totul se potrivea până acolo încât imaginea perfecţiuni prindea contur pe trupul meu.
Nici nu-ţi dai seama ce înseamnă asta pentru o femeie! E mult prea mult de suportat pentru mine. Privesc cu jind la lucrurile pe care odată le considerăm de neînlocuit, la cămăşuţa vernil care acum stă atârnată într-un colţ de când mi-ai luat de pe Answear o altă cămaşa, la pantalonii de blugi pe care îi purtam casual când mă duceam la piaţă. Acum nu-i mai port că nu mă laşi să fac piaţă. Uite… uite tricoul ăsta cu înflorituri, cu preferatele mele margaretele, nu-l mai port că nu mai port blugii. Ţi se pare normal?!
Oricum nu vreau să-mi aduci nici un fel de argument.
Ce-mi faci?! În ce mă transformi? Eram un om normal, o femeie relativ într-o lume banală. Acum mă simt mai mult decât aş fi sperat vreodată, cu felul tău de a mă iubi până dincolo de platitudine, cu gustul tău  frumos pentru hainele care mă răscolesc… ah! Mă simt copleşită!
Ce urmează?! Spune-mi tu, ce urmează?! Să-mi fac griji pentru adidaşii albi atât de dragi, să mă gândesc că bluziţa de in e ultima oară când o mai port… spune-mi tu? O să mă iubeşti mai mult decât ai făcut-o până acum?! La ce trebuie sa ma aștept din partea ta? Tu… tu şi Answear-ul tău!

Îşi duse mâinile strânse pumn la ochii să nu-i pot vedea lacrimile şi se repezi spre canapeaua din living. Îi auzeam icniturile şi plânsetul în timp ce încă stăteam în uşa cu sacoşa cu gogonele şi gogoşari. Oscilam, să o las jos încet şi s-o iau în braţe sau să-i spun că vreau să pun gogonele la borcan pentru iarnă?!

Pentru SuperBlog2018