Armand

El este Vasile. Vasile s-a născut într-o populaţie preponderent descurcăreaţa. Chiar când trebuia să vină pe lume, tatăl său a zis „Lasă că cunosc eu un doctor!”.
Vasile a cunoscut viaţa cunoscând pe cineva. La început nu el, ci ai lui. Mama lui cunoaștea o doamnă învăţătoare care cunoaștea o altă învăţătoare. La liceu nu a intrat unde trebuia dar tatăl lui cunoştea pe cineva care cunoştea un director de liceu. Astfel Vasile a intrat unde a vrut, cunoscând pe cineva.
Când a terminat liceul a vrut să se angajeze într-un post sigur şi călduţ, dar singurele posturi erau sub nivelul a ceea ce-şi dorea. De aceea tatăl său i-a făcut introducere în lumea „Cunosc eu pe cineva”.
Acum Vasile munceşte într-un loc stabil, la căldură şi o renumeratie pe măsură. Când a vrut să se însoare nu voia orice fel de fată. Voia una cu ceva avere să poată întreţine dorinţa lui de căldurică. Tentative au fost. Cunoscuse o fată cuminte, frumoasă şi care-l iubea aşa, materialist. Dar Vasile ţintea mai sus, cu toate că fata muncea şi ea într-un loc câştigat cu sudoarea munţii dar care nu-i aducea un venit prea strălucit.
A apelat la tatăl său, maestru al expresiei „Cunosc pe cineva care ştie pe cineva”. În câteva zile i se făcuse cunoştinţă cu o fată. Fata era cam urâţică, că stătuse până la 34 de ani fără ca cineva să îndrăznească să-i viziteze interiorul, deşi tatăl ei deţine câteva mii de hectare de pământ. A fost dragoste la prima înfăţişare, mai ales atunci când fiecare şi-a văzut interesul realizat. Ea să pară măritată iar el să pară bogat.
Socrul mic, în mărinimia lui, le-a dat la nuntă cadou câteva hectare de pământ şi un loc de casă în mărginimea oraşului, să-şi construiască cuibul vieţii acolo.
Când a fost să înceapă să o construiască, câteva probleme l-au făcut să apeleze la reţeaua de „Cunosc eu pe cineva”. Aşa şi-a făcut un proiect care în mod normal ar fi costat jumătate din cât a dat. Avea şi alte posibilităţi dar nu voia să creeze impresia că nu se descurcă, că doar moştenise caracterul de „descurcăreţ” de la părinţii lui. Câteva avize venite înainte de termen i-au clădit sentimentul de putere în reţeaua „Cunosc eu pe cineva care poate că lucrurile să se mişte mai repede”, şi putea să înceapă să construiască.
Când m-a sunat să mă întrebe dacă ştiu pe cineva care vinde materiale de construcţie mai ieftine, deşi nu făceam parte din reţeaua de „Ştiu eu pe cineva”, i-am recomandat „Vindem ieftin.ro”. Parcă îl vedeam în cealaltă parte a firului invizibil strâmbând din nas şi făcând o grimasă dureroasă pentru muşchii feţei. Nu a fost convins nici de faptul când i-am spus că i se poate aduce totul la „uşa casei” chiar şi tâmplăria PVC ADF pentru uşi şi geamuri.
Acum Vasile sta la baza temeliei, cu mâinile în şold, uitându-se în zare pe drum, în aşteptarea unui transport de BCA pentru începerea lucrărilor. De câteva zile îl tot aşteaptă. Şi el şi cei câţiva muncitori care de plictiseală joacă bâza fumând ţigară după ţigară. Asta pentru că apelând la reţeaua „Ştiu eu pe cineva”, lucrurile au întârziat. Mai mult decât şi-ar fi dorit cineva.
El este Armând. Armând s-a născut într-o simplă familie. Tatăl lui nu a cunoscut pe nimeni aşa că mama lui l-a născut într-un pat de spital comunal, cu o moaşă destul de comunala. A urmat cursurile şcolii din comună iar pentru liceu a făcut naveta zilnic la oraş. Viaţa i-a trimis un bilet în care scria că uneori oamenilor li se oferă oportunităţi şi că ar trebui să profite de ele.
A cunoscut-o pe Felicia când era în ultimul an de facultate. Dragoste la prima vedenie, şi-au descris ei relaţia. Au vrut să-şi întemeieze un cămin pentru viaţa în doi, trei sau câţi o da Dumnezeu pe drum. De la Primăria comunei au primit o bucată de pământ, destul cât să-şi creeze acolo locul visat. O casă şi ceva teren pentru zarzavaturi şi pentru copiii ce vor veni.
Armând a urmat cursul normal al vieţii, fără să cunoască nici o reţea de „Ştiu eu pe cineva”. Avizele pentru casa i-au ieşit cât ai zice peşte marinat în sos propriu iar acum era în căutarea materialelor.
Când m-a sunat Armând, i-am recomandat să nu facă precum Vasile, pentru că viaţa are propria ei voinţă şi ocazii nu vor mai exista. După ce i-au strălucit ochii la expresia „Ai totul la preţ mai mic decât pe piaţă. Şi totul în aceiaşi barcă!” m-a întrebat dacă există există posibilitatea de a comanda online. „Este Armând. Pentru cei care ştiu să profite de ce viaţa le oferă, există şi alte oportunităţi. Fa o recenzie video la livrarea de la ei şi vei dobândi înţelepciune. Şi reduceri la următoarea comandă”. „Chiar şi faianţă au?”” Chiar!”
Acum Armând sta pe un fotoliu în fata şemineului, citind o oarecare carte, trăgând cu ochiul la Vasile care încă îşi aşteaptă materialele.
Aşa că dragă cititorule, dacă vrei să-ţi construieşti o viaţă, fi ca Armând. Nu fi ca Vasile!

 

Pentru SuperBlog2018