7 zile

Duminică
D-abia am putut să deschidem uşa de la intrare. Hainele erau împrăştiate peste tot şi ajunseseră până la uşă. Totul era vraişte de parcă un uragan tocmai trecuse pe acolo.
Fusesem pentru câteva ore la vecina. Ne invitase pe amândoi la o cafea matinală, să-şi sărbătorească într-un fel libertatea.
Animalul rămăsese singur, lucru care se întâmplă rar spre foarte rar. Doar câteva ore, atât i-au trebuit să se răzbune pentru îndrăzneala de a-l lăsa singur.
Era vorba doar de hainele mele, mai exact de pantalonii mei, care stăteau în partea de jos a şifonierului. Cum necum, cu boticul a deschis uşa, care oricum stătea mai tot timpul întredeschisă şi a scos aproape toţi pantalonii, maltratând partea din spate a lor.
Erau împrăştiaţi prin toată casa, îl lăsase acolo unde se săturase de ros la ei şi apoi caută şi căuta alte victime.
Acum stătea mândru în fata şifonierului, cu fața-i râzând a satisfacţie şi cu un zâmbet desenat perfid pe botic. Ochii nu aveau nici un fel de remuşcări pentru isprava făcută. Se roteau jucăuşi după noi, care plângeam de zor la priveliştea dezordinii si a calamitații
– Totuşi are gusturi. Ţi-a lăsat o pereche de blugi. Ăia buni ai tăi pe care i-ai luat de la Answear, preferaţii tăi de care nu te dezlipeşti nici în pat.
– E bine că am cu ce să mă îmbrac. I-am zis soţiei fericit de situaţie.
– Dar ce faci, că sâmbătă mergem la nuntă? Ţi i-a ros şi p-aia de la costum, că-i pusesem jos să-i pregătesc pentru scurtat.
– Dacă am o pereche, sunt cel mai fericit bărbat.
M-am întors spre animal şi cu aplomb am început să cânt.
– Bad boy, bad boy, what you gonna do, what you gonna do…
Începuse să-şi mişte capul în ritmul melodiei şi continuă să zâmbească.
– Ma’ animal, da’ nu puteai să-i rozi şi tu la genunchi, să fiu în pas cu moda? Te-ai lăsat purtat de instinct şi i-ai ros la fund. Bravo ţie! Că și-asa vreo două perechi nu-mi plăceau şi mă obliga să-i port că erau la modă.
Ultima frază i-am spus-o doar lui, să nu mă audă soţia.

Luni
O pereche de ghete bărbaţi, o cămaşă albastră şi o geacă de toamnă, erau tot ce-mi trebuia să-mi ţin garderoba pe linia de plutire. Se asortau, se îmbinau într-o stare plăcută şi îmi dădeau acel sentiment de împlinire, de satisfacţie când vedeam privirile de la muncă. Chiar dacă se spune că haina nu face pe om, îţi dă totuşi un sentiment de siguranţă de sine. Eram stăpân absolut al farmecului de toamnă.

Vineri
Mici variaţiuni ale cămăşii, pe tonuri şi uneori în culorile toamnei, a făcut ca nimeni de la munca să observe că purtăm aceiaşi pereche de blugi de 5 zile. Colegele erau preocupate să vadă sclipirea din ochii mei iar pentru colegi puteai să fi şi în curul gol, că era acelaşi lucru.
Puteam să-mi construiesc un castel din zâmbetele primite in 5 zile. Mai voiam!

Sâmbătă
– Nu crezi că ar trebui să-ţi dai jos blugii?
– Chiar trebuie?
– Păi, mai face omul duș, se mai pregăteşte de o nuntă! Am împrumutat de la vecina un costum, de la bărbat-su. Şi-aşa cică nu îl mai îmbrăca.
– Să nu te apropii de mine cu joarsele alea. O să mă duc în blugi, că mă fac să mă simt special. Uite, dacă pun peste cămaşa albă sacoul de bărbaţi de la Answear, o să fiu mai gigea ca mirele.
– Ştii că nunta nu este despre tine, nu? Şi oricum, o să te vadă o grămadă de lume.
– Pe asta şi contez!

Pentru SuperBlog2018