Eustachiu Belafonte Clementin

– Bună ziua. Mă numesc Eustachiu Belafonte Clementin… am sunat bine la firma de ajutorare reciprocă?
– Bună ziua. Da, aţi sunat exact unde trebuie, la firma de ajutor. Cu ce vă putem ajuta? Dar mai întâi să ne spuneţi de unde sunaţi.
– Sun de la văru-meu, ca eu nu am telefon. Adicătelea am, dar s-a trântit de asfalt de nervi, aşa singur! Dar nici măcar de asfalt, ca la noi în sat nu exista asfalt, s-a trântit de mâl… şi au sărit aşa.. aşchii din el, care încotro… O aşchie a ajuns până în ograda la dom’ primar. Se aplecase să culeagă nişte morcovi. Şi i-a intrat în exact în funduleţ. A ţipat primarul ca din gură de şarpe, ca atunci când era să piardă alegerile şi s-a dus repede la baba Jana, aia de stă paralizata în pat de vreo 30 de ani, că intrase în silentio mobilo de când i-a plecat bărbatul cu popa Firmin în lumea largă să-şi consume iubirea reciprocă. Se iubiseră pe ascuns prin toate colţurile bisericii până i-a văzut dascălul cum popa îi culegea flori din fund. Primarul a dus-o în cârca pe baba Jana până la secţia de votare că nu ştia de urna mobila, că-i mai trebuia un vot să câştige, după calculele lui la ieşirea de la urne…
– Am înţeles bine, sunaţi de la altcineva. Vă întrebasem din ce localitate sunteţi ca să ştim dacă vă putem ajuta acolo.
– Eu sunt din Agigea dar văru-meu este din uşi… Dar acum stă în Bucureşti.
– Îmi cer scuze, am înţeles bine, aveţi problema cu uşile?
– Nu fătuca, din Huşi! Huşi de lângă Prut, unde fosta vechiul Fălciu.
– Am înţeles, sunaţi din Huşi. Din păcate platforma noastră nu prezintă servicii de nici un fel în zona respectivă. Dar promitem că într-un scurt timp, zona va fi acoperită cu cel puţin un serviciu. Dacă aţi intrat pe site-ul nostru, aţi putut vedea o mare varietate de servicii şi există semne clare că va fi şi mai mare diversitatea serviciilor. Sunt oameni care…
– Domniţa dragă sau fătucă dulce, mai odihneşte-ţi oleacă buzele că mi s-a tocat urechea de când vă ascult. Deci, uite care-i problema! Eu cu soţioara mea dragă vrem să mergem şi să petrecem nişte timp şi nişte spaţiu doar noi doi singuri. Noi şi stelele pe cer, dacă se poate şi nu sunt nori. Ca atunci când şi-a pus ea o rochiţă scurtă de ieşeau pulpele la grătar înaintea noastră şi am vrut să mergem la iarbă verde proaspăt cosita în poiana de lângă rezervaţia de bujori de lângă ecluză.  Fără de purcel, căţel sau copil! Doar noi şi iubirea noastră înlănţuită de-a lungul anilor. Aşa că fi dumneata bună şi trimite pe cineva să aibe grijă de ăsta mic.
– Dar v-am spus mai devreme că nu avem în zona dumneavoastră…
– Măi, da’ ce crucea de pe Caraiman! M-ai întrebat din ce localitate sunt. Păi sunt din Agigea! Vărul e din Huşi, chiar de la marginea lui dar s-a mutat la Bucureşti să-şi urmeze visul să devină vânzător de bilete la metrou. Dar nu prea stă, că-i mai mult plecat, că s-a îmbolnăvit bunicu-său de holeră exantematica şi acum expectorează din tot sufletul. Ş-apoi cum să nu te duci la o aşa stare premergătoare moştenirii!? Că te beştelesc toate neamurile că te doare-n basca şi să-i vezi cum te porcesc pe la colţuri şi aduc la vorbire vrute şi neştiute, mai ales că o zis că-l dezmoşteneşte de nu vine mai des, că bunicu-său are moşie mare de zarzavaturi, vinete si capsuni. A invatat de la unul Juan Manuel cum se cultiva capsunile, dupa ce stat vreo 20 de ani la el in Murcia. Şi ca să nu stea căsoaia singură cuc, m-a chemat pe mine şi pe familia mea, să mai dăm o tură de paza p-acilea, că-i un cartier cam rău famat asta al Primăverii. Şi cum necum, s-a nimerit că zilele astea să aniversăm cu soaţa câţiva ani de uniune neforţată, nesilita şi de voie bună. Taică-su, adică socru, a fost puţin reticent la început, m-a mângâiat de câteva ori cu furcă pe spinare de ziceai că am tricou în dungi că i-am pângărit frumuseţe de faţă, deşi nu prea mai era la prima pangareala, că avusese grijă de ea unu’ care se plimba prin sate şi se dovedise a fi pângăritor de meserie. Plânsese săraca fată vreo săptămână după el da’ după aia când m-a cunoscut pe mine, i-a trecut.
Mi-a trecut razant pe la toate ţiglele că ce bine ne-om destrăbăla noi pe la vreun birt fara fițe şi ne-om ghiftui bine de tot. O sărmăluţă, o piftie, un Cotnarel şi o noapte fierbinte! D-aia te sunai pe mătăluță, să ne trimiţi pe cineva în grijă şi să ne recomanzi un loc de petrecanie, simplu şi ieftin.
– Domnule, vă mulţumim că aţi apelat la firma noastră şi dacă am înţeles bine, sunteţi în Bucureşti şi doriţi pe cineva care să aibă grijă de cel mic, cât dumneavoastră şi soţia petreceţi un timp la un restaurant?!
– Asta am zis şi eu!
– Cu cea mai mare plăcere vă punem la dispoziţie personal pentru nevoile dumneavoastră. Daţi-mi adresa şi numărul de telefon.
– Când o auzi Antifoana că-i rost de ieşiri, să vezi bucurie pe pixeli ei. Pe nevastă-mea o cheamă Eustachiu Antifoana, iar numele de domnişoara a fost Destrabanel. Când s-o născut, părinţii ei au zis că-i ca un antidot la virusul distracţie, că de fiecare dată când băgau muzica, a lu’ Maria Lătăreţu şi Fărâmiţa Lambru să trăiască, la gramofonul ăla vechi de se zguduiau pereţii casei şi ai vecinului, asta mică începea să ţipe ca din gură de şarpe de ziceai că-i sirena de vapor în port. D-aia i-au zis Antifoana! Când a mai crescut aşa pe la adolescenţă, le-a adus părinţilor un disc, că ăla cu Maria Lătăreţu se uzase de câte ori îl ascultaseră. Dar în loc de Maria Lătăreţu, discul începu să zbârnâie a Stairway to Haven. A dat gramofonul la maxim şi i-a lăsat lipiţi de fotoliile în care se puseseră să asculte muzică, cu ochi bulbucaţi. Aşa i-a găsit şi după trei zile, că băgase gramofonul pe replay… alo… alo, duduie, mai eşti pe fir?!

Reclame
Publicat în de larg public | 7 comentarii