Fermecătoarele stări ale iubitelor

Până să afle că vom sta despărțiți ne-am purtat ca doi îndrăgostiți. Ne întâlneam seara, ne drăgăleam , ne răcoream în adierea calma  a unui vânt festiv, ne atingeam profunzimile sentimentelor jurându-ne iubire veșnică.
IMG_20170624_190012.jpg

Soarele ca un martor tăcut al iubirii noastre se bucura de noi transformând relația într-un menaj a trois.  Chicotea ca un năzdravan la ceas de seara când ne luam rămas bun pana a doua zi.
Când a aflat ca voi fi plecat departe de ea, ce nu se întâmplase de aproape secole, a tăcut. A pus vântul să reacționeze în locul ei zburlind situația. Am stat totuși lânga ea alintând valurile ce încercau sa para calme și chiar dacă tăcea, îi simțeam în suflet nestăvilita stare  că este doar un moft al meu ce va trece repede..
Nici bine nu mă purtaseră pașii prea departe de ea și  ochii înlăcrimați  purtau valuri de supărare.  Intrase în adâncurile unei depresii iară sufletul ei parca înghețase. Nici un val nu brăzda chipul ei iar meteorologii se declarau neputincioși în a da explicații.
IMG_20170708_181213
În concordanța cu legile prieteniei și cele nescrise ale legăturilor de iubire, soarele  se înroșii de nervi poate și  pentru că am plecat fără să-i spun o vorba.
Doar câte un nor răzleț crea iluzia de umbra în arșița dezlănțuită peste locurile noastre de joacă.
Eram departe iar meteorologii declarau într-un final că s-a mai întâmplat și în alte dăți ca Marea Neagra să se răcească brusc pana la 13 grade în mijlocul unei canicule.
Dar eu nu-i credeam.
Acolo unde m-am dus, soarele se bucura. Cele câteva zile în care pașii ne purtaseră peste multe locuri, a fost cu noi, mângâindu-ne mereu cu razele lui.
Muntele se bucura pentru fiecare clipa  petrecută împreună iar soarele  de acolo se bucura împreuna cu noi. Au fost 4 zile de  pline de frumuseți.
În ziua în care trebuia sa plecam, muntele s-a supărat și a început să plângă. Ne îndrăgise iar acum era trist că trebuia să ne luăm la revedere. A plâns toată ziua, și a pufnit și bolborosit cuvinte țipate și pe jumătate din drumul de întoarcere a plâns.
IMG_20170702_173705
I-am promis totuși că vom revenii. Ne-a crezut pentru că s-a oprit din plâns.
Acasă ne așteptau ele, vesele, cu un dram de răcoare, cu nori ce-și căutau locul printre razele soarelui și cu o căldură ce  făcea marea să-și revină. Căldură izvorâta din bucuria revederii.
Acum stăm toți trei, eu, Marea Neagră și Soarele și depănăm amintiri despre ce a fost.
Și zâmbim… și râdem.

Publicat în de larg public | Lasă un comentariu