Un corb soseste

Vasile Abarateoaiei privii din nou intinderea alba. Varfurile brazilor ieseau ici colo stricand albul perfect al iernii ce venise.
Ii place ca atunci cand era in rond sa-si exerseze aruncatul cutitului. La jumatatea rondului, infipsese cutitul de 187 de ori din 189 de aruncari. Era aproape de perfectiune.
Un punct negru din departare il facu sa-si mute privirea spre nord. Incet incet, pe cand se apropia, recunoscu corbul de nord purtator de e-mailuri. Culoarea ochilor erau precum penele lui, de un negru lucios si straluceau translucid izbitor in contrast cu albul iernii.
Citi cu nerabdare hartia prinsa de piciorul corbului. Zambi. Un bucur incepu sa-si faca loc  luminand sufletul ca 5 faclii in intunericimea iernii.
Trase mai pe umeri blana de urs martin, isi scoase petecul de hartie si trecu pe el cu o pana smulsa din corbul ce crocanea amenintator cand fu deposedat de podoaba lui neagra, un cuvant. Un singur cuvant.
Goni corbul de pe zid caruia parca nu-i venea sa plece iara prin iarna cea deasa, dupa ce pecetlui hartia si o legase de piciorul corbului.
Un cuvant, un singur cuvant.

particip.png

 

Pentru SuperBlog2017

Anunțuri
Publicat în de larg public | 10 comentarii