Weekend cu SuperBlog

Vineri.
Vreo 3 ore am alergat ca agitatu’ să-mi pun lucrurile în ordine şi să-mi las treaba terminată şi frezata. Mă duc la şef mare în birou şi cu o voce mieroasă strangulata de emoţie, îl întreb:
– Şefu’, îmi daţi voie să plec mai devreme azi?
– Cat de mai devreme?
– Pe la 11 şi ceva.
– Da’ unde pleci ma’ aşa devreme?
– Dacă vă spun n-o să mă credeţi şi o să fiţi şi invidios. Plec la munte singur.
– Ha ha ha, bine ma’, du-te. Ha ha ha! Auzi, da’ nevastă-ta ştie?!
Acasă am fost pe repede înainte să-mi fac bagajele şi să-mi aranjez chelia. Consoartă mă privea cu jind în timp încercam să îndrept un firicel de păr crescut peste noapte.
– Să-ţi pun şi nişte prezervative? Mă întreabă râzând.
– Ce să fac cu ele??
– Baloane. Şi scrii pe ele cu markerul „La mulţi ani” Le pui într-un brad din Poiană. Să faci poze. Tu la ce gândeai?
Seara am aterizat la soacră, care mă privea totuşi puţin chiorâş. După indicaţiile de rigoare, ca să fiu atent, să am grijă ce mănânc şi să nu vorbesc cu străinii, mi-a trântit întrebarea care-i stătea mocnind pe buze ” Şi te duci singur, ai?!”
I-am explicat în câteva cuvinte despre ce e vorba şi m-a lăsat să dorm după ce în prealabil m-a verificat la rucsac de prezervative.
Sâmbătă dimineaţa.
Realizez că soacră-mea e mai bună decât o alarmă. Cu juma’ de oră înainte să-mi sune telefonul vine şi mă trezeşte cu grijă ţipând doar dintr-un plămân” Scoală Givi şi du-te singur la munte!”
A trântit uşa după mine şi mi-a urât un „Drum Bun” printre dinţi.
Taximetristul a fost că nimeni altul în atâţia ani. Volubil şi interesat, la coborâre mi-a urat sănătate, drum bun, distracţie plăcută şi pe deasupra mi-a dat şi bon. Nu primisem în viaţa vieţilor mele bon de la taximetrişti. Drept că în cele 10 minute cât am mers cu el, reuşise să mă descoasă despre destinaţia mea. Când a auzit că mă duc la munte, singur, s-a materializat în taximetristul perfect, în companionul ce-şi felicita prietenul pentru realizare.
L-am lăsat la uşa taximetrului mişcându-şi mâna în sensul valurilor de salutare. Zâmbea şi aproape sunt sigur că o lacrimă i se scurgea de bucurie.

Sâmbăta în Braşov.
După o călătorie banală de 5 ore şi jumătate cu trenul, am ajuns în Braşov. Mi-era foame şi mai trebuia să furnizez materie primă unui Om Mare, pe numele lui Emil.
Am tastat în telefon ” Vreau să mănânc o shaorma„. Imediat telefonul a intrat în modul navigator şi m-a îndrumat pas cu pas către tărâmul mâncării nesănătoase. ” Pentru cea mai bună shaorma urmează calea 15 noiembrie” „Pentru a ajunge la destinaţie urcă în autobuzul 4” ” În 4 am zis, nu în 41! Oof!
Oau, bun navigator! Stăteam în autobuz cu telefonul în mâna aşteptând următoarea indicaţie. Ca să par interesant îl ţineam că pe o busolă şi citeam mesajele. Puteam să-mi închipui orice. De pildă că navigatorul are o voce feminină şi-mi şopteşte cu glasul Danielei Toader „Coboară la Livada Poştei. I-aţi ochii de pe doamna de pe scaunul din faţă„.
Mergi 158 de metrii înapoi până la Teatrul Dramatic traversând parcul” I-aş fi spus că nu vreau la teatru dar nu am vrut să o supăr că poate cine ştie, mă taxa ” Pentru alte indicaţii introduceţi 5 lei în aparat„.
Traversează trecerea de pietoni din faţa teatrului” Mă simţeam ca un explorator în căutarea comorii pierdute. „Dacă ai urmat indicaţiile corect, ar trebui să te afli în faţa celor 5 shaormerii„. Acum îmi dau seama cum se simţeau cei care tot caută comori.
Probabil aş mai fi stat să contemplu şirul pleiadelor dar o foame adâncă m-a făcut să intru în prima în ordinea sosirii. Navigatorul şi-a făcut datoria încă o dată ” Ne ne ne, nu acolo. Dincolo, la scări, e mai bună„.

Sâmbăta în Poiană.
Am stat cu Emil Şi la propriu şi la propriu. Am stat cu el în cameră şi am stat o oră să-l filmez live pe Facebook mâncând cele două shaorme luate din Braşov.
După doză de masochism mi-am propus să vizitez Poiană. Doar urcatul celor vreo 60 de trepte care te duceau pe drumul scurt la hotel, m-au făcut să lungesc cele 5 minute de vizitat. Şi pentru că adrenalină să scoată untul din mine, urcăm şi până la etajul 5 să pot admira staţiunea în toată splendoarea ei. Am limitat la trei coborâri, mişcarea spre şi din cameră.

Sâmbătă la Gală.
Tadaaaam! Tam tam tam taaaam… tam! Au fost două lucruri care mi-au displăcut la Gală. În rest numai cuvinte de laudă. Multe şi diversificate. Pentru oamenii pe care-i cunoşteam cu care m-am întâlnit şi păreau cel puţin fericiţi de revedere, pentru implicarea, răbdarea şi perseverenţa de a face lucrurile să fie bune pentru toată lumea şi să ne facă să ne simţim importanţi, celor doi organizatori Claudia şi Albert, pentru zâmbetele primite din partea celor pe care-i vedeam pentru prima dată şi nu în ultimul rând pentru gazda Royal.
Am întâlnit şi SuperBloggeri fericiţi. Au fost mulţi, mulţi dintre ei, pentru care nu a contat ce eşti, cine eşti sau pe cel ai terminat sau cu cine te-ai certat în trecut, oameni pe chipul cărora puteai să citeşti bucuria. Nu voi trece în revistă numele lor pentru că sunt mulţi şi sigur voi sări pe cineva.
Am aflat despre mine că nu-mi place să vorbesc la microfon în faţa unei adunări de oameni. Mă emoţionez, îmi tremură vocea, picioarele, neuronii şi dacă nu era Claudia să-i caut sprijinul din ochi, sigur mă lăţeam pe scenă.
Dar altfel e situaţia când sunt singur în baie şi folosesc capul de dus pe post de microfon şi cânt „O sole mio„. Ar fi trebuit să-mi închipui asta pe scenă.
După cum spuneam, au fost şi chestii neplăcute. Din punctul meu de vedenie cea mai gravă a fost când au început să strângă platourile reci ce stăteau pe margine. Nu ştiu ce mecanism se acţionează în interiorul meu dar când am văzut că dispar una câte una, mi s-a făcut foame. Cum întorceam capul să văd cine-i pe scenă, mai dispărea una.
Au fost şi oameni cărora ziceai că le-a trecut tancul peste talpa sau că le-au cimentat pe faţă tristeţea. Nu am înţeles şi nu voi înţelege niciodată de ce unii preferă să rămână ca în virtual. Aceiaşi oameni pe care nu i-a interesat decât cercul lor de prieteni şi aşa cum a spus cineva pe blogul ei, au făcut parohie din el, Biserica Tristeţilor.

Duminică dimineaţa.
Primul fir de lumină de printre norii deşi, m-a făcut să casc ochii şi să mă uit pe fereastră. Ningeee!
Ninsese toată noaptea şi zăpada se pusese peste tot. Sâmbătă fusese cald şi mai rămăseseră câteva pâlcuri de zăpadă, pe care în dărnicia mea i le arătasem consoartei pe telefon întrebând-o dacă ştie ce ar putea fi petele albe de pe deal.
L-am lăsat pe Emil să-şi umple traistă de burtă cu micul dejun şi am plecat spre Braşov. Câteva la revederuri fugare cu cei câţiva întâlniţi în cale şi mi-am pus trupul în autobuz.

Duminică în Braşov.
În gara am stat vreo oră jumate până să vină trenul. Destul cât să privesc la oamenii ce se perindau de colo colo şi să-mi închipui câteva povesti despre ei.
Din gara spre peron treceai printr-o uşă care cândva fusese dotată şi cu uşa, acum scoasă din ţâţâni. Mai interesant era că la două geamuri în dreapta de uşă, era un geam căruia îi lipsea geamul. Probabil spart şi scos de tot. Mă minunam de oamenii care preferau să treacă prin geamul lipsa şi pentru asta trebuiau să treacă un prăguleţ, o bucată rămasă din cadrul de termopan.
Un bătrânel a stat în dreptul unui geam, transformat în oglinda din cauza timpului trecut, vreo câteva minute aranjându-şi căciula. Şi-a dat-o jos de câteva ori nemulţumit de felul în care-i cădea pe ochi. Când a terminat şi-a scos pieptul în relief şi a plecat mândru de realizare.
Un agent de pază se plimba cu mâinile în buzunar şi din când în când gonea cei doi porumbei ce se aciuaseră în gara în căutarea căldurii şi a câtorva firmituri lăsate de oameni, de la covrigii cumpăraţi din gară. Probabil era singura lui activitate, trecută în fişa postului.
Am ieşit pe peron să fumez o ţigară şi parcă lucrurile interesante mă aşteptau. O băbuţa mai negricioasa trăgând după ea o paporniţă, în fugă spre trenul ce era tras la linia 1, mă întreabă în viteză „Unde merge trenul ăsta?” Mă uit la ea, mă uit la tren, un motor cu două capete şi-i spun ” Unde vrea el. Încolo” Şi-i arăt o direcţie.
Nu trag două fumuri că se apropie de mine o altă negricioasă. De data asta mai tânără, mai slabă şi mai micuţă decât mine ca înălţime, cu un cap. „Şefule, dă-mi şi mie un foc„. În timp ce căutăm bricheta se apropie mai mult şi mai mult îmi şopteşte, ca şi cum nu mai voia ca nimeni decât mine, să audă ce spune „Şefu’, vrei să ne fu.. m?
Rămân blocat cu mâna în buzunar şi încep să râd gândindu-mă la nevastă-mea care voia să-mi pună prezervative la pachet. Totuşi iau o mină serioasă şi politicos îi spun „Nu, mulţumesc” Insistă totuşi „Hai şefu’ să ne… Dacă vrei îţi las numărul meu de telefon când mai treci pe aici să ne fu…” Îi spun din nou, mai politicos că nu vreau. „Da’ n-ai un leu să-mi dai şi mie să-mi iau pâine?” Fuma Kent, lung.
În trenul spre Bucureşti am revăzut-o pe băbuţa la câteva scaune mai încolo. Când m-a văzut şi ea, m-a întrebat, făcând ca glasul ei să treacă peste distanta dintre noi şi peste hărmălaia din jur „Trenul ăsta merge la Predeal?„. Cred că avea un fetiş cu mine.

Duminică în Constanţa.
În gara mă aştepta soţia. După ce m-a mirosit ca un câine de vânătoare în toate cotloanele, m-a sărutat.

 

 

Acest articol a fost publicat în de larg public. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

20 de răspunsuri la Weekend cu SuperBlog

  1. Mă bucur că te-ai simțit bine la gală! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  2. Sa-mi spui şi mie care e biserica tristetilor şi pe blogul cui pot să mai citesc despre ea 😁

    Apreciat de 2 persoane

  3. Aveam nevoie de tine cand a fost sa dansam pe niste melodii, zicea Daniel ca-s armenesti. Noroc cu Catalina ca a zis ca-i din Constanta si stie. Stia altceva decat ne-a invatat DJ-ul din primavara, asa ca fiecare a dat din picioare cum s-a priceput, iar Catalina s-a pus pe fluturat o batista. In poze aratam bine :))

    Apreciat de 2 persoane

  4. Ioana zice:

    Neaparat trebuie sa te cunosc. Ce rau imi pare ca nu am fost si eu acolo 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  5. IB zice:

    :)))) Ziua buna se cunoaste cand râzi de dimineața. „Scoala si du-te singur la munte” ? :)))))

    Apreciat de 2 persoane

  6. Pingback: 5+1 bloguri MINUNATE pe care le-am descoperit datorita SuperBlog 2017

  7. abisurile zice:

    Ma bucur ca a fost bine. Si ca ti-a placut saorma. Acum stii unde sa cobori 😉 si ce autobuz sa iei. Mi-a facut placere sa te cunosc. M-am simtit mai putin extraterestru la Gala.

    Apreciat de 2 persoane

  8. Pingback: Final de SuperBlog 2017

  9. Ioan M. zice:

    A republicat asta pe Cronopedia.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s