Ariel

Se ascunse dupa un mesteacan pitic. Coaja lui ofera cel mai bun camuflaj si il proteja de eventualele indiscretii.
Azi de dimineata cand se trezise nici prin gand nu-i trecea ca o sa fie o zi cacacioasa.  O zi care de altfel ar fi zis ca va fi o zi obisnuita. Nimic nu intrevedea starea generala a zilei. Se culcase devreme  toropit de caldura zile, o primavara timpurie ce facuse ca verdele frunzelor sa se amestece cu albul zapezii de pe creste.
Ariel  mai statuse sa se uite la  noaptea limpede cu stelele imprastiate in toate cele patru zari. Chiar incercase sa-l convinga sa priveasca amandoi dar nu reusise decat sa mormaie o nepotrivire de stari.
Dimineata se anunta calda,  privind chioras la soarele ce se trezise inaintea lui si se strecura printre lianele din fereastra. Nu facuse decat cativa pasi si un impuls launtric  nu-i dadea pace. Ariel nu-l baga in seama, obisnuita cu starea lui morocanoasa matinala. Ii mormaii ca ar trebuii sa fie mai atent cu starile lui. Cauta in disperare un colt sa-si desarte continutul. Fiind convins ca nu va ajunge la usa de la intrare, scoase fundul pe  gaura pe care intra soarele in pestera. Pe o raza de cativa metrii pasarile incetasera sa mai ciripeasca, iarba reintra in starea de amorteala,  norii isi incetara orice activitate si incremenira in pozitii nefiresti  iara  copacii isi ridicasera fustele de frunze de frica imprastierii. Ariel il dojenii blanda sa nu mai manance seara gargauni de stejar ca-i cade greu.
Micul dejun il astepta dar se pare ca gresise ziua.  Se astepta la ceva copios mai ales ca acum are spatiu unde sa bage dar in schimb Ariel ii puse in fata doar cateva rame pe niste frunze de vita de vie, sterpelite intr-o seara de la un fermier. Le pastra pentru vreo ocazie speciala  dar cum nu aparuse nici una ,  invelise niste rame si i le oferise lui Gica.
Gica le mancase cu viteza si se grabi sa iasa din pestera.  Azi era ziua in care voia sa adune flori pentru Ariel,  implineau o vesnicie de cand erau impreuna si ar fi fost un gest frumos din partea lui sa-i ofere flori rosii si galbene.
Vazuse intr-o poiana  o plantatie naturala de flori ca niste cupe , galbene,  rosii si pe ici pe colo portocalii. O sa-i ia ceva ca este  cam  la  doi stanjeni distanta de pestera lor asa ca o luase repejor la pas.
Nu merse decat o ridicatura de soare cand un zgomot infundat de hurducaraie ii plezni urechile. Ciulii urechile si auzi zgomotul cum se pierdea peste colina. Probabil il va reauzi dar deocamdata se hotaraa sa se dedice adunarii de flori. Urmatorul pas pe care-l facu fu unul in aer, cu ochii la zgomot nu se uita unde calca si zabovii cateva clipe de clipiri cu piciorul suspendat peste o groapa proaspata facuta de vreun iepure. Se trezi cu fata ingropata in frunze verzi proaspat umplute  cu rahat de  iepure.
Injura sau macar asa crezu ca zice in sinea lui cand din gatlej iesira niste hordocaieli la adresa mamei iepurelui.
Isi continuua drumul botocanind si mormaind neinteligibil chiar si pentru el. Uneori ii era greu si lui Ariel sa-l inteleaga.
Trecuse peste colina in spatele careia disparuse zgomotul. Azi ca niciodata verdele padurii i se parea ireal, se asternea peste noroiul ravasit si  covorul de iarba,  facand nuantele sa se amestece creand cele mai frumoase picturi  de natura. Isi privii palma  asupra careia o buburuza rosiatica hotara sa-si odihneasca zborul. Se uita la ea si isi aminti de copilaria lui, departe de aceste locuri, in locuri mai mult inghetate si  cu  veri scurte.
De departe ceva nu se asorta la aceste imagini, ceva ii scurta privirea, ceva ii impungea ochiul.
O culoare rosie strica aceasta armonie. Se indrepta spre locul din care aceasta stricaciune se aratase.
La radacina unui stejar impozant, imprastiate ca niste frunze vestede in vant, cateva  frunze rosii. Dar nu erau  chiar frunze. Erau din stejar dar semanau mai mult ca niste coji de stejar. Doar culoarea era diferita. Mai intalnise  de cateva ori aceste frunze. Cand si-a dat seama ce erau, a plans. Acum se obisnuise cu ele si stia ca oamenii le lasau atunci cand  le foloseau sa se stearga la fund. Mirosii una si ii se intarii convingerea ca  oamenii erau prin apropiere. Se uita la una mai atent.I se  arata o pestera amenajata. Sau cel putin asta credea ca este camera aia amenajata cu niste  perdelute la gauri si  covor de cires pe jos. Pe o parte scria Diego.
Privii totusi interesat de verdeata din  jurul unei pesteri. Nu avea miros. Se uita crucis la pagina si se mira  de oamenii
5996285498210-padloszonyeg-garden-mufu-630-zold-enterior-01-604x430

care imita natura cand se pot bucura de ea.
Deodata auzi zgomot in spatele lui. Reusii sa se bage in spatele unui mesteacan si credea ca-l  fereste de privirile oamenilor.
Un  glas cristalin de copil nazdravan exclama:
-Tatii, uite-l pe Yetiiiii!!
„Ma cheama Gica!! Ma cheama Gica!!” Dar oameni nu auzeau decat un mormait.

 

Pentru SuperBlog2016

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ariel

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 14. Fii propriul tău specialist în finisare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s