135

– Da-ti-mi voie sa va ofer locul meu.
-Multumesc tinere.
De pe geam se putea vedea ca ne apropiam de cosmodrom, locul ce-i starnea atatea  amintiri.  Doamna isi aranja buclele si ochelarii cu lentile gigantice in timp ce privea spre platforma ce ne anunta ca intram in zona de imbarcari a  cosmodromului. In urma cu 10 ani acest loc forfotea de oameni ce-si asteptau randul. Acum era doar un schelet de metal cu unicul scop sa trezeasca amintiri. Zambi la vederea unui  bucati dintr-un afis din care se mai putea citii doar ultima fraza ” ……..pentru evitarea unor dezastre”
Tanarul ce-i oferise locul era imbracat cu un costum unisex, o revelatie a modei pentru perioada asta, o redescoperire a unitatii si egalitatii intre oameni. Dar nu a fost mereu asa, isi amintea doamna, au fost vremuri cand culorile vii erau prezente ca o reprezentare a vietii, cand inspiratia se manifesta versatila si directa cu privitorul si purtatorul. Acum parca era roboti  declasati scosi din productie. Totusi, tanarul avea o alura potrivita pentru astfel de costume iar statura impunatoare si umeri trasi il faceau candidatul ideal sa poarte acel costum.
Era spre finalul cursei cand se apropiau de capul de linie  si tanarul prezenta o stare de neliniste tot privind la doamna careia ii oferise locul. Ii privi  imbracamintea simpla, o rochie  ce-i lasa talia libera cu tivuri in jos, o usoara palarie de vara cu un un semivoal discret. Ceva il tot indemna sa-i priveasca chipul,  rotunjimea pometilor ce se reflectau cat puteau in  spatele ramelor mari, urechile blande mangaiate usor de voal. Il atragea culoarea si delicatetea pielii care desi la oameni inaintati in varsta prezenta  delicata urma de paloare stinsa,   in acest caz  pieea stralucea ca un izvor de viata vesnica. Poate ca era doar imaginatia lui dar ochii se mulau perfect pe stralucirea pielii si urmu aceiasi cale a infrumusetarii chipului.
– Sa-mi fie iertata indrazneala doamna, daca-mi permiteti o intrebare!
-Desigur tinere, cu ea mai mare placere iti voi raspunde curiozitatii tale.
-Tot privesc chipul dumneavoastra si ma intreb daca nu cumva timpul a stat in loc. Care va este secretul frumusetii?
-Esti dragut tinere si-ti multumesc pentru remarca. Secretul a fost la indemana noastra, a  femeilor, multi ani la randul. Multe dintre  noi am stiut sa-l folosim cu masura si gentiletea tratarii unui asemenea secret. Dar nu a fost un secret si nu este nici acum, doar ca acum am pierdut acesta lupta cu noul. Am ales sa folosim tot felul  de pidestale ale frumusetii ce adancesc  obrazul in locul naturaletii date de Farmec. A fost daca pot spunea, secretul ce m-a pastrat in  forma asta.
-Dupa accent sunteti romanca. Am auzit de mitul ce a circulat de-a lungul caii noaste, ca romancele au fost cele mai frumoase femei.
-Nu a fost nici un mit, a fost realitate. Si inca ar fi fost daca femeile ar fi stiut sa alega sa-si protejeze si sa-si scoata in evidenta frumusetea. Acum insa mai mult luptam pentru supravietuire daca sa fim iubitoare de frumos.
Chiar daca nu ma vei crede tinere, dar iti voi spune ca si acum imi place sa arat frumoasa, sa ma aranjez si sa-mi pastrez nealterata dorinta de viata, sa simt ca sunt femeie cu tot ce decurge din asta. Cum spunea cineva, varsta este doar o cifra.
Am facut multe sacrificii sa-mi pot pastra cateva flacoane de crema hidratanta, am luptat ca o martira, am petrecut mult timp prin cotloanele vietii, numai si numai sa  fiu o femeie, aceasta femeie.
-Stiu ca este  o impolitete sa intreb  varsta unei femei dar  ma fermecati  cu vitalitatea chipului dumneavoastra si curiozitatea este a doua natura a noastra….
Autobuzul aproape ca ajunsese la capat de drum iar pasagerii incepusera sa misune  spre usi.
– Ei tinere,   politetea este o forma de respect și amabilitate, o regula de aur in tineretea mea ,  dar la varsta mea am vazut multe iar tu tinere nu ai abuzat de impolitete . Am 135 de ani.