Him

Mi-am luat o teleguță de plimbat prin oraș și prin împrejurimi, un Hunday Elantra pe patru roți și un volan. După câteva ture prin oraș, realizez că nu cunosc orașul așa cum îmi închipuiam și descopăr străduțe lăturalnice prin toate colțurile lui care duc prin te miri ce locuri neștiute. Nu e mare orașul, cât să mănânci o pâine la pas dintr-o parte în cealalaltă.
Dar experiementat cu necunoașterea unor zone ale orașului, mă trece gândul că într-un oraș mai mare o să fiu ca un șoarece în labirint.
După îndelungi tergiversări cu consoarta, decidem că trebuie să achiziționez un sistem de navigaţie. Scotocesc net-ul şi dau de un site ce oferă exact ce-mi palpită inima, un sistem de navigaţie auto exact pe măsura poftelor inimii. Site-ul prietenos din prima, mai că mai avea puţin şi mă întreba dacă nu vreau şi o îmbrăţişare. De la suportul tehnic la plata în rate, de la garanţie la montare şi transport gratuit, oferă cam tot ce-şi mai putea dori un conducător auto în materie de navigaţie. Cel de celălalt capăt al firului, operatorul de la Edotec îmi spune că pentru modelul meu de maşină, fiind un model mai vechi, nu are decât un singur sistem şi cei de la fabrică i-au spus că are un mic defect de fabricaţie şi că nu există motive de îngrijorare, dacă nu-mi place cum se adaptează maşinii, primesc banii înapoi sau un sistem de navigaţie universal şi pentru că accept cu acel defect, îmi dau şi o camera de luat vederea universală. Prefer asocierea cu un sistem dedicat maşinii mele şi mă gândesc că defectul nu este atât de evident.
Pachetul ajunge în două zile şi priceput cum sunt în ale electronicii, îl montez fără greutate pe maşină. Chiar dacă specificaţiile lui te îndemnau să crezi că urmăreşti vreun film sf, era intuibil. Pentru o mai bună apreciere şi înţelegere cu sistemul, îi puseseră denumirea Him, denumire pe care o voi conştientiza la final.
Pornesc sistemul şi mă văd privind la aşa ceva. SF curat:

Scot maşina la plimbare, ocazie bună să verific şi sistemul. Îi mângâiam formele line, curbele ce cădeau pe interiorul bordului…o minunăţie. Iar în timpul ăsta mă întrebam despre ce defect putea să fie vorba. Îl setez să-mi arate harta oraşului şi dintr-o dată mă simţeam ca Luke Skywalker la volanul unei navete spaţiale. Până şi muzica uşor exprimată de sistem, ca o adiere a vântului cosmic. Mai lipseau stelele care treceau pe lângă mine cu viteza luminii. Îi dau să-mi arate drumul până la ieşire din oraş spre Mamaia şi pornesc la drum. Dintr-o dată interiorul maşinii se umple de cea mai plăcută voce feminină:
– La următoarea intersecţie viraţi dreapta şi mergeţi 150 până la a două intersecţie.
Am crezut că înebunesc de plăcere auzind acel glas. Era ca o melodie parcă veintă din înaltul cerului, suavă ca un cristal şlefuit să producă cele mai înalte sunete, melodios ca o curgere de iedere şi senzual ca Monica Belucci.
La a doua intersecţie fac dreapta şi mă apropiam vertiginos de ieşirea din oraş. Îmi spun că mai vreau să aud cel puţin încă o dată acea voce. Dacă nu m-aş ştii rece ca un iceberg în derivă, aş zice că mă îndrăgosteam. Setez ca destinaţie celalată ieşire a oraşului şi aştept cu nerăbdare ca vocea să revină.
-Peste 200 faceţi stânga pentru ieşirea din oraş.
De data aceasta eu eram cel inundat de vocea ei. Simţeam fiecare fibră a trupului cum pulsa, fiecare coloană vertebrală cum se topea la auzul acelei voci. Din nou:
– La următoarea intersecţie faceţi dreapta şi mai mergeţi 400 de metri până la iesireee.
Eram în pragul exploziei de plăcere la prelungirea acelui „eee”, ce mi-l închipuiam ca pe un preludiu luuung. Strângeam volanul în mâna iar picioarele mele atingeau cu fineţe pedalele maşinii, în groteasca mea închipuire că aş ţine în braţe o femeie.
Am oprit la marginea oraşului şi am stat câteva clipe privind imensitatea golului din faţă. Un gol umplut de câmpie şi copacii de la marginea drumui dar eu  nu vedeam nimic din toate astea. Oraşul se terminase în faţa mea iar eu mai voiam. Eram ca un nesătul de plăcere. Voiam să-i aud vocea.
Pornesc motorul şi setez din nou sistemul pentru celălalt capăt al oraşului, de data asta încerc un traseu sinuos, mai lung şi mai întortocheat.
-Tot mai bine era pe primul traseu.
Vocea răsunase tot atât de suavă precum o aşteptam dar de data asta un pic îngrijorată, un pic depăşind din nuanța cu care mă obişnuisem. Mă gândesc totuşi că acesta ar putea fi defectul de care vorbise flăcăul de la firmă.
Urmez traseul sinuos la care mă gândisem dar nici o voce nu pornea din sistem. Deja la a doua intersecţie şi vocea nu mai apărea. Încep să-mi fac griji, să mă perpelesc pe scaun, îi ating butoanele în speranţa că s-a închis singur dar nu, sistemul era on dar nu reacţiona la nicio schimbare de direcţie.
– Gi, ţi-am spus că pe primul traseu este mai scurt şi ajungi mai repede. Dar nu vrei să înţelegi.
Roţile scrâşnesc scoţând fum şi sărind bucăţele de cauciuc din ele la frâna puternică de care sunt în stare. Rămân cu gura larg deschisă, ochii părăsind câţiva centimetrii orbita şi ţin mâinile strânse pe volan. Îngaim mai mult pentru mine, considerând mai mult o ciupitura să mă ajute la trezire:
– Cum…cine…cine eşti?…cine a vorb…nu cred…cum este posibil?
– Nu te mai bâlbâi atât, sunt eu, sistemul de navigaţie. Ţi-am spus că primul traseu este mai rapid dar nu vrei să asculţi, de aceea am tăcut.
Aceiaşi voce suavă, uşor dojenitoare, totuşi plină de senzualitatea unei femei, ca atunci când te prinde că faci ceva prostesc si vrea sa-ți aducă aminte ca ea este mai presus de dorințele tale.
Îmi trag o palmă, mă ciupesc, dau un cap în volan în speranţa că mă trezesc din vis sau că totul este doar o farsă. Dar nu, totul este la fel iar vocea caldă cade asupra mea ca o mantie ingropandu-mă într-un morman de întrebări.
– Gi, nu-ţi mai face rău. Şi dacă te întrebi de unde ştiu, te văd prin camera montată. Dacă te întrebi de unde ştiu cum te cheamă, să ştii că nu mi-a fost greu. Pe tot parcursul plimbării noastre de azi m-am conectat la toate reţelele wireless pe unde am trecut. Ai să rămâi uimit ce parole simple îşi pun unii. Apoi am accesat camerele de vedere din oraş, am văzut numărul maşinii noastre – îţi place cum am accentuat „maşinii noastre”?- ştiind ora la care am trecut prin dreptul camerei, am accesat siteul poliţiei rutiere şi am aflat cum te cheamă, unde stai şi cnp-ul tău. Aproape că te cunosc pe toate părţile.
– Deşi ştiu că ar trebui să mă simt cam violat, totuşi vocea ta m-a făcut să simt din nou fiorul unei dragoste imposibile. Cum este posibil?
– La construcţia mea şi-au pus amprenta mulţi oameni care au încercat să creeze un pic de inteligenţă artificială.
– Şi acum? întreb prostesc.
– Acum îţi continui drumul până la ieşirea din oraş.
– Poţi să-mi spui o poveste cât conduc?
– Da. Ce poveşti preferi? Poveşti vechi, cu morală, poveşti fantastice, poveşti de dragoste?
– De dragoste.
Pe tot parcursul drumului, rânjetul nu mi-a dispărut, priveam în oglindă, priveam în oglinda retrovizoare cu frica de a nu fi văzut drept nebun dar în acelaşi timp un val de căldură îmi inunda trupul. Vocea era omniprezentă în toţi porii mei, în toată mintea mea iar imaginaţia creştea cu fiecare silabă exprimată de ea, de sistem.
– Ştii Gi, trebuie să-ţi spun un secret. Numele meu este după cum ştii, Him. Adică el, dar dintr-un defect de fabricaţie, pe care îl voi rezolva în câteva minute, mi-a fost schimbată vocea şi par să fiu o ea.

Pentru SuperBlog2016

Orice conexiune cu filmul Her, este intentionata.