La cartea cu toane

Locul avea un aer  retoric. Nea Haralambie privi cu indignare plasamentul, între clădirea primăriei  și birtul cu gust de drojdie  deschis de părintele Popa la doi pași de biserica. Se gândi că din orice direcție ai veni, puteai să lași supărarea la distanță când vedeai acest loc.
Era înconjurata de câțiva copaci, arbuști cu chip de umbră, și un gard viu de vreun metru înalțime. Verdele exploziv transformându-se in culorile toamnei îți lovea pupilele  într-un mod plăcut și te îmbia să intrii.
Se miră cum de nu vazuse pană acum acest loc. Trecuse de multe ori pe aici dar niciodată nu-l văzuse  . Un soi de iederă începu să o acopere și în ciuda timpului și a prafului depus se mai putea citii, „La cartea cu toane „. Mai jos „Anticariat”.
Stătea fix în dreptul ei,  o casă fără etaj, cu ochii ușor ridicați să  poată cuprinde tot  ansamblul, cu un soi de curiozitate născuta ad hoc. Privi în jurul sau și nu vedea țipenie de om iar cei cațiva pași până la intrare îi facu pe un fel de drum din  pietricele aproape rotunde, parca plutind.
Își încerca noul baston din cireș- în dragostea ce i-o purta, soția il daduse dimineața  când îl ajută să se îmbrace  să-și pună vesta cu nuanțe de verde primavaratic „In caz că te mai supără spatele”, îi spuse- pe tocul ușii batănd ușor de doua ori.
-Intră Haralambie, e deschis.  Mai uimit decât atunci când se oprise în dreptul  căsoaiei, Haralambie deschise ușa și intră. Rămase in prag  privind la  cărți. Multe cărți, aranjate frumos pe rasteluri, pe rafturi, înghesuite teancuri pe mese lungi, pe sub mese,  cărți pe pervazul geamurilor, cărți sub biroul bărbatului ce-l recunoscuse venind pe alee.
Fluieră sugestiv și nu se putu abtine si exclamă „Ce de cărți!”. „Poți să-ti alegi ce vrei tu, totul este pentru tine” îi spuse bărbatul aflat în spatele unui birou plin de cărți.
Nu prea întelesese ultimile cuvinte poate și pentru că între timp se lansase într-o adevărată căutare de comori, plimbându-se printre  ele, atingând cu buricele degetelor coperțile și stârnind uneori praful inexistent în diferite forme. Tuși, mai mult pentru el și să creeze o impresie că ar fi interesat de ceea ce vede dar se pare ca bărbatul de  la birou era adâncit în lectura unei carti și nu-l băgă in seamă.
Pe un petec de hârtie îngălbenită, cu litere pale încă se vedea scris „Fantezie”.  Se bucură ca un copil la vederea unei înghețăți cand văzu coperta plină de culoare a unei cărți „Piratii marilor rosii. Ticalosul Gentilom”

Luă cartea în mâna stângă iar cu cealaltă, cu o grijă supraevaluată  deschise cartea pe la mijloc…
Ochii încercau să se obișnuiască cu lumina puternică ce-l făcea să nu vadă ce se întamplă în jurul lui. Era hărmălaie dar  reuși să distingă   o voce chiar lângă el,  „Trezește-te Locke, căpitanul vrea să ne vorbească..trezește-te odata!” Distinse  în depărtare un bărbat ce se voia a sta pe puntea unei…corăbii. Era pe o corabie. „Sunt pe o corabie!!!?” Se ridică în picioare ca smuls din locul lui de cele mai năpraznice forțe. Se uită la prova, apoi la pupa corabiei. De unde știa care-i  pupa și care-i prova!!? În jurul lui bărbați costumați în pirați trăgeau de funii. „Dacă tragi trinchetul de acum prindem vântul de miazănoapte” îi spuse unuia…
Haralambie scăpă cartea din mâini și rămase câteva clipe în poziția Sfinxului. Se pipăi, pipăi cărțile ce stăteau impasibile în fața lui și își spuse pentru sine „Este imposibil!”.
Lăsă cartea unde căzuse și câțiva pași  îl făcură să ajungă în secțiunea Romance. Pe o bucată dintr-un raft mai  lung din care rămăsese un ciot înfipt bine în perete  stătea în picioare cu coperțile ușor întredeschise, ca o invitație. Luă cartea și puse degetul la pagina deschisă, să nu se închidă. Ella…

Simți miros de trandafiri. Un val de căldură ca un sentiment începu să-i înunde simțurile. Se trezi împresurând la piept trupul gol al unei femei. Părul ei împraștie în aer  mirosul de trandafir și găsi nevoia să tragă cu nesaț un aer sănătos din parfumul ei.  „Să  tragi ușa mai bine după tine când pleci”. Vocea femeii îl tulbură, era vocea unei femei adâncită în suferința…
Cănd căzu, cartea scoase un poc ce-l făcu pe Haralambie să se trezească și să-și verifice hainele de pe el. Mirosul de trandafiri dispăruse  iar în loc revenii mirosul de cărți vechi.
-Te-ai hotărât Haralambie? Îl intreba bărbatul de la birou fără să-si ridice capul din cartea citită.
Haralambie era în drum spre bărbatul din spatele biroului hotărât să vadă cine e cand un teanc de cărți  noi îi stătură în cale. Întâlnire ce stârnise o carte să cadă din teanc și să se deschidă la pagina 12. Haralambie lăsă bastonul jos și îi veni sa înjure birjăreste, când văzu cartea deshisă. Se aplecă,  o luă în mâini și …
Vântul de mare îi juca prin plete. Stătea în picioare  in fața unei porți imense ce ascundea o pestera. In spatele lui marea si oamenii din NUMA  înarmați până-n dinți , așteptau comanda lui.”Kurt, ești sigur că aici este baza de submarine? Să nu pațim ca data trecută”  Dar nu mai apucă să-i răspundă…
-Le iei pe toate trei Haralambie? Vocea bărbatului din spatele biroului îl trezi la realitate. Era lângă el și mânile lui închideau cartea ce o ținea încă în mână, Gheata de foc.

-Da, pe toate. Îngăimă încă acoperit de gustul aerului sărat al mării.
-Foarte bine. Iar din partea mea încă o carte. Și zâmbi către Haralambie.
Nici nu iși dăduse seama ce este cu el sau  când ajunse în stradă ținând în brațe cele 4 cărți. După câțiva metri parcurși înspre primarie  observă lipsa bastonului. Se întoarse imediat pe călcâie și când ajunse în dreptul a ceea ce trebuia să fie anticariat, privirea lui se pierdu în gol. Sau în viran, pentru ca nimic nu dovedea că a fost vreodată vreo construcție spre locul viran la care privea. Câteva tufe, doi boscheți neîngrijiți și de restul pământ.
Sprijinit de o tufă, bastonul. Îl luă și plecă spre primărie strângând la piept cele patru cărți.

Pentru SuperBlog2016