2016

Vara anului 2016. Undeva pe la începutul lunii iulie.
După ce aproape un an de zile am tras  la jugului biroului  plimbând o hârtie și trei săptămâni, era timpul ca trupurile noastre, ale familie, să-si regăsească cadența și vitalitatea.
Dar întrebarea care-mi stăruia insistent pe buzele-mi cărnoase era : Unde sa mergem!?
De-alungul anilor am colindat prin diferite locații și anul ăsta ni se făcuse dor de plaiurile românesti. Nu mai avusesem de mult un concediu la Marea Neagră și parcă mi-era dor să aud la restaurant o lăutarească lungita și un ospătar să ne întrebe dacă mai dorim ceva după friptura de vacă.
Aceste mașinațiuni ale minții aveau loc cu o lună în urmă când dupa multe dezbateri cu soția și cei doi copii și cu trecerea în revistă a locurilor care ne-ar putea aduce mult fericita bucurie a unei vacanțe reusite, am ales în unanimitate de voturi, până și Azor câinele pestriț adunat într-o noapte dintr-un canal de irigare a lătrat aprobator, să mergem la Mamaiaaa!
Ne-am hotărât mai greu asupra hotelului, pentru că sunt multe și evident voiam ceva care să ne încante psihicul și truspușoarele. În final am pus o hartă a stațiunii Mamaia pe un perete, m-am legat la ochi și am înfipat un steguleț exact în etajul 10 al Hotelului Aurora Mamaia.

Acum , undeva la  începutul lunii iulie, stăteam toți 5 cu bagajele în mână în fața intrării hotelului privindu-i măreția celor 10 etaje și întinderea placentoasă a restaurantului.  Exceptandu-l pe Azor, câinele pestriț, care nu avea bagaje. Nu știu de ce dar se pare că nu-i prea place numele astă și după vacantă o sa-l schimb în Rico. Atunci când aude  latino, se bălăngăne în ritmul muzicii lățindu-și  boticul în semn de zâmbet.
Cea mica, Dida, era pregătită pentru plajă deja,  cu colacul pus în jurul ei și cu găletușa cu jucarii cu greu puteam să o țineam lângă noi. Voia să simtă apa și  răbdarea ei depașise orice rezistență.
În ușă, un  majordom îmbrăcat ca un căpitan de vas ne întrebă dacă avem nevoie de ajutor cu bagajele și nu mai aștepta răspunsul nostru că-l și chemă pe unul haidamac, se prezenta Vasile,  care reușise cu o singură mișcare să ia toate bagajele. Mă uitam la soție cum îl studia și parcă voia să intre în vorbă cu el să-l întrebe unde a făcut școala.
De cum am intrat pe ușa, o doamnă îmbrăcată prea frumos pentru căldura de afară, ne pofti la recepție. Se prezentă drept Gloria Miralena, managera hotelului.
Ne vorbi despre beneficiile alegerii noastre,  despre poftele lumești de care dispune si pe care le putem îndeplinii la resturant, cu meniurile după pofta inimii cu produsele scoase de dimineata la lumina zilei că nu mai găsești alt restaurant în Mamaia să aibă ce au ei, ne-a vorbit despre piscina hotelului

cu program de dans în apă și valuri de distracție de după amiază, că dacă vrem e separat pentru cei mici și pentru noi ăștia mari, ne-a vorbit despre …și poate o mai ascultam cu ochii hămesiți de vorbele ei cum ne povestește despre ce-i în lună și în stele despre cum putem să ne petrecem timpul, dar voiam să trăim vorbele ei pe propria piele.
Așa că am lăsat-o pe tanti Gloria să vorbească în continuare și ne-am ușchit cu toți spre piscina.
Apa albastră, cristalină iti lua ochii și nici nu am așteptat să ne dezbrăcăm și am sărit în apă. Rico, câinele pestriț căruia am început deja să-i spun Rico sa se obișnuiască, stătea pe margine și ne lătra de zor. Ar fi vrut să se bălăcească și el, dar un afiș pus chiar la intrarea în  piscina, îi interzicea cu sfințenie acest lucru. Și el era un câine ascultător.
Căldura devenii dintr-o dată suportabilă și am ieșit din apă doar cât să ne dezbrăcăm de haine.
4 șezlonguri parcă ne așteptau cu numele nostru pe ele și ne-am odihnit pentru câteva minute în soare. Destul cât sa privim în jur. Lângă noi, la un șezlong distană, o familie se bucura la fel de soarele binecuvăntator de trup, inima și suflet drag. Trupurile lor detașate de lumea asta, arătau un bronz superb.
– Buna ziua, i-am salutat.
– Buna ziua, a raspuns el.
– Se vede că stați de mult. Ați prins bine bronzul.
– Îhi.
– De unde sunteți? îi intreb.
– Din Agigea. Voi.
– Din Năvodari.

Pentru SpringSuperBlog2017