Clubul Answear

Politica de marketing nu a fost niciodată dusă la extrem cu câteva excepţii.
Una dintre ele este Answear.ro, ce a găsit calea să-şi recompenseze clienţi fideli si pe potenţiali clienţi cu un cadou ce a stârnit rumoare şi invidie în multe medii. A înfiinţat un Club – Clubul Answear.
Plasat într-un decor mirific, pe malul lacului Tristan, aproape de graniţa cu Ucraina în umbra Muntelui Crivat, Clubul Answear era locul ideal pentru relaxare. Înconjurat de brazi milenari ce ofereau aerul de prospeţime trupului, clubul deţinea saloane de masaj pentru deconectarea trupului de tot ce înseamna stress, saloane spa pentru înfrumuseţarea mintii, două restaurante, unul cu specific mediteranian iar celalalt cu specific vânătoresc, două baruri şi câteva locuri exterioare de îmbaiere, adică jacuzzi . Ceea ce dădea strălucirea locului era piscina. Apa era canalizată spre piscină după ce trecea prin numeroase straturi sedimentare care îi confereau o irizare albastră iar bulele uşor săltăreţe de un roşu trandafiriu completau feeric imaginea unui paradis al relaxării şi făceau locul să fie în permanenţa plin.
Condiţie de bază pentru orice consumator de efecte destressante era să fi achiziţionat cel puţin un articol din gama Answear. Pentru clienţii cu state vechi în achiziţionarea de articole, exista sectiunea VIP, împreună cu un card ce oferea acces la toate facilitaţile Clubului.
Pentru cei mai putin împatimiţi de cumpărături dar care aveau la activ cel puţin un accesoriu, clubul le oferea acces la piscină şi la alegere un restaurant.
Codul vestimentar stipula ca în perioada petrecută în club, clientul trebuia să poarte cel puţin un accesoriu din cele achiziţionate de pe site. Era o adevărată paradă de moda şi era o oportunitate să vezi la lucru articole care îţi făcuseră cu ochiul pe site dar nu ai avut destulă îndrăzneală să le cumperi .
Cea mai buna metoda de a convinge oamenii să cumpere produse Answear era să-i faci fericiţi de doua ori. Prima dată când cumpară un produs iar a doua oară să-i arăţi cât de important este ca client.
Pe asta s-a bazat şi Maricica, prietena mea, care într-un acces de furie mi-a devalizat iremediabil cardul cumpărând de pe site cam tot ce i-a trecut prin cap. Şi i-au trecut multe. Ţineam cardul în soare şi puteam vedea prin el, aşa translucid devenise.
Acum era proaspăta posesoare a unui card VIP. Şi pentru că nu voia să fie singură departe de casă, m-a invitat drăgălas să o însoţesc în călătoria vieţii ei, aşa cum plastic s-a exprimat despre Clubul Answear, spunându-mi suav că dacă nu vin cu ea îmi strangulează chestiile .
Ţin la integritatea fizicului meu, ţin la viitorul meu, la moştenirea pe care voiam să o las în urmă de aceea am urmat-o spăşit.
De cum am intrat pe poarta clubului, am fost întampinaţi de un ecran gigantic la care rula ultima competiţie de la Answear. Desigur că o văzusem deja pe challenge.answear.ro dar era o bucurie să o revedem pe toate ecranele din club: #WeAreTheAnswear

Pedro, un steward cu mustaţă răsucita şi păr cârlionţat negru , răsărit din neant, ne invită să ne bucurăm de deliciile de a fi membri cu drepturi depline. Ne prezentă galant toate beneficiile recitând ca o poezie meniurile, introducând intre rime codul vestimentar, obligativitatea de a purta ceva de la Answear.
Diafana mea prietena şi cele 81,5 de kilograme cu tot cu accesorii, îi stâtea gândul numai la irizarea bulelor din piscină şi-l rugă pe Pedro să ne îndrume direct în apă.
Ne aşteptă cuminte şi docil în faţa cabinei de schimb, trecându-şi din când în când mâna prin parul negru, întinzând cele câteva fire rebele ce-i cădeau pe chip.
Un ţipăt de groază preschimbă atmosfera într-una sumbră. Maricica, în dorinţa ei nestăvilita de a ajunge mai repede, îşi uitase costumul de baie. Un atac scurt de apoplexie şi un răget de animal rănit târându-şi raţiunea prin locuri nebănuite, m-au făcut să intervin.
– Pisicuţa mea, dragostea mea, ce ai păţit!!? Cu ce să ajut căprioara mea dragă!?
– Mi-am uitat costumul de baie! Şi leşină peste un perete al cabinei făcând să se cutremure totul.
M-am uitat la Pedro care înlemnise în poziţia unei statui, totuşi reuşind să exprime o părere de rău cu mâna dreaptă, semn că nu poate să facă nimic în acest sens.
– Codul vestimentar spune că trebuie să aveţi cel puţin un articol. Spuse el.
– Ah iubirea mea, te-aş ajuta dar nu am decât o cravată. Ştii tu, cravata aia care mi-ai luat-o de pe Answear.

Ştiu că îţi vine. Încearcă măcar, să nu fi venit degeaba aici.
– O fac pentru tine, ursuleţul meu! Îmi şopti răstit de dincolo de uşă.
Am aşteptat câteva minute să apară minunea şi într-un final a ieşit.
Nu-i stătea rău; îţi încolacise cravata în jurul taliei astfel încât limba cravatei îi acoperea ruşinea. Era chiar şic acel albastru . Se asorta cu culoarea apei.
Dar Pedro îşi arăta nemulţumirea:
– Codul, codul vestimentar…
– Vrei să-ţi arăt eticheta!? Se răţoi la el.
Ne conduse la sezlong-uri şi ne ură şedere frumoasa aplecându-se într-o reverenţa forţata.
Maricica îşi luă locul în primire dar după ceva timp începuse să se foiască, când într-o parte când în alta.
– Ai păţit ceva pisicuţ??
– Îmi tot intră nodul ăla de cravată şi mă jenează.
– Unde iubire, unde-ţi intră!?