În jungla

Aerul era greu respirabil, mirosul pătrunzător de putrefacţie îţi năpădea nările şi te făcea să te opreşti din trei în trei paşi, să poţi respira trăgând gulerul maletei kaki peste gură. Călcam pe un covor de frunze moarte, de liane întinse şi de iarbă neatinsă de razele soarelui. Pădurea din junglă făcuse în aşa fel încât nu puteam vedea mai mult de câţiva paşi în faţa noastră. Tufişuri înalţe cât statura unui om, liane curgand aidoma unor fire de păr rebele, frunzişul des al copacilor erau recuzita perfectă a pădurii, de parcă voia să-şi ţină departe de ochii noştrii, un farmec al ei aparte Rareori se întâmplă că soarele să găsească o portiţă în tot acest umbrar.
– Jack! Jack Black, hai odată!
– Ţi-am spus că nu mă cheamă Jack, ci profesor Shelly Oberon.
– Bine, fie cum vrei tu. Urmează-mă! Îi strig în timp ce loveam cu maceta un pâlc de tufişuri pentru a putea înainta. Trei paşi, atât am putut face iar în faţa noastră, maiestuos ca un apărător ai umbrei, un baldachin format de frunzele largi ale unui copac tânăr obtura totul. Am îndepărtat uşor frunzele, te teamă de ce am găsi dincolo de ele. Un roi de insecte deranjate de prezenţa noastră şi de mişcarea frunzelor, sporea tensiunea. Dincolo de frunze se deschidea în faţa noastră un luminiş. Soarele găsise drum şi lumina în toată splendoarea.
– Un bun loc să ne odihnim oasele şi să putem respira în voie, nu Jack?
– Off! Bine, să ne odihnim un pic.
Venind de partea cealaltă a luminişului, un zgomot îşi făcea simţită prezenţa.
– Mă duc să văd ce e, îi spun. Stai aici!
Zgomotul se dovedi a fi un rău, învolburat şi multe vârtejuri, ce cădea uneori provocând cascade şi împrăştiind în aer milioane de picuri. Era lat de vreo 30 de metrii şi aproape imposibil de traversat la pas.
– Este un rău, îi spun întorcându-mă în luminiş. Trebuie să trecem de el. Ai vreo idee?
– Nu ştiu, nu! Tu eşti cu ideile şi soluţiile.
– Am câteva dar nu ştiu cât de mult îţi vor place. Una ar fi să facem un arc, cioplim câteva crengi cu vârf pe post de săgeţi, legăm de capătul celălalt al săgeţii o liană lungă şi o tragem către un copac de pe celălalt mal. Avem tot ce ne trebuie, cuţit, crengi, liane. Ne trebuie un arcaş şi un ţintaş bun, să reuşească să încolăcească liana de un copac de pe celălalt mal. Apoi tragem de liana până devină întinsă, o legăm de un copac de pe partea asta a malului şi traversăm răul mergând agăţaţi cu mâinile şi picioarele de ea. Ce zici Jack?!
– Hm! Nu prea merge. Există riscul ca liana să se rupă, nu ştiu cât de bine ne poate ţine pe amândoi. Şi cum tu ai burta…
– Ai tu altă idee?
– Mă gândesc… mă gândesc… mai bine facem o catapultă. Îndoim un copac până ajunge cu vârful în pământ, batem un ţăruş în pământ şi legăm vârful de ţăruş. Copacul va sta îndoit până tăiem legătura cu ţăruşul. Ne suim ori amândoi ori pe rând, în vârful copacului iar când tăiem legătură cu ţăruşul copacul îşi va reveni brusc catapultându-ne pe partea cealaltă. Frunzişul des ne va amortiza căderea. Râul nu este atât de mare şi sunt sigur că vom reuşi. Şi exact cum ai spus şi tu, avem toate cele necesare.
– Excelent! Eu voi fi primul. Te voi saluta de pe malul celălalt.

– Jaaack! Jaaack! Sunt bine. Am aterizat aşa cum ai spus, pe frunziş. Doar că în timpul zborului, mi-a căzut busola în rău şi nu ştiu încotro s-o iaaaau.
– Mamăăăă! Tata iar s-a pierdut în junglă.
– Gigel, hai gata cu poveştile. Lasă copilul să se joace.
– Bine dragă, vin acum.
– Dacă tot vrei aventura, du-l la filmul ăla de care mi-ai povestit Jumanji: Aventuri in Jungla.

Nu mă deranjează să mergem toţi trei, este un film pentru întreaga familie. Deci pe 29 decembrie 2017 să nu-ţi faci program, mergem la cinema, ai înţeles?
– Am înţeles dragă.
– Acum lasă băiatul şi treci la bucătărie.
Spăsit îmi iau binoclul şi maceta de plastic şi urmez poteca ce ducea în luminişul bucătărie. Aveam de curăţat hrană pentru kitul de supravieţuire.

 

Pentru SuperBlog2017