Dragă Jurnalule.

Ziua 1.
Dragă jurnalule, m-am hotărât că în cele 7 zile cât le petrec aici după operaţie să-ţi scriu. Probabil vei singurul care vei citi ceea ce scriu de aceea mă voi destăinui ţie, vei fi confidentul meu.
Operaţia a decurs bine, doctorul mi-a spus că îmi trebuie câte zile în care să mă refac. Ca protecţie trebuie să port pe faţă un fel de bandaj care imită pielea în cele câteva zile.
E cum nu se poate mai bine, nu mai trebuie să mă feresc de privirile iscoditoare ale paparazzilor. Pot să fiu eu, cea care mă ştiu dar fără splendoarea obişnuită în lumina reflectoarelor.
Ajutorul a venit şi de la vacanţe Christian Tour la care am găsit cea mai bună ofertă, un sejur de 7 zile la Parga, în Grecia, care include totul, transport, cazare, masă. E cam tot ce-ţi poţi dori. Sunt doar un turist ca oricare altul în marea de turişti.

Ziua 2.
Nu am înţeles de ce băiatul de la recepţie mi-a zis „Sigur mamaie!” că doar am acel bandaj.
Azi am stat toată ziua la plajă. Puţină lume, ici colo câte un cearşaf, valurile curgeau în linişte, marea fiind relaxată ceea ce mi-a prilejuit ocazia să adun câteva scoci. Am găsit şi o cochilie uriaşă de melc cu care îmi voi decora dormitorul.

Ziua 3.
Am fost plăcut surprinsă de împrejurimi. Hotelul Apartments Elena este o splendoare, modern, oferind turistului toate dotările necesare să-l facă să se simtă bine.
La prânz am încercat să fac nişte poze şi să le lipesc aici să le vezi şi tu dar ceva s-a întâmplat aparatului aşa că rămâne doar să-ţi imaginezi un loc superb, cu mult soare, cu nisip fin şi apa limpede. A fost o zi de plajă perfectă, vântul doar s-a strecurat tăcut printre crengile arborilor ce străjuiesc plajă.

Ziua 5.
Spre seară m-am hotărât să vizitez oraşul Parga. Aşa cum îmi spusese Kiros, tânărul salvamar de la piscina hotelului, de care simţeam o puternică simpatie de fiecare dată când îl vedeam  cu părul creţ şi cu micul slip ce-l încolăcea stând pavază pe înaltul scaun, localnicii sunt calzi la suflet. Aveam să-i descopăr în mica mea incursiune prin oraş. Peste tot oamenii îţi zâmbeau de parcă acum găsiseră leacul fericirii. Chiar dacă uneori vociferau în cuvinte puţin cunoscute de mine atunci când le ceream să văd un produs de mai aproape, totul se termină în zâmbet.

Ziua 6.
O ultimă zi de plajă înaintea plecării. Doctorul m-a sunat aseară şi mi-a spus că este cazul să-mi dau bandajul jos. L-am dat dimineaţa. Mă aşteptam ca oamenii să mă recunoască şi cel puţin un paparazzi să fie prezent în holul hotelului în căutarea senzaţionalului. Dar nimeni nu m-a recunoscut. Cred că asta a creat o mică stare de tristeţe în mine. Te obişnuieşti cu nebunia şi când nu o mai ai începi să-i duci dorul.
Am stat în fata recepţionerului întorcându-mă pe toate părţile, scoţând la lumină chipul meu adevărat dar nu a schiţat nici un gest. Nimeni! Nici măcar în restaurantul pe jumătate plin şi nici atunci când l-am atenţionat pe ospătar şi s-a făcut puţină vâlvă în salon, despre două perechi de turişti care îndesau mâncarea de la bufetul suedez în genţi mari. Explicaţia a fost într-o limbă pe care nu o cunosc şi ţi-o reproduc exact aşa cum auzit-o „Să avem pe drum şi în camera domne!”
Am stat pe plajă până spre apus, o minunăţie de apus. Când mă pregăteam să plec am auzit din aceiaşi limbă de dimineaţă din restaurant. Cele două perechi de turişti veneau spre mine bucurându-se gălăgios. Credeam în sfârşit că cineva mă recunoscuse.
– Uite-o pe Mihaela Rădulescu! Mihaela te iubim, te iubim!
– What? Who is… Mihaela Răd…? No no, I’m not that person. I’m Cher. Cher!
– Zăşi că nu e Mihaela. Bă da’ şi siamână!
– Păi dacă zăşi că nu-i Mahaela, cine-i?
– Nu ştiu cumătră, că a bolborosit ceva cu şeru şi acu’ a început să cânti. O fi vreo lunatecă.
– Hai cumetre să merjem, că nu-i Mahaela noastră.

Pentru Spring SuperBlog2018